RSS

Gradina Zoologica nu este numai despre animale, ci despre oameni si animale!

17 Jul

Image222

Azi am fost la Gradina Zoologica si am luat o gura de mila, m-am bucurat de padure (dupa ce am trecut de zona de gunoaie care se numarau in Kg/mp ) am mirosit niste mici, am ascultat niste manele, ne-am blocat in trafic si m-am intors cu bucurie acasa.

Nu am fost la Gradina Zoologica din Bucuresti de circa 20 de ani. Nu ma pot duce pentru ca imi este mila de animale.

Ce schimbari am sesizat ?? Animalele arata mai bine, sunt mai bine ingrijite dar tot in custi, colivii sau alte spatii foarte mici isi traiesc viata in fiecare zi. Cum sa se bucure animalele de spatii mai mari cand “oameni responsabili” au aprobat constuirea de vile una si una pe un teren ce putea fi oferit pentru extinderea Zoo. Sa revin la animale (gazduite de zoo). M-am bucurat sa observ ca unele aveau mancare proaspata in farfurii. Apa insa mi s-a parut prea putina. Animale care au bazin in cusca, nu aveau deloc apa in care sa faca o baita si la cat de cald era afara , era tot ce lipsea sa le aduca putina bucurie. Zona in care locuia elefantul copilariei mele, era goala. Nu mai avem elefant si nu am vazut nici ursul polar. Sa dea Domnul sa nici nu mai gaseasca vreunul nou de chinuit.

Ma gandesc cum este sa te nasti condor, sa strabati zari, sa ai la picioare muntii iar cerul sa nu aiba secrete fata de tine, sau sa te nasti tigru si zilnic sa alergi si sa faci salturi pana la 2 m inaltime, sau camila obisnuita sa strabata zeci de kilometri zilnic, sau orice si oriunde si ce sentiment ai putea avea intr-o colivie/cusca, la Zoo oricat de bine intretinut ai fi? Inchisoare pe viata! Dar pentru ce?? Raspunsul il cunosc: “OOOOOO pai este vorba despre cultura copiilor nostri”. Cultura copiilor spuneti?? O mamica isi atarnase astazi copilul pe un gardulet de lemn din fata custilor cu tigri si ii spunea celei mici  cum sa se adreseze tigrului care chinuit de soarta isi purta crucea intr-un colt la umbra: “Hai mai puturosule scoala-te de acolo si misca-te incoace. Vreau sa te vad! Acum am spus! Haide dom’ne misca-ti fundul!“ Sper ca tigrul nu a inteles dar mie imi venea sa ii lipesc una cu poseta. Era aceeasi mamica care fara sa schizeze un gest sau macar o emotie, se uita cu admiratie la capodopera sa cu 10 minute mai devreme cum batea cu pumnii in geamul dupa care se ascundeau cativa lemuri care ii priveau ca si mine…”cu drag”. Despre aceasta cultura este vorba?? Nu era singurul copil care ciocanea si fluiera sau speria animalele cum se pricepea mai bine, aproape toti se manifestau in acelasi mod. Parintii nu aveau nimic impotriva desi pe geam cu litere de o schioapa existau mesaje puse de cei de la Zoo care cereau sa le fie respectata linistea animalelor. Dar ce sa spunem despre copii cand parintii scoteau si ei cate un aparat foto si facand o flama cat casa (de la blitz) pozau animalele care inchideau ochii si fugeau. Sarpele a fost singurul care nu a schitat nici o emotie. Cred ca era orb si surd. :-))

Uneori imi vine sa contrazic DEX-ul si sa spun ca definitia data omului se aplica doar unui procent din populatie.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat.

Unii par sa nu gandeasca deloc, cei cu creierul deosebit de dezvoltat sunt in multe cazuri afectati de hidrocefalie. Inteligenta…hm…este nu pot sa neg…dar uneori se ascunde atat de bine incat pare a fi disparut total sau se manifesta doar pentru a obtine interese personale. Complicat zic …

Am fost si la Safari in Canada, unde lucrurile stau cu totul altfel. Animalele impart teritorii uriase, se bucura de spatii in care pot simti ca traiesc cat de cat liber, au unde sa alerge si se bucura de respectul celor care le privesc. Totul se intampla dintr-o alta perspectiva cu care eu personal ma pot impaca mult mai usor.

  • Cum ar fi daca in loc de Gradina Zoologica s-ar construi si la noi un Safari si ar exista chiar si un loc de parcare pentru vizitatori?
  • Cum ar fi daca ne-am  invata copii notiuni ce tin de RESPECTUL pentru animale?
  • Cum ar fi daca i-am invata pe copii inca de mici ce inseamna empatia?
  • Cum ar fi daca noi toti am decide ca de astazi ne vom schimba si nu vom mai arunca in padure sau pe strazi nici un gunoi?
  • Cum ar fi daca fiecare dintre noi ne-am intreba: “Ce pot eu sa fac pentru a trai in lumea la care visez?” si sa facem acele lucruri fara sa cerem nimic in schimb?
Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on July 17, 2016 in Articole diverse

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: