RSS

Bucuria de a te duce la scoala…

05 Feb

11

In Canada, copiii merg la scoala cu mare bucurie si asta pentru ca in loc sa se puna accent pe fiecare materie in parte si mai precis pe ce cantitate de informatie au reusit copiii sa retina, se pune accentul pe fiecare copil in parte. Mai precis pe preferintele sale, pe modalitatile prin care elevul se poate dezvolta frumos, pe incurajarea acestuia, pe crearea unui mediu propice in care sa isi formeze personalitatea. Copilul nu simte ca se duce la scoala pentru a se lupta pentru note sau pentru a concura cu alti copii. Se duce la scoala sa invete, sa afle ce anume ii place, ce si-ar dori sa faca in viata si toate astea de mic.

Dezvoltarea personala a fiecarui elev se afla in atentia zilnica a invatatorilor/profesorilor. Copiii sunt incurajati sa lucreze impreuna in timp ce aici, in Romania, lupta pentru note da nastere de multe ori rivalitatilor care la randul lor dezbina grupurile, lucrul in echipa devenind astfel un mit.

Probabil acesta este motivul pentru care astazi oamenii de afaceri sunt mai interesati de concurenti decat de colaboratori si mai interesati de clienti decat de angajati. Probabil ca tot din acest motiv atunci cand cineva reuseste intr-un domeniu (orice), cei din jur simt nevoia sa ii taie acestuia “craca de sub picioare” si doar in foarte putine cazuri se duc sa il intrebe cum a facut, pentru ca isi doresc si ei sa obtina acele performante sau eventual sa il felicite pentru ce a realizat. Cugetarea “sa moara capra vecinului” nu mai este de actualitate. Forma sa actuala este “Sa moara capra vecinului si vecinul odata cu ea”.

In primii ani de scoala ai copilului meu in Canada, eram disperata. In clasa a doua inca nu scriau la scoala decat poate asa…un cuvant doua si acelea cu majuscule. Nu au facut deloc caligrafie, motive de depresie pentru parintii care au invatat in Romania. Ce ma fac?? Ce se alege de copilul meu?? Gaseam zilnic motive care ma descurajau fara sa inteleg de fapt ca linistea zilnica pe care o simteam in Canada se datora acestui tip de invatamant.

La locul meu de munca (si am avut cateva), colegii erau foarte amabili, fiecare angajat era atent cu celalalt, dornici sa se ajute intre ei, dornici sa se bucure impreuna de succes si fericiti atunci cand unul dintre ei realiza ceva special. De ce?? Pentru ca asa erau invatati de mici.

La noi insa dezvoltarea personala, interesul pentru om (altul decat cel pentru tine insuti) sunt minime sau chiar lipsesc cu desavarsire iar la scoala, ele nu sunt mentionate pe nicaieri. Ar trebui sa formam atat profesorii cat si parintii, nu numai elevii. Ar trebui sa schimbam stereotipuri, mentalitati deja formate si parca impietrite.

Acest articol l-am scris dupa ce am citit postarea domnului Lăzăreanu Răzvan pe care va invit sa o cititi. Este exact despre copii nostri.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on February 5, 2016 in Efectul de Brand

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: