RSS

Găina șâșâită

De cateva zile îmi apare pe Facebook o pagină sponsorizată care se numește “GustoȘ” și care aparține unei ferme de păsări.

Şocul vizual mi-a stârnit curiozitatea și am deschis pagina. Am citit câteva rânduri şi am realizat că este o pagină cu găini inteligente și fericite, dar şi cu alte surate, mai mult sau mai puțin zburătoare dar și mai mult sau mai puțin inteligente si fericite. Aşa cum a apărut smart phone-ul, acum apare smart chicken-ul, care ştie să scrie și să i se adreseze cititorului în mod direct. Smart Chicken-ul este o găina contentwriter care aduce în atenția sa texte pline de viață și imagini din timpul acesteia dar și din viața de apoi. Are totuși și defecte. Este șâșâită, și pronunță GustoȘ in loc de GustoS și total lipsită de empatie.

Textul părea atractiv la prima vedere. Câteva imagini însa, năruiau tot sensul dat de cuvinte. În imaginea de la cover putem observa un cocoş, câteva găini vii şi o găină decedata, cu picioarele în sus, jumulită, fără cap, probabil fotografiată imediat după execuţie. Tot aici erau întinse și tot decapitate și cu picioarele în sus, alte șase zburătoare.

Un mod inedit de a atrage clienţi inimoşi pe pagina lor. Am avut senzaţia că mă uit la Asia Express.  Pe loc mi s-a făcut poftă să mănânc varză rasă cu lămâie multă şi mă bătea gândul să încerc reţeta câteva zile la rând. Începusem să intru la idei. Zic, stai să vezi că asta e o pagină care vrea să îi convingă pe oameni să devină vegetarieni. Am citit mai departe și m-am convins că nu este. Găina, ne pune la dispoziție un text înălţător şi o imagine reprezentativă:

“Și când îți mai spunem că toți cei de aici – pui, cocoși, găini, rațe, gâște, curcani, bibilici și fazani – zburdăm cât e ziua de lungă prin curtea noastră foarte mare, nu-i așa că vrei să ne cunoști cât de repede?” 

Ce găini puternice. Ce psihic …

Cum să scrii tu, găină, aşa ceva? Ca și când nu ar fi fost de ajuns, găinușa vorbitoare continua:

“Cine nu visează la o #ciorbă autentică cu gust ”ca la bunica” sau o #friptură cu usturoi și mămăligă, cum numai în copilărie savurai?”

Acum serios, ar fi fost extraordinar dacă din pagină ar fi lipsit cu desăvârşire imaginile cu găini sacrificate, aşezate ca la expoziţie. E posibil ca o parte dintre cei care ar fi putut deveni clienţi, să părăsească în viteză pagina şi să caute ceva mai frumos. Imaginile acestea s-ar fi potrivit dacă pagina era construită cu scopul de a convinge oamenii să devină vegetarieni.

Cu speranţa că acest articol vă va fi de folos prin creșterea numărului de vizitatori și chiar clienți (mai puțin sensibili decât mine), închei şi voi reveni pe pagina “GustoȘ” atunci când imaginile vor prezenta găini fotografiate doar în timpul vieţii.

 

 
Leave a comment

Posted by on May 4, 2020 in Efectul de Brand

 

Să nu o mai supărați pe mama!

Eu nu ştiu ce să mai fac să le fie bine părinţilor mei, să nu le lipsească nimic, să îi ştiu sănătoşi şi pac s-au născut unii (realizatori de emisiuni, jurnalişti) care îmi dau mie şi altora viaţa peste cap.

O sun pe mama (86 ani) de dimineaţă şi era necăjită de ce a văzut la televizor. Mi-a povestit despre oameni care nu ascultă de ordonanţă, despre bătăi, despre oameni cărora nu le pasă de nimic şi deasemenea mi-a spus că ministrul de interne, Vela, a avut un accident cu elicopterul. Urmărise ştirile. Era agitată. O simţeam încordată şi plină de emoţie. I-am spus să îşi ia tensiunea şi avea 16 cu 9 în ciuda faptului că ia antihipertensive. Îmi spunea că stă de o oră pe toate posturile şi nu mai spune nimeni nimic de Vela. Era foarte îngrijorată pentru viaţa lui. Intru pe net să caut informaţii şi ce să vezi? Vela a avut un accident de elicopter în 2007 nu acum. Mă întreb ce relevanţă avea expunerea acestui accident acum? Nu mai moare nimeni şi nu au ce să povestească?

Acum câteva zile, ajung din pură întâmplare pe canalul TV Antena Stars. Eu nu mă pot uita pe acest post pentru că nu îmi place nimic. Mai am puţin şi îmi pun parolă pentru Antena Stars. Până să trec pe alt post, am apucat să văd ce scria pe burtieră: ” Gina Pistol, declarații în premieră după cererea în căsătorie”. Oricine s-ar fi gândit că, în sfârşit, a venit momentul în care Andrei (Smiley) o cere pe Gina de soţie. Pe mine nu m-au păcălit acum pentru că urmărisem Asia Express şi ştiam despre ce căsătorie este vorba. Nu era nici despre Gina şi nici despre Andrei. Unii numesc aceste titluri “catchy”. Eu le-aş numi titluri “mlaştină”. Mi se pare mai potrivită denumirea şi acolo îl văd şi pe autor tăvălindu-se cel mai bine în decor. Mie mi-ar fi teribil de ruşine să semnez un articol al cărui titlu are doar un scop comercial şi este îmbălsămat cu tehnici de manipulare care produc cititorului reacţii adverse.

Oare cum ar fi să nu mai accesăm posturi/site-uri/pagini Facebook, etc, care prin mesajele lor practică înşelătoria? Poate că doar în acest mod acea parte a jurnaliştilor sau realizatorilor de emisiuni care folosesc aceste practici, ar încerca să spună de la un cap la altul, adevărul, să își aleagă cu mai multă atenție cuvintele astfel încat să nu genereze panică în rândul celor care îi urmăresc sau să le înșele așteptările folosind tehnici de manipulare.

Să încheiem într-o notă veselă.

“E adevărat că Ivan Ivanovici a câştigat un automobil Lada la loto?

Răspuns Radio Erevan:

În principiu da.
Însă nu a fost Ivan Ivanovici ci Piotr Petrovici.
Şi nu era maşina, era o bicicletă.
Şi n-a câştigat-o, i-a fost furată.
Restul e corect.”

 
Leave a comment

Posted by on April 20, 2020 in Efectul de Brand

 

Rodica Bădărău: Recunoștința – prietena mea

Am ales sa scriu câteva cuvinte despre cartea unei persoane deosebite pe care viaţa mi-a scos-o în cale. Se numeşte Rodica Bădărău, iar cartea Rodicăi se intitulează: “Recunoştinţa – prietena mea”

În jurul vârstei de 40 de ani se petrece o schimbare. Experienţa acumulată pare să inducă un proces de remodelare comportamentală. Realizezi că ai fost mereu la un click distanţă de claritate. Ai crezut, ai bănuit, dar niciodată nu ai fost sigur de rolul tău în viaţa ta. Ai modele pe care ţi-ai dori să le urmezi sau chiar ai dori să te transformi în aceste modele atât cât plapuma ţi-ar putea permite. După ani de muncă, observi că atât de mult ai dorit să ajungi exact ca modelul ales, încât deja primeşti multe aprecieri pentru reuşită de a fi “altcineva”. Cu toate acestea nu te simţi fericit. Deşi ai reuşit, ceva, undeva, lipseşte. Fără să fi vrut, te-ai îndepărtat de tine. Urmează apoi o etapă de autoanaliză, urmată de o etapă a regăsirii. Unii se regăsesc, unii se mai caută şi acum. Întotdeauna există şi o categorie aparte şi anume cei care nici nu se caută şi nici nu se regăsesc dar comentează de pe marginea terenului.

Am citit multe cărţi, dar asemănătoare cu cartea scrisă de Rodica nu am citit nici una. În carte, este aşternută pe foi, experienţa personală a autorului pusă pe tavă pentru analiză. Pentru o analiză sau evaluare, care conduce implicit la o autoevaluare din partea cititorului. O disecţie a inimii şi a creierului, nu prin prisma medicală, ştiinţifică ci prin prisma propriilor trăiri, descrise cu atât de multă sensibilitate, sinceritate şi asumare.

Pentru a scrie astfel este nevoie de mult curaj şi acest curaj vine atunci când realizezi că eşti unic, că eşti cea mai bună variantă a ta oricâte altele ai fi încercat înainte.

Pe măsură ce citeam îmi dădeam seama ce mult ar ajuta rândurile Rodicăi pe X, pe Y şi nu în ultimul rând pe mama mea. Aflându-ne în perioada de pandemie, când am redus întâlnirile cu părinţii mei, am ales să citesc această carte şi mamei. Citeam la telefon şi pentru că mama nu mai spunea nimic, o mai întrebăm din când în când dacă mă aude. Era acolo şi îmi spunea să continui. La finalul fiecărui capitol, mama ofta adânc şi spunea:” Doamne ce fată minunată! Ce frumos a scris”. Îi simţeam emoţia din glas chiar dacă mama rămânea pe gânduri şi cuvintele erau puţine. Şi pentru că i-am dat mamei subiecte interesante despre viaţă, la care poate să se gândească fără limită de timp, m-am gândit să împărtăşesc şi cu voi, această experienţă plăcută.

Cartea Rodicăi este o carte scrisă din suflet pentru cei care sunt interesaţi de povestiri adevărate, de sinceritate, de modestie, de curaj, de dorință și de crearea unor legături neuronale care sa aduca sufletului tău, liniște, bucurie, împăcare.

PS> Cartea nu se găseşte în librării, dacă o doriţi, puteţi lua legătura direct cu Rodica. Deasemenea, pentru a o cunoaşte mai bine pe Rodica, puteţi accesa grupul ei de pe Facebook: “Cum să fac să mă iubesc?

 
Leave a comment

Posted by on March 28, 2020 in Articole diverse

 

COVIDoscopie extraspitalicească 19.03.2020

După câteva zile de stat în casă,  astăzi a trebuit să ies. Am avut senzaţia că am coborât de pe Marte pe Pământ. Am ieşit din casă pentru că trebuia să cumpăr medicamente pentru părinţi şi să le duc câte ceva de mâncare. Mă aşteptam să văd străzile pustii iar oamenii care totuşi ies din casă să se protejeze pe sine dar şi pe cei din jur.  Aiurea.

La intrarea în Kaufland – Barbu Văcărescu, există o farmacie Dr. Max. Farmacistele de la Dr. Max sunt un model demn de urmat. Purtau măşti, mănuşi şi dacă aveau şi rochii cu creolină puteai să juri că ai nimerit într-o sală de bal. Din când în când dezinfectau totul în jur.  În farmacie, se impusese o regulă. Numărul de farmaciste este egal cu numărul de clinti din farmacie. Restul aşteptau afară. Era un mediu protejat care îţi creea senzaţia că  eşti ferit de orice picior de virus. Nu îţi respira nimeni în ceafă.  Am vrut să cumpăr (pe lângă medicamentele pe care le cumpăr mereu părinţilor) o sticluţă de spirt, mănuşi şi am întrebat cu emoţie dacă au cumva şi măşti. Marfă de contrabandă. Doar dacă pui o astfel de întrebare, începi să le pari dubios. Nu aveau aşa ceva.

Chiar dacă nu se găsesc în comerţ, măştile pot fi făcute şi în casă şi chiar dacă nu au un nivel de protecţie la fel de ridicat ca cele pe care le cumpărăm din farmacii, pot imipiedica răspândirea virusului prevenind atât inhalarea cât şi expirarea. Găsiţi aici toţi paşii necesari pentru confecţionarea unei măşti fie din bumbac, fie din prosop de bucătărie. https://www.libertatea.ro/lifestyle/cum-faci-masca-de-protectie-acasa-din-bumbac-sau-hartie-2918677

Înainte de a intra în farmacie luasem un căruţ pentru cumpărăturile pe care urma să le fac în Kaufland şi îl parcasem lângă uşă farmaciei. Când am ieşit, nu mai era. Mi-am luat un alt căruţ şi am stat cu ochii pe el ca pe ceapa cu slănină. Nici nu mă puteam concentra la cumpărături. Magazinul mi s-a părut aprovizionat, aşa cum îl ştiam dinaintea pandemiei. Aveau de toate. M-a surprins faptul că a reapărut hârtia igienică şi că la carne nu era coadă. 90% dintre clienţi erau total neprotejaţi. Eu, Sfânta Protectoare a românilor (şi eu sunt românca), aveam mască şi mănuşi. Mi-ar fi plăcut să mă pot etala cu nişte mănuşi din alea chirurgicale dar m-am mulţumit şi cu mănuşile de la vopseaua de păr pe care o aveam acasă. Virusul nu mai putea decât să plesnească de oftică şi să-mi sară în ochi. Ochelari nu aveam.

Casieriţele de la Kaufland aveau mănuşi dar nu aveau măşti. Erau semi-protejate. În magazin exista un aparat cu dezinfectant unde îţi puteai curăţa mâinile. Le-am curăţat şi am pornit la drum către părinţi.

Am oprit o clipă în piaţă la Râmnicul Sărat. Ce să vezi? Toţi vânzătorii de la tarabe aveau mănuşi şi măşti. Am cumpărat 2 salate superbe cu un leu. (50 bani/bucată).  În supermarket o salată e de la 3 lei în sus.

Maşinile roiau pe bulivar ca în orice zi a săptămânii. Multe. Prea multe. Pe trotuar, mămici cu copiii la plimbare, unii îşi plimbau căţeii, bătrânii se încărcau la soare cu Vitamina D sau roiau prin piaţă. Mulţi. Înspăimântător de mulţi oameni în vârstă îşi duceau viaţa de zi cu zi, afară din casă. Nesemnificativ de mică era diferenţa traficului comparativ cu zilele din timpul săptămânii de dinainte de pandemie.

Am ajuns acasă, am făcut un duş, mi-am pus părul pe moaţe şi acum, coafată şi aranjată, sunt gata să stau în casă. Deschid calculatorul, intru pe Worldometers https://www.worldometers.info/coronavirus/ şi aflu cu stupoare că doar azi, 19.03.2020 au apărut 5322 de cazuri noi de corona în Italia. Unii prieteni îmi spun:” Hai măi că ăştia vor să bage spaima în noi. E doar un virus.” În acelaşi timp medicii italieni îşi plâng suferința şi afirmă că sunt puşi în situaţia să aleagă cine să trăiască şi cine nu pentru că spitalele nu sunt dotate cu atât de multe aparate de ventilaţie ca să ajungă tuturor pacienţilor. Nu au unde să îşi îngroape morţii, iar noi, nu acordăm suficientă atenţie. Ar trebui să învăţăm ceva din experienţa italienilor. Nu toţi românii pot sta acasă, dar toţi pot să se protejeze mai mult decât înainte.

Sunt de acord că nu trebuie să ne panicăm, dar să ascultăm şi să facem ce ni se spune mi se pare esenţial. Să nu ne trezim că ne vor muri bătrânii (părinţii, bunicii) fiindcă fără ei, rămânem o naţie de oameni trişti şi proşti

 
2 Comments

Posted by on March 20, 2020 in Efectul de Brand

 

Upgrade – la mașina de fier vechi

Dimineaţă pe la 9 am aud din stradă: “Fiare vechi cumpăr!” Vocea, tonul, textul îmi sunt cunoscute din copilărie. Mi se rupsese inima. Mă gândeam ca unora le este tare greu. Ce poate să facă cineva care îşi asigură traiul de la o zi la alta? Nu are de ales. Totuși, în timp ce cugetam, mi s-a părut că sunetul a luat-o înaintea personajului, motiv pentru care m-am uitat pe fereastră. Spre surprinderea mea, sunetul era emis de o portavoce auto pe care fusese înregistrat şi rula repetitiv acest mesaj. Deștept șoferul, bravo lui! S-a adaptat situaţiei.
Aştept cu nerăbdare “Maturaaaa!” şi probabil “Spirtuuuul”.

Luându-mi privirea de la “duba vocală”, mi-au picat în periscop 8 muncitori de la ADP (cred) care tăiau iarba şi apoi greblau un gazon verde. Nu purtau măşti. Ţara arde, baba se piaptănă, sau greblează, după caz. Nu îi intră parcului iarbă-n ochi dacă mai aşteptă câteva săptămâni. Când i-am chemat să toaleteze un pom ale cărui ramuri loveau în ţevile de gaze, au venit după 2 ani şi când au venit, m-au întrebat cum vreau să tundă copacul. Cu perciuni, le-am zis.

Deschid televizorul şi mă ia groaza. Mai apare câte un purtător de coronavirus care se plimbă cu avionul, unul care ascunde faptul că a fost plecat într-o ţară cu risc crescut şi îmbolnăveşte jumătate de spital, unul care scuipă ca să ia şi alţii, încă 3000 care se întorc în ţară şi cadre medicale care îşi pun viaţa în pericol.

Am senzaţia că pandemia nu este provocată de corona virus ci de iresponsabilitate.

Am fost însă impresionată de Anastasia și Andrei, nepoţeii unei foste colege de serviciu, care au desenat pe câte o coală mare de hârtie un curcubeu şi un soare însoţite de mesajul: “Totul va fi bine!”. Fiecare a acoperit cu desenul lui o fereastră întreagă. Dinspre stradă se pot vedea gândurile frumoase ale unor copii susţinuţi în activităţile lor de bunici şi de părinţi. Protejându-ne pe noi, îi protejăm şi pe ei.

 
Leave a comment

Posted by on March 18, 2020 in Efectul de Brand

 

De la HelpNet la HelpNOT

Povestea se întâmpla pe vremea lui Corona. Trebuia să duc un pachet unui bolnav internat la Spitalul V. Babeş adică exact pe plantaţia lui Corona. Înainte să mă duc am dat un telefon şi am vorbit cu medicul care se ocupa de pacientul internat. Doctorul părea un om blând, amabil pe care nu l-am cunoscut altfel decât prin telefon. Mi-a explicat ce nevoi are pacientul, care este starea de sănătate a acestuia şi a estimat o dată pentru externare. În condiţiile în care agitaţia în spitale este atât de mare, doctorul Popa şi-a făcut timp să fie şi om şi îi mulţumesc pe această cale.

În drum spre spital, am trecut pe la farmacia HelpNet de pe Str. Beller. Farmacistele nu purtau mască, eu da. În faţa mea, o doamnă ceruse medicamente pentru tuse uscată, răceală şi nici ea la rândul ei nu purta mască. Pfiu, îmi zic eu în gând, asta nu e farmacia HelpNet, e HelpNOT. Farmacistele iau și ele ce pot de la clienți și apoi transmit la rândul lor celor din jur.

Intru şi alături la Dr.Max, acolo farmacistele purtau mască de protecţie. În nici una dintre farmacii nu existau măşti la vânzare. Noroc că aveam una nouă la mine, ultima, dar bine că o aveam.

Ştiam că spitalul Babeş este în carantină, o măsură foarte corectă în contextul dat. Conducerea spitalului a stabilit 3 zile ale săptămânii (marţi, joi şi duminică) în care însoţitorii pot aduce pachete pentru bolnavii internaţi, în intervalul 15:00-17:00, urmând ca acestea să fie ridicate de la poartă şi înmânate pacienţilor. Pe pachete vor fi scrise secţia, salonul şi numele pacientului.

Ajungând la poarta spitalului, am fost plăcut surprinsă să văd o maşinuţă mică, de dimensiunile unei maşini de golf şi doi angajaţi, protejaţi cu măşti şi mănuşi, care încărcau pachetele în maşinuţă. Portarul avea şi el mască şi mănuşi. Bravo lor! O doamnă în vârstă, cred ca avea peste 80 de ani, încercase să patrundă în curtea spitalului dar a fost oprită imediat. Gesticulând în fața spitalului, un trecator s-a gândit sa explice situația.

– Nu poți să intri, mamaie! E Coronavirus.

– Coron ce? Cine e ăsta?

Covit19

– Poate Cavit 9 vrei sa spui…

Nu am ascultat mai departe. Ma grabeam acasă. Am putut însă să observ că imediat lângă intrarea în spital, pe trotuar, exista o bancă. Pe bancă stătea o mămică care avea în cărucior un bebeluş. Fireşte că nu erau protejaţi în nici un fel. Între ei şi spital era un gard înalt şi la TV nu s-a precizat dacă virusul ştie sau nu să sară gardul.

Cred că ar trebui să fim puţin mai responsabili mai ales că s-a făcut suficient de multă informare pe această temă.

Sănătate să fie!

 
Leave a comment

Posted by on March 12, 2020 in Efectul de Brand

 

“Un suflet care zboară” – Mădălina Aldescu

Au trecut doar câteva zile de când am auzit la postul de radio Europa FM povestea Madălinei Aldescu care m-a impresionat peste măsură. Vlad Petreanu, George Zafiu şi Luca Pastia au realizat un interviu cu Madălina şi cu tatăl ei, Nicu Aldescu. Povestea lor poate fi ascultată aici.

Pe scurt, Madălina este un copilaş de 16 ani, care a trăit o viaţă tare complicată, mai grea decât ne-am putea închipui. Mama ei a părăsit-o, atât pe ea cât și pe tatăl ei, imediat după ce a adus-o pe lume. Tatăl Madălinei, zidar de meserie, a fost obligat să vândă tot ce a avut pentru a oferi copilului său şansa de a supravieţui. Dormeau pe unde apucau, hrana era limitată, dar chiar şi în aceste condiţii iubirea oferită de tatăl ei, a reprezentat tot suportul necesar unui copil astfel încât acesta să nu cedeze. Madălina citea tot ce îi cădea în mână şi a fost fermecată de puterea cuvintelor, de jocul oferit de acestea mai ales când erau atinse de rimă, de gândurile pe care oamenii le pot exprima atunci când îşi lasă inima să vorbească liber și așa, încet, încet, inima ei a vorbit alegând să se exprime în versuri. Aşa a început Madălina să scrie poezii. Cei care le-au citit, au fost atât de plăcut surpinși încât echipa Europa FM a hotărât să îi facă Mădălinei o surpriză, oferindu-i primul său volum de poezii.

Cartea ei a fost tipărită în mai multe exemplare și apoi a fost organizată, tot de Europa FM, lansarea volumului “Un suflet care zboară”, la care am avut bucuria de a participa. Cărţile nu aveau un preţ anume exprimat în RON. Preţul era exprimat în iubire de semeni, o altă unitate cu care se măsoară valoarea umană, care este mult mai mare în comparație cu unitatea monetara a României.

O priveam pe Mădălina şi îmi venea atât de greu să înţeleg de unde poate proveni toată fericirea ei. Veselă, deschisă, sociabilă, sinceră, caldă şi deşi sufletul ei frumos emana multă căldură, în rândurile scrise de ea, figul și moartea, sunt cuvinte care se regăsesc destul de des. Am citit cartea ei pe nerăsuflate. Recunosc cu mâna pe inimă ca unele poezii mi-au părut încuiate cu cifru, asemenea unei cutii de valori. Cuvintele folosite de un copil de 16 ani, metaforele, capacitatea de oglindire a realităţii într-o lume virtuală, m-au cucerit total. Dacă aş încerca să găsesc o asemănare cu alţi poeţi, aş considera că poezia Madălinei este atinsă de talentul lui Nichita Stănescu şi al lui George Bacovia.

Am stat de vorbă cu tatăl Madălinei la lansarea de carte. Era mai mult decât emoţionat. Era cuprins de teamă. Dintr-o dată, după ce o viaţă nu s-au bucurat de prea multă atenție, acum toate luminile reflectoarelor îi marcau chipul brăzdat de riduri. L-am felicitat pentru talentul Madălinei şi mi-a spus că meritul îi aparține integral fiicei sale. “Dacă ea nu-şi dorea să înveţe, degeaba o învăţăm eu”, mi-a spus domnul Nicu. Ce om frumos, ce suflet mare, însa nu a reușit să mă convingă în totalitate. Veselia Madălinei şi inteligenţa ei, au fost mereu alimentate de la o sursă de iubire, care nu putea proveni din altă parte, decât de la tatăl sau. Numai iubirea și modestia îi pot face pe oameni să strălucească atât de puternic.

Europa FM, împreuna cu OMV Petrom, transformă în realitate visurile frumoase ale unor copii şi vă spun sincer că tare se pricep. Campania “Urmează-ţi visul” vă stă la dispoziţie dacă se întâmplă să cunoaşteţi poveștile unor copii care “nu pot să zboare, cărora nu le-au crescut aripi sau aripile le-au fost frânte”, rămânând în urma lor, visuri neîmplinite. Mulţumesc, Radio Europa FM! Sper ca gestul vostru să fie de fapt momentul de lansare al unui poet extraordinar și începutul unei vieţi care să răsplătească toate momentele grele petrecute de oameni cu inimi mari, precum Mădălina şi tatăl ei.

Oana Pellea, aşa cum numai ea ştie, a recitat una dintre poeziile Mădălinei, intitulată  “Distrugându-ne“.

Cei care sunt curioşi să afle ce se află în sufletul unui copilaş de 16 ani, găsesc mai jos alte două poezii ale Madălinei, publicate în primul său volum de poezii: “Un suflet care zboară”.

În noaptea asta

 

În noaptea asta o să ne uite luna,

Au să ne cadă pastelat pereții,

În noaptea asta vom desena minciuna

Peste nuanța de dor a dimineții.

 

În noaptea asta o să-nvârtim iluzia

Pe vârful unui ac dintr-un muzeu,

Ce a condus prin trupul său perfuzia

Înfiptă-ntr-o credință de ateu.

 

În noaptea asta o sa visăm zadarnic,

Pe două paturi calde, separat,

O să ne fiarbă sângele în ceainic,

Privind o lună care ne-a uitat…

 

În mormânt

 

Ești cenușă, gând, nu știu dacă ai observat

N-ai trup și oamenii doar material mai vor să vadă,

N-ai piele, grăsime ori oase, n-ai paiete ori turn de catedrală,

Niciodata nu te-am îmbrăcat, vopsit, ori gravat

Cu nuanțe de urlet, de prea multe ori

Nici măcar în alb nu te-am colorat.

Mi-e groază, mi-e silă, recunosc, nu te-am vrut,

Ești produsul finit brut al minții mele inutile,

Imaterial, în handicap cronic de “cândva”,

Ești un praf orb si pământului îi convine

Căldura umbrei tale, numai la două mii de milimetri în adânc.

În coșciug de plămâni și cuie de aluminiu învechit,

Unde să te spulberi, sub unghii să te strâng,

Așa neplâns și cald, să-ți împletesc iar firul,

Să-mi pun covor de țărâna peste cap și s-ascult

La cei ce ne pun pe cap buchete de ranchiuna,

Când ne vom îngropa, gând candid, împreună.

Și știind că pentru ei nu-nsemni nimic,

Nimic să rămâi, odată cu mine,

Să-mi aparții cu scârba și cu milă,

Să bârfească toți posibila păpușă

Care s-a sinucis și-a luat cu ea…cenușă.

 
2 Comments

Posted by on February 17, 2020 in Articole diverse

 
 
%d bloggers like this: