RSS

Din München spre Castelul Neuschwanstein – Jurnal de calatorie

07 Aug

La 4 am, intr-o zi de sambata, a sunat alarma de la telefon. Aveam aproape o ora la dispozitie sa ne “asamblam” pentru drumul ce planuisem sa-l facem catre castelul Neuschwainstein.  La 5 am am iesit pe usa si in scurt timp am executat manevra de accesare a unui metrou care ne ducea direct catre gara centrala din Munchen (Hauptbahnof). Trenul nu era tras la linia mentionata pe bilet. Pe panoul electronic am reusit sa deducem ca e tras pe linia de alaturi. Noroc ca trenurile au un numar al lor si aceasta este varianta ajutatoare numarul 1 pentru cei care nu stapanesc bine limba germana.  Daca numarul de pe bilet este afisat pe tren, esti salvat.  Mereu m-am intrebat  insa daca nu este posibil ca inainte de plecare sa schimbe numarul de pe tren ce este afisat tot electronic, cu un altul si tu daca stai in tren ca popandaul nu il vezi. Daca stai afara pe peron sa pandesti numarul, e posibil sa nu mai gasesti locuri.  De aceea exista si varianta ajutatoare nr. 2. Te duci si intrebi pe un angajat al garii. Stai la panda pana apare in plimbare pentru ca la ora aceea in gara centrala din Munchen nu exista un birou de informatii deschis. Aproape tot este inchis. Nu tu papa, nu tu ziare, nu tu nimic. Dar e bine. E bine daca ajungi in trenul care trebuie. E ca un joc de-a  baba oarba inainte de a fi fost inventata si legatura cu baticul in jurul ochilor. Aici vedeai. Vedeai clar, doar ca nu stiai daca e adevarat sau nu…:-)))  Asa l-am putut vedea pe un tanar care alerga cu viteza catre noi. Peronul era larg (cam 3m) dar el a ales sa alerge cu o viteza nebuna fix printre noi doi.  Am ramas ca perdelele de la spalatoria de masini. Invartindu-ne. Cand m-am oprit din invarteala m-am uitat dupa el sa vad daca nu cumva decoleaza…. De ce trebuia sa o ia printre noi?? Nu am aflat. Fugea de parca urma sa castige medalia de aur sau o vacanta in Hawaii. Au si ei “aurolacii” lor. Acesta era unul dintre ei In cele din urma, ne-am urcat in tren si am plecat.

Drumul cu trenul a fost foarte placut. Mi-as fi dorit sa pot sa dorm dar dupa o ora trebuia sa schimbam trenul cu un altul.  La ora la care am vrut noi sa plecam (cu gandul ca prindem mai liber la castel) nu exista un tren direct Munchen – Füssen.  Trenurile insa, au mers ceas. Dupa ce am ajuns in gara Buchloe ( gara de legatura) trenul celalalt ne astepta si in 7 minute paraseam gara catre o noua destinatie – Füssen. Inca o ora de mers. Am vazut campii frumoase, iepurasi, soimi, vaci, cai, doua caprioare, porumb si grau cat vezi cu ochii… Incet incet muntii se conturau din ce in ce mai bine. Era o zi cu soare iar aplicatia radar pentru vreme, din telefon,  ne spunea ca pana la ora 2 pm ne putem bucura de acesta zi insorita, pentru ca dupa aceea venea ploaia. Afara era placut, in jur de 23’C. O vreme minunata pentru o calatorie si pentru imortalizat in fotografii cele mai frumoase momente ale zilei si amintiri din viata noastra.

Am ajuns cu trenul in Füssen. De aici se trece prin gara si cum ieseai, spre dreapta, gaseai statiile autobuzelor catre diverse destinatii. Pentru a ajunge la casa de bilete, de unde iti cumperi biletul pentru castel(e), trebuie sa iei autobuzul 73. Am asteptat 5 minute si autobuzul a aparut. In biletul nostru de tren era inclus si costul calatoriei cu autobuzul, asa ca am intrat rapid, elegant si am ocupat doua locuri. Daca accesul in autobuz nu e inclus in biletul de tren, platesti la sofer cand urci. (pana in 2 euro/pers).  Nu cred ca mergi mai mult de 10 minute si gata, ai ajuns la casa de bilete.Pe jos insa este muuuult de mers. Nu merita efortul pentru ca nu e nimic extraorinar de vazut pe drum si iti consumi resursele degeaba. Asa ca fara doar si poate recomand sa mergeti cu un autobuz.

Casa de bilete nu este langa castel asa cum poate v-ati inchipuit, ci este plasata in orasul Hohenschwangau. De aici iti poti cumpara bilete pentru a vizita castelul Neuschwainstein, Hohenschwangau si Muzeul regilor bavarezi.  Noi aveam in gand sa vedem castelul Newschwainstein si apoi sa urcam cu telecabina pe munte…dar nu intotdeauna iti iese totul ca in planuri. La casa de bilete, ce sa vezi, o coada de coada. Am ajuns la casa de bilete pe la 8:15 am si am stat o ora la coada sa cumparam bilete. Se facuse 9:15. Am ales sa facem turul beneficiind de un audioguide caz in care ghidul (cel pe 2 picioare), tace din gura si doar te plimba din incapere in incapere. Tu primesti un receptor si asculti descrierea fiecarui loc din castel in limba pe care o doresti (sunt disponibile doar limbile de larga circulatie).  De la bilete am primit o programare pentru ora 10:04. Am fost instiintati ca trebuie sa fim acolo fix la ora aceea pentru ca altfel pierdem biletul si nu mai putem intra. Asa…pe nepusa masa mi-a venit in cap sa intreb daca la autobuz o fi o coada la fel de mare ca la casa de bilete (cu gandul ca voi afla un raspuns care sa ma linisteasca de genul: “ ooo nu va faceti griji, autobuzele vin din 5 in 5  minute, e imposibil sa nu ajungeti la ora la care aveti programare daca mergeti acum direct la bus”). Din pacate raspunsul a fost: “Nu am de unde sa stiu…Daca e coada mare o luati pe jos ca altfel nu mai ajungeti.”  Ca orice om normal, dupa 2 ore de tren si o ora de coada, inainte de a porni catre castel, l-am rugat pe Genie (duhul din lampa fermecata) sa imi indeplineasca o dorinta. Sa ma duca la WC.  In drum spre WC am zarit statia de autobus. Goala pusca. (despre statie vorbeam).  Pfiu ce noroc, am zis eu. Mergem repede pana la toaleta si apoi prindem busul. La toaleta 50 centi intrarea. Moa…cu bacnote. M-am cautat de marunt pana ce am dat cu greu de 1 euro pe care l-am schimbat in 2 de 50. Era un aparat la intrare care iti schimba bancotele in monezi de 50 de centi …ca sa nu te vaiti ca nu ai cum sa dai 50 de centi :-))))  Intrarea…ca la metrou…cu bare ….Impingeai de una si a doua iti tragea una peste fund…Un fel de “bine ai venit”. Cand am ajuns inapoi in statie, dupa 2-3 minute, am observat cu stupoare ca fusesera descarcate proaspat 2 sau 3 autocare cu chinezi. Chinezi cat vezi cu ochii. Ca si cum ai imprastia o punga de orez si fiecare bob era un chinez.  Nu mi-a venit sa cred. Asta nu prevazusem in studiul meu de risk management. M-am dus cu disperare sa caut informatii despre autobuze. Am gasit un panou  destul de departe de statie cand aproape imi pierdusem speranta si am aflat ca acestea vin din 20 in 20 min. Incercam sa imi inchipui cate autobuze avem de asteptat si cum se duce de rapa vizita noastra la castel. Vanzatoarea ne spusese clar ca daca nu ajungem la timp nu mai putem intra. Varianta alternativa era sa o luam pe jos pe un drum de munte (asa la 25’ inclinatie, poate mai bine, de fapt nu mai bine ci mai rau pentru noi..adica spre 30’) ce dura 45 minute.  Ca urmare a experientei mele de coborare pe picioare de la Omu unde panoul arata 3 ore si ceva si eu am facut 6, am realizat ca in general pe indicatoare sunt mentionate perioadele de timp pentru un traseu parcurs de  alpinisti sau capre de munte. Nu de Bucuresteni asa ca am inmultit timpul cu 2 si m-am ingrozit. 45 min X 2=90 minute.  Aceasta varianta a doua venea sa imi confirme acelasi lucru ca si prima cu mesajul :” La castel vei intra in viata urmatoare”.  Asa ca ne-am pus rucsacele in spate si am inceput sa alergam spre varful muntelui pe care si-a gasit Ludwig al II-lea sa faca acest castel. Cred ca multi l-au injurat…. In fine.

Spre mirarea noastra am ajuns la intrarea in castel cu 5 minute inainte de a se face accesul pentru grupul nostru. Facusem pana in varf 15-20 min. Am realizat astfel ca cele 45 minute mentioate de ei, se refera la oamenii care merg normal.  Oamenii normali care merg normal, nu sportivi de performanta si nu capre de munte. In fine. Curgeau apele pe noi ca  Niagara. Ne-am tamponat cu toate servetelele uscate si pana sa intram, am revenit la t0. In grupul nostru erau cam 15 chinezi, o familie de italieni si noi.  Nici nu ma asteptam sa fie altfel. Ma aflam in Germania. O Germanie in care limba oficiala devenise chineza.

La intrarea in castel, ca si la WC sau metroul de la noi, am intalnit sistemul cu bare.  Un panou electronic afisa numarul turului ce urmeaza sa intre. Turul, respectiv numarul acestuia era trecut pe bilet. Biletul se introducea cu codul de bare catre aparat si dupa ce treceai bara din spate iti ura “bun venit”.  Daca ajungeai mai tarziu si turul de pe panou nu corespundea cu turul tiparit pe bilet, adio si n-am cuvinte. Daca aveai taria si dorinta sa iti cumperi alt bilet nu era destul acest lucru, mai trebuia sa cobori si faci traseul pe jos sau sa astepti un autobuz care sa te duca in oras la casa de bilete.  Mare pacat. Eu as fi pus casa de bilete la intrarea in fiecare castel. Dar daca ma apuc sa spun ce faceam eu…mai bine incep o carte asa ca propun sa trecem mai departe.

In castel…totul a inceput cu urcatul a 3 etaje. Nu vreti sa stiti ce era in mintea mea. Dupa ce am alergat la deal ca o mocanita care scoate aburi, acum incepeam turul cu urcatul a trei etaje. Tineam buzele stranse sa nu cumva sa iasa aburul pe afara. Am urcat pe o scarita mica intr-o spirala destul de stransa. Sus am ajuns intr-un hol unde ne intampina o statuie mica de bronz a regelui Ludwig al II-lea. El a ridicat aceasta minunatie de castel (mai precis muncitorii :-)))))) ) S-a  implicat personal in constructia acestui castel care a inceput in anul 1869, fiind cel care a ales destinatia si tematica pentru fiecare camera. Constructia a fost finalizata si mobilata in anul 1872. Mai multe despre castel puteti afla in limba romana de aici.

Primul lucru care m-a fascinat dupa ce am intrat in castel, a fost un candelabru imens cu lumanari aflat in camera tronului. Cred ca era facut din bronz. Pe perete am recunoscut o ditamai pictura cu Sf. Gheorghe. Becali si Ludwig erau/sunt ocotiti de acelasi sfant. In plus, amandoi au/au avut cate un castel. Alte asemanari nu am mai gasit…dar poate nu am cautat eu bine. In mod cert Ludwig nu a avut nici o legatura cu oile. :-)))) Pe toti peretii, in toate camerele castelului gaseai lebede, fie pictate, fie incrustate pe diverse obiecte, sau portelanuri asezate frumos pe mobilierul vechi. Lui Ludwig i se mai spunea si “regele lebeda” . Va sugerez pentru a gasi cat mai multe raspunsuri la curiozitatile ce apar in timpul vizitei la castel, intrebari cu care ramaneti daca alegeti audio turul, sa cititi macar pe scurt, in Wikipedia,  despre viata lui Ludwig.

Revenind la candelabre, acestea aveau forma unor coroane de diferite dimensiuni.  Ma intrebam cate lumanari folosea Ludwig intr-o zi? Iubitor de cultura, sustinator al lui Wagner, Ludwig a construit la Neuschwainstein o sala de muzica. Era pasionat de creatiile lui Wagner si ceruse ca acestea sa ii fie prezentate in aceasta sala pe care o folosea pentru sine.  Astfel erau aprinse 600 de lumanari doar pentru el.  Probabil ca acest lucru s-a intamplat pentru ca nu a apucat bine sa se termine constructia si amenajarea castelului ca Ludwig a decedat.

Dormitorul lui este o opera de arta. Sculptura in lemn facea ca acest loc sa para atat de special.  Nu ai voie sa faci poze in castel decat in cazul in care platesti, iar eu asteptam sa primesc banii inapoi pentru alergatura pe care am tras-o…. si nu din vina mea.  Asa ca am cautat poze pe net pentru a va arata si voua ce puteti vedea acolo Toate pozele sunt mici…dar macar va puteti face o idee.

Castelul difera mult daca ar fi sa il compar cu Pelesul.  Personalitati diferite, aleg stiluri de viata diferite. Pelesul a fost construit putin mai tarziu (1873-1914) si parerea mea personala este ca Pelesul este mai luxos dar acest lucru nu este un minus pentru Neuschwainstein  care are alta poveste, in alta perioada, cu alte personaje.

Dupa ce am vizitat castelul ne-am indreptat catre Marienbrücke (podul Mariei) care imparte cu fiecare calator o priveliste de vis. Pe o parte a podului se vede castelul marginit de munte si pe alta parte o cascada de o frumusete ce nu poate fi explicata in cuvinte. In departare se zarea un varf de munte pe care statea vertical un nor lung, suficient de bine configurat ca sa te faca sa crezi ca ar fi vorba despre un vulcan in eruptie. O frumusete.

De aici, de la Marienbrücke, se poate lua autobuzul pana jos la casa de bilete. Noi am preferat insa sa coboram prin padure. Am coborat asa …cam 40 de minute pe alt drum si nu pe cel pe care am urcat. Picioarele mele faceau ca lopetile de la mixer.  Unde sa mai mergi cu telecabina? Cu care picioare? Suflet de 18 ani si picioare…de cati ani am…Asta e. Asa ca am luat-o la pas catre un lac minunat aflat la 5 minute de casa de bilete si care se numeste Alpsee.  O bucatica mica de plaja iti ofera putina bucurie intr-o zi calda si te lasa sa te racoresti in apa limpede si colorata in verde ca piatra de jad.  De la lac am urcat la un alt castel – Hohenschwangau, pe care nu l-am mai vizitat si in interior pentru simplul motiv ca nu mai aveam foale. Trebuia sa ma ocup de alimentare pentru ca fizicul meu intrase in greva generala si voia mancare si ceva de baut, o inghetata, o atentie, un masaj si un somn bun. Eram sus la castel si nu puteam sa beneficiez de nici una dintre cerinte.  Asadar, a fost asa…ca o vizita de lucru…dar sunt sigura ca merita vazut. La muzeu nu am mai ajuns pentru ca deja se facea maine iar glume cu vizita la muzeu nu ar fi fost exact pe gustul meu dupa ce am calarit muntii pe jos ca Fefeleaga pe Bator si bateriile mele erau complet descarcate. Asa ca ne-am hotarat sa mancam si sa plecam spre casa. Imi ramasese un Joule si jumatate ca sa pot sa mestec si sa tin ochii intredeschisi.

Ajunsi in gara, ne-am dus la informatii, dar era inchis. O doamna din gara, ne-a sugerat sa sarim la gatul conductorului care trage primul tren pe peron si sa ii cerem informatii. Urmatorul tren era din Füssen spre Augsburg si nu stiam exact daca ajunge in orasul nostru de legatura sau nu.  Trenul asta, Fantomas pe numele lui dat de noi, parea ca a venit fara conductor. Ori l-am pierdut din cauza oboselii, ori nu a fost. Asa ca ne-am urcat in tren.  Uitasem sa va spun ca in afara de Munchen unde mai gasesti net pe strada din cand in cand…rar…in afara orasului poti sa dai cu tunul ca wi-fi nu gasesti.  Mai mult decat atat in gara ramasesem fara semnal la telefon. Adica nici telefon nu puteam sa dau…In aceasta situatie, ce mai conta in ce tren ne urcam ..:-))). Dupa circa 10 minute de mers cu trenul, am primit un SMS de la Orange care ura bun venit in Germania. Revenise semnalul, si Orange are si el lacunele lui. Uitase ca mi-a mai spus asta odata. Dar nu m-am suparat. Daca nu imi trimite SMS-uri la 3am totul este ok.

Dupa ce trenul a mers ceva vreme, am descoperit ca trenul ajungea intr-un oras ce se numea Kaufbeuren in care puteam prinde o legatura catre Munchen. In 5 minute dupa ce trenul in care ne aflam ajungea in gara Kaufbeuren, pleca de la alta linie trenul catre Munchen. Doar ca neprevazutul a facut ca Fantomas sa fie obosit si el si a condus trenul  ca pe un trabant. Catinel si parca simteam cand schimba vitezele (rar). Asa de catinel a mers ca a ajuns in gara dupa ce plecase trenul de Munchen. Eram intr-o gara a unui sat. Urmatorul tren catre Munchen venea peste o ora. Asa ca ne-am dus sa bem o cafea. Partea proasta era ca totul era inchis. Tot. O gara pustie, fara picior de “CFR”-ist din ala care da din steag, fara “ciocanar” la roti, fara o duduie care sa spuna ceva oamenilor prin difuzor. Mort. Totul mort . Pe peronul acestui orasel se aflau jumatate dintre calatorii trenului in care am fost si noi si care au pierdut si ei legatura spre Munchen.

In cele din urma am ajuns acasa si m-am asezat sa va scriu.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa…cum a fost ea.

Daca mergeti la castelele din zona,  acum sunteti macar pregatiti emotional. In rest, totul este de vis. Imagini de vis, cai de poveste, senzatii de nedescris si amintiri de neuitat. Un loc de nota 10.

Calatorie placuta si sa auzim numai de bine!

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on August 7, 2017 in Efectul de Brand

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: