RSS

Când trebuie să mergi la oftalmolog și când nu?

Stăteam în gară şi în aşteptarea trenului mă gândeam la fel de fel, ca orice femeie lipsită de la natură de un “nothing box” de relaxare. La un moment dat, ochii mi-au fugit pe un stâlp şi acolo au rămas lipiţi. Exact cum rămâne limba lipită de stâlp iarna la -30’C.

Am citit de 3 ori ce scria pe bileţel, după care am jurat că merg la oftalmolog pentru că ce citeam nu putea fi adevărat. Un colţ al gurii mi-a fugit total necontrolat spre ureche şi fără să–mi vadă nimeni mimica feţei (sper), am râs în gând de m-am prăpădit.

Mi-am amintit ce ravagii am făcut eu folosind acest cuvânt. Eram o copiliţa tânără, pe meleaguri canadiene, la câţiva ani după revoluţie. Fusesem cu un grup de prieteni într-un bar şi civilizată cum sunt, când am plecat, am salutat. Am salutat așa cum saluta românul acasă în România, românul care învățase engleza la școală, într-un mediu civilizat. Am spus în gura mare, ca să mă audă toată gaşca fiindcă erau împărţiţi pe ici pe colo: “Pusiiii!” crezând că în toate limbile înseamnă – Bye, Te pup, Pa,….

Fir-aş al naibii! Nu ştiam de ce s-a făcut linişte. Toată lumea se uita la mine ca la aurora boreala. Unii cu admiraţie (pentru tupeu probabil), unii cu bucurie, pentru că aşa ceva nu vezi prea des sau chiar deloc. Am plecat fără să înţeleg nimic. Nu am făcut 20 de paşi şi o prietenă m-a sunat să îmi spună ce s-a întâmplat. Am crezut că intru în pământ. Se pare că am intrat şi am ieşit tocmai în gara asta: -))) (Legat de imagine, găsiţi info pe net)

O zi frumoasă să aveţi.

P…

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on May 17, 2019 in Articole diverse

 

Buna ziua doamna, am venit sa va tundem dudu’!

Se intampla cu cativa ani in urma, cand un dud putred pe interior dar care totusi era viu, trebuia toaletat. Coroana era prea mare si crescuta anapoda, iar sansa de prabusire peste tevile noastre de la gaze, dar si peste cei care treceau pe trotuar, era la distanta unei batai de vant. Dudul, in varsta de mai bine de 50 de ani, se afla in curtea in care locuiam (eu si inca un “bunch” de vecini), insa curtea se afla in proprietatea statului.

Prin urmare, am trimis o sesizare catre Primarie, anuntandu-i ca este foarte important sa trimita o echipa si sa toaleteze dudul. Am primit raspuns, ca se vor ocupa cat mai repede si am asteptat doi ani. Dupa 2 ani, s-a prezentat la usa mea, un tanar care mi-a spus:

-Buna ziua doamna, am venit sa va tundem dudu’!

Ma blocasem total. Nu stiam daca sa-i trantesc usa in nas, sa il palesc inainte sa faca el ceva sau sa astept sa vad ce imi raspunde creierul meu care intrase in colaps. Axonii mei se deconectasera de la circuit si tanarul a simtit nevoia sa apese putin pe acceleratie: Ce, nu dumneavoastra ati facut sesizarea catre Primarie?

Abia atunci m-am prins. Mare noroc a avut ca a strecurat chestia cu primaria pentru ca altfel nu stiu cum reactionam. Acum ca stiam ca am in fata un individ nevinovat, mi-am pastrat discretia si am ras doar in gand.

-Ba da, eu am facut-o, dar cu doi ani in urma.

-Asta este, noi acum am ajuns!  Si cum vreti sa il tundem?

-Cu perciuni!

-Cum cu perciuni?

A trebuit sa ma duc in curte, sa ma uit la dud, sa vad ce ar trebui taiat, ce nu, de parca dudul era copilul meu si l-am dus la ciufulici. In cele din urma, l-au toaletat, toate lemnele le-au aruncat in curte si dusi au fost.

Imi amintesc de povestea asta de fiecare data cand vad un copac tuns. S-a nimerit sa ma aflu primavara in Germania si sa vad cu ochii mei ce fel de “tunsoare” abordeaza copacii lor. Astia se tund numai in saloane scumpe, cu foarfeca de la Gucci, se dau su spray impotriva daunatorilor de la Coco Chanel, eh…  Lasand gluma deoparte, sunt taiati perfect, in forme una si una mai atragatoare.  Unii au coroana taiata in forma de cub, altii de paralelipiped, altii sfera. Wow. E uluitor. Neamtu’, neamt. Oare noua ce ne lipseste? Sa fie nepasare, indiferenta, legi care pot fi incalcate de sus in jos si de jos in sus, ce?

 
Leave a comment

Posted by on May 7, 2019 in Efectul de Brand

 

De ce sa lingi o vitrina?

Ma aflam  la Mariannenplatz in Munchen, chiar in fata primariei cand urechile mele au fost placut surprinse de un grup de cantareti rusi. Muzica lor iti mergea la suflet. Solistul vocal avea o voce puternica, baritonala. Cantau “Ochi Chernye”.

Mi se facuse teribil de foame. Matele mele strigau dupa ajutor in ritmul cantecului. Foamea a facut ca versurile sa capete o noua tematica si sa sune astfel: “O ce ciorba-i, Si ce buna-i, Si-i acasa-i, Si-i gustoasa-i sha la la la la, sha la la la la”….pana am dat de primul chiosc si mi-am luat un carnat cu mustar. Abia atunci lucrurile incepusera sa revina la normal. Nu a durat mult.

Trecusera doar cateva minute de cand plecasem de la chioscul cu bunatati culinare si admiram vitrinele unor magazine. Un tanar domn lingea geamul unei vitrine. Nu glumesc si nu am scris gresit. Lingea geamul. Nici macar nu era geamul unui magazin cu bomboane sau mancare(desi nici asa nu avea vreo noima), era un magazin cu haine.

Mi-am  amintit de catelusa mea pe care am iubit-o ca pe ochii din cap. Mi-a bucurat toata copilaria. Am observat  ca in unele perioade ale anului, lingea lemnul de la pat. Doctorul veterinar mi-a spus atunci ca are nevoie de minerale si vitamine. Ferestrele nu le-a lins nici macar o singura data. Da, recunosc ca in casa mea geamurile nu au fost linse, dar au fost scuipate. Stiti ca acum am o pisica pe care o cheama Mau-Mau. Un fel de pantera daca ar fi sa o judec dupa comportament. Sare la bataie repede si intotdeauna castiga lupta. Are mereu in gurita o rezerva de scuipat pentru cazuri de urgenta. Daca iese in curte si trece un vecin, puf puf arunca doua fasuri fine ca sa nu cumva sa ii dea prin gand vecinului sa o atinga. La un moment dat, a venit la noi acasa cineva cu o pisica. Cele doua feline erau separate de o usa cu multe geamuri mici. Unul dintre gemulete avea nevoie de stergator, cum e stergatorul de parbriz. Una scuipa pe o parte, alta pe cealalta parte a geamului. Cand te uitai la ele puteai sa crezi ca formeaza o echipa de spalatori de ferestre.  Dar totul avea o noima. Nu se suportau si voiau sa isi arate sentimentele, dar  domnul care lingea vitrina m-a lasat mult timp pe ganduri. De fapt nu chiar mult.

Am mai mers putin si am dat de un magazin ce afisa o vitrina pe care era lipita o frunza de canabis. O frunza mare, cat sa nu poata trece neobservata.  Era un magazin cu produse ce contin canabis. Nu am intrat sa pun intrebari desi ma lovea curiozitatea de a afla care este scopul unui astfel de magazin. La cat de gol era magazinul,  presupun, sau cel putin asa vreau sa cred, ca este un magazin dedicat pacientilor cu diferite probleme medicale, pentru care canabisul se administreaza ca adjuvant. Stiu ca poate reduce durerile provocate de anumite boli, este folosit in oncologie si e bun si pentru tratamentul persoanelor cu glaucom.  Ma intreb insa, domnul acela  care lingea vitrina de la magazinul de haine, ce o fi lins inainte?

Viata mi-a oferit experienta extraordinara de a lucra la un centru medical destinat si persoanelor aflate sub influenta drogurilor sau in timpul tratamentului de  dezintoxicare. Incercam pe atunci sa aflam direct de la sursa informatiile care ne ajutau apoi sa gasim solutii, sa ii putem ajuta. Invitatii nostri la intalnirile organizate in cadrul companiei, erau consumatori de heroina de obicei, dar dorgurile usoare au fost un prim pas in viata lor. Stiu de la ei, cat este de usor sa cedezi sperand ca iti gasesti linistea consumand astfel de substante,  cat de puternica este dependenta, ce efecte cumplite apar si cat de greu este sa revii la ce se mai poate recupera din persoana care ai fost inainte de a consuma astfel de substante.

Cu gandul la frunze si la omul care lingea vitrine, m-am hotarat ca e timpul sa merg spre casa. Orasul este presarat de trenuri, metrouri, tramvaie, autobuze. Toate merg ceas. Ca la nemti. Trenul nu e o chstie greoaie, cum ne-am inchipui un tren de la CFR ci un fel de metrou de suprafata. Stateam pe peron si asteptam trenul, cand il aud pe un individ strigand din toti bojocii: Hilfe, Hilfe !! (Ajutor).  Am intors privirea si am vazut cum politistii l-au inhatat si l-au dus la sectie.  Acum eram sigura ca e timpul sa merg acasa.

Multa lume necajita pe aici. Multi oameni care cersesc, care dorm pe strazi sau in scarile de bloc. In jurul garii (Ostbahnof) este zona cea mai aglomerata din acest punct de vedere sau cel putin asa mi s-a parut mie. Lifturile de la peroanele de tren sau metrou, pasajele subterane, sunt imbibate de mirosuri despre care nu vreau sa povestesc. De aci si pana la consumul de frunze, e doar un pas.

Fiecare tara are parti bune si rele. Munchen-ul are zone absolut minunate, este un oras pe care l-as vizita mereu cu drag, la fel muntii Alpi care sunt la distanta de o ora de oras (cu trenul), zonele invecinate, etc. Cand petreci insa mai mult decat o vacanta in afara tarii, iti dai seama ca oamenii sunt oameni peste tot indiferent de limba pe care o vorbesc, de magazinele de la care se imbraca. Fiecare poarta sub costum, propria poveste. Asa poti sa vezi oameni imbracati elegant ( si ai putea jura ca tocmai au iesit dintr-o conferinta la care au fost invitati in calitate de speakeri), dar ii vezi cautand in cosul de gunoi de pe peronul de tren dupa ambalaje reciclabile. Ce contraste…

 

 
Leave a comment

Posted by on April 10, 2019 in Articole diverse

 

Anul acesta, am ales sa privesc ziua de 8 Martie dintr-o alta perspectiva.

Am strans mai multe jucarii noi pe care Filip dar si prietena lui Teo, sotul meu si nu in ultimul rand eu,  ne-am dorit sa le oferim copiilor sarmani. Am vrut sa facem o bucurie celor care nu au cui sa scrie de 8 Martie, celor care nu au cum sa sarbatoreasca aceasta zi ca toti ceilalti. Acestia sunt copii din oferlinate si am ales centrul de plasament din Sectorul 1 (adica pe cel de la Arcul de Triumf). Acolo exista un parc mare cu leagane, loc de joaca, dar din pacate nu mai are cine sa le foloseasca. Am fost surprinsa sa aflu ca aici au ramas doar birourile DGASPC. Centrul s-a mutat undeva in Baneasa.  Am lasat in grija angajatilor DGASPC jucariile pe care le-am adus copiilor si m-am bucurat sa vad ca erau pregatite si alte pachete cu surprize pentru ei. De aici urmau sa fie transportate in Baneasa.

Astazi, de 8 Martie, va doresc cu drag voua: doamne, domnisoare, sotii, surori, mamici, bunici, matusi etc, O ZI MINUNATA DE 8 MARTIE!

 
Leave a comment

Posted by on March 8, 2019 in Articole diverse

 

Blestemul trabantului galben – varianta 2019

Plec de dimineaţă ca tot omul şi mă opresc la o trecere de pietoni să mă asigur că pot trece nevătămată. Din dreapta mea se auzeau nişte sunete care îmi aminteau de copilărie. Pârâituri, una după alta, combinate cu sunet de motor. Nu vedeam ce vine către mine făcând acest zgomot de o dubă parcată fix pe trecerea de pietoni. Scot cu mare grijă capul pe după dubă să văd ce “motocompresor” vine. Era un trabant. Mergea incestisor dar pârâia cumplit de tare. Pârâiala era însoţită de fum. Mult fum. La volan era o doamnă în vârstă. Peste 80 de ani. Normal că nu am trecut. Am lăsat-o să treacă, pe de o parte cu admiraţie pentru că la vârsta ei avea încă dorinţa de a merge cu maşina, dar pe de altă parte îngrozită că oricând poate face un accident. Ar fi putut fi unul vascular sau unul de circulaţie, dar şansele erau mari pentru ambele. Trabantul avea două culori. Crem şi galben. Mi-am amintit de un banc pe care îl auzisem când eram în liceu, un banc mitocănesc şi prea obraznic pentru a-l putea împărtăşi: “Blestemul trabantului galben”. Am zâmbit şi am plecat mai departe. Jumătate din banc era îndeplinită. Aveam trabantul galben şi o aveam şi pe mamaia mamăilor ce avea o legătură şi cu trabantul galben. Îmi râdeau creierii în cap în hohote dar mimica mea era de om serios.

Mai merg puţin şi aud tot felul de strigăte. O maşină blocase întreg trotuarul. Posesorul maşinii Toyota înregistrată cu numărul B83AWU,  ar fi meritat o amendă ca să îşi amintească când parchează că înainte de a fi şofer tot pieton a fost şi dacă continuă aşa tot pieton va ajunge.

O doamnă care mergea în faţa mea a fost obligată pentru a-şi continua drumul să ocolească Toyota parcată peste tot trotuarul, ajungând astfel în stradă. Un şofer nervos a claxonat-o şi i-a transmis toate “urările de bine”. Femeia, care nu avea chef de amabilităţi, i-a răspuns în aceeaşi manieră. Şoferul cel nervos a oprit, a ieşit din maşină şi a continuat cu o replică identică cu cea întâlnită în “Blestemul trabantului galben”. Ştiam exact unde vreau să merg dar dacă totul ar fi continuat ca în banc, eram sigură că drumul meu va căpăta o nouă destinaţie.

Mai fac 500 de metri şi ajung pe Str. Paris în dreptul monumentului cu cei 4 vulturi. Aud o pocnitură şi când întorc capul o văd pe mamaia mamăilor care se urcase cu trabantul pe bordura care înconjura monumentul. În spatele ei, un tip cu un jeep. Când a văzut ce face bunicuţa, a stat calm şi cuminte şi a aşteptat-o să se redreseze şi să intre pe drum cu maşina. Iși facea cruci si presupun că se ruga sa nu cumva sa greșească mamaia vitezele si să bage in marșarier.  Eu m-am blocat definitiv.

Acum aveam pe mămăiţa mămăiţelor, trabantul galben şi un jeep + înjurătura specifică,  toate în conformitate cu bancul mai sus menţionat. Dacă nu trebuia să ajung neapărat într-un loc, m-aş fi lăsat purtată de val să văd dacă nu cumva descopăr în zonă şi un bordel. Atunci, bancul ar fi fost complet.

Unde s-a dus, unde a ajuns, pe câţi o fi lovit mămăița, nu se ştie. Numărul trabantului era predestinat – B07PAC. Cei de la poliţia rutieră puteau să îi dea şi POC că nu greşeau cu nimic. Şi-am încălecat pe-o șa şi v-am spus povestea aşa.

 

 

 
Leave a comment

Posted by on February 21, 2019 in Articole diverse

 

Cum se administreaza comprimatele in mai multe prize?

Imi amintesc de o gluma care este posibil sa aiba la baza un sambure de adevar. Un sambure de marimea unui ovul. Se spune ca o doamna a primit de la medic o reteta in baza careia a cumparat de la farmacie ovule vaginale. Revenind la control, dupa tratament, medicul a intrebat-o:

-Ei, cum e? Ai terminat tratamentul? Te simti bine?

-Da l-am terminat domnule doctor, dar tare greu a fost. Era sa mor!

-Cum sa mori? Dar ce ai patit?

-M-am innecat cu un ovul. Ce le-or fi facut domnule atat de mari?


Sa trecem la subiect!

Am cumparat astazi pentru parinti, Tarosin de la Zentiva (Compozitie: Comprimate continand rutozida 20 mg; acid ascorbic 50 mg) . Medicul a recomandat 1 comprimat/zi. Eu, Toma necredinciosul, m-am uitat si pe net sa ma asigur ca totul este ca la carte. Ce mi-o fi venit sa ma uit pe net? Citeam si nu-mi venea sa cred ce citesc. Mimica fetei mele ar fi putut sugera celui care m-ar fi privit atunci, ca este posibil sa ma aflu in situatia de a utiliza formula lui Cebîșev in momentul in care o vedeam pentru prima data. Concentrata maxim si cu potential exploziv la atingere incercam sa rezolv aceasta problema serioasa de tip GMAT pe care va invit sa incercati sa o rezolvati si voi. Problema in sine se refera la modul de administrare al acestui medicament.


PROBLEMA:

Datele problemei:

  • Medicul a recomandat 1 comprimat/zi iar farmacistul 6 comprimate (2-2-2)/zi
  • Prospect postat pe site-ul Farmaciei Tei (Sursa1):

“Posologie si mod de administrare:
Tarosin se administreaza pe nemancate, cu foarte putina apa, in prize la 2-3 ore.
Adulti: 1 – 3 comprimate pe zi.”

  • Prospect enuntat pe cutia medicamentului:

Mod de utilizare: 1-3 comprimate pe zi. Comprimatele se inghit intregi, de preferinta dupa mese.

Cerintele problemei:

Raspundeti la urmatoarele intrebari:

  1. Cum se administreaza 1-3 comprimate pe zi, in prize, la 2-3 ore?
  2. Comprimatele se administreaza:
  3. Pe nemancate
  4. Dupa masa
  5. Intre mese
  6. Sus pe masa
  7. Sub masa

Am cautat asadar informatii si in alta parte pe internet ca sa fac o medie si sa aflu cu cea mai mica marja de eroare, adevarul.

  • Prospect enuntat pe pagina pcfarm.ro (Sursa2):

“Posologie si mod de administrare: Tarosin se administreaza pe nemancate, cu foarte putina apa, in prize la 2-3 ore. Adulti: 5-10 comprimate pe zi. Sugari: 1-2 comprimate pe zi. Copii 3-7 ani: 2-4 comprimate pe zi. Copii 7-15 ani: 3-5 comprimate pe zi.”

Deci sa cred ce scrie pe cutia medicamentului si anume ca pentru adulti se administreaza intre 1 si 3 comprimate/zi sau sa cred ce scrie pcfarm.ro si farmaciatei.ro?

Oare se urmareste o “imbatranire rapida” a populatiei cu miros de lumanare? Na, in urmatorii ani, cand decreteii vor iesi la pensie, vor fi prea multi pensionari si bani de pensii precis ca nu vor mai fi suficienti. Exact ca in cantecul lui Tudor Gheorghe, parca vad membri guvernului la inmormantarea natiunii.

Natiunea:

“Si cand fu la lumanare,

Detei putin din picioare”

Guvernul:

“Si-uite-al dracu nu mai moare

Ca tot mai da din picioare!”

 
Leave a comment

Posted by on February 19, 2019 in Efectul de Brand

 

Cum arata “Valentine’s day” dupa 28 de ani de casatorie?

Era cat pe ce sa ne scape. Dupa ce am umblat prin spitale cu parintii cand cu unul cand cu altul, pac si Valentine’s Day. Am aflat de aceasta zi celebra si repede intre doua farmacii am reusit sa ne asezam sa mancam ceva in oras.

Apoi ca doi romantici, am plecat la cumparaturi pentru ca dupa atata alergat inspre si dinspre spitale frigiderul fluiera napraznic. Deschideam usa frigiderului, ma lua cu ameteala, inchideam ochii si auzeam cum sufla vantul in Siberia.  Am intrat intr-un supermarket al carui nume nu il pomenesc pentru ca sunt suparata rau pe el dar de la care trebuie totusi sa ma aprovizonez pentru ca e cel mai aproape de casa.  Ar mai fi o piata langa mine, dar acolo se gasesc produse neepilate cum ar fi “Laba de urs”, “Muschi de caprioara” exact ce gatesc eu zilnic. M-am saturat de ele si atunci merg la supermarket unde gandacul, de lene, iti sare direct in cos. Nu mai are chef sa mearga pe jos. Cred ca din cauza ca a pus pe el si deplasarea a devenit anevoioasa. Na…are mancarea la “bot” ca sa zic asa.

La acest super mega market mi-au ramas ochii pe o cutie cu capsuni, ambalate frumos, cu fundita, numai buna de luat ochii la fraieri. Capsunele erau mari, curate, atat de mari incat le puteam vedea fara ochelari din orice punct al magazinului. Eu m-am uitat la cutie, sotul la pret.  Nu am stat mult pe ganduri si am dat ochii peste cap exprimandu-mi dorinta de deveni beneficiarul acelei cutii. A dat si el ochii peste cap, dar degeaba. Cutia era deja in cos.  Nu va inchipuiti ca era o lada de capsune. Nu erau multe. 14-15 bucati. Pe eticheta se mentiona faptul ca fiecare capsuna are forma de inima. Nu mi-am dat seama ca sunt in forma de inima decat dupa ce am citit pe eticheta.  M-am uitat la ele si tot in forma de capsuna le vad dar daca trag de doua trei ori la o narghilea e posibil sa vad mai clar si eventual sa le aud si bataile inimii.  Ma tot intrebam cum e posibil sa fie atat de mari. Poate au crescut pe paie asezate direct pe balega de cal. Fara pamant.  In magazin fiind, m-am gandit ca ar fi frumos sa le invat sa innoate in ciocolata asa ca am cautat ciocolata menaj. In zona ciocolatei nu am reusit sa gasesc ce cautam si cum exact langa mine se nimerisera doi tineri angajati (baieti), i-am intrebat pe ei:

-Ciocolata menaj aveti?

-Menaj?

-Da, din aia care se topeste la bain-marie si se glazureaza torturile cu ea.

Acesta a fost inceputul unei pauze mai lungi.  S-au privit unul pe altul si primul curajos a murmurat sfios, parca mai mult pentru sine:

-Glazureaza?

Privindu-i mi-am amintit de abecedar. Mai precis de semnul intrebarii pe care il regaseam in forma sprancenelor lor care se ridicasera atat de mult incat iti parea ca au amandoi fruntea lata.

M-am uitat cu atentie sa nu fie Veo travestita dar nu era.

Asadar, de Valentine’s Day, la ora 4 pm, aveam capsuni dar nu aveam ciocolata.  Pana la 5 pm, a venit ciocolata menaj si am imbracat capsunele corespunzator pentru ziua indragostitilor sa nu le prinda “Valentin” in pielea goala.

Acum serios, dupa atatia ani de cand suntem impreuna, ne aflam intr-un stadiu in care stim totul unul despre celalalt. Nu e nevoie de cuvinte, nu e nevoie de gesturi, nu avem nevoie de bomboane, de flori de cadouri. Avem mult mai mult decat atat. Am depasit de mult zona Valentine. Dar pentru a ajunge unde suntem acum, pentru a pastra iubirea vie a fost nevoie de comunicare, sinceritate, de intelegere, de respect, de pretuire, de invatare si adaptare.

 
Leave a comment

Posted by on February 14, 2019 in Efectul de Brand

 
 
%d bloggers like this: