RSS

Category Archives: Articole diverse

Cu ambrozia la primarie

Cum arata o zi din viata unui”ambrozist”? (adica alergic la ambrozie) Te duci dimineata la lucru, dupa o criza de astm provocata peste seara de alergia la ambrozie si PAC descoperi ca tocmai s-a spalat pe jos cu un detergent ce te face sa plangi ca la filmele indiene. Nasul iti este infundat bocna ca si cum ai avea infipte doua bile in nas si cu toate acestea nasul siroieste.  E un fel de a 8-a minune a lumii. Aerul nu intra dar apa iese.

Nu mai dureaza mult  dupa criza de la detergent, abia iti recapeti rasuflarea si trece pe langa tine un coleg parfumat din cap pana in picioare. Nu e parfumat mai mult decat in alte zile dar tu simti inzecit orice miros. Sa te fereasca sfantul sa te apropii de detergenti.  Continui sa plangi de rupi si in mod repetat iti sufli nasul. Apoi ramai asa…gura casca la propriu pentru ca nu poti respira decat pe gura.  Un coleg ce tocmai a fumat o tigara, trece pe langa tine si tu incepi sa tusesti ca si cum ai fi tras pe nas 7 trabucuri. Se aduna colegii ca la mort si culmea…esti viu. Viu si lipsit de noroc fiindca tu, tocmai tu, ai fost palit de alergie.

Un coleg se apropie si iti sopteste la ureche…

-Ai racit?

-Nu…am alergie, zic.

-Alergie la ce?

– La ambrozie

– La ce??? Nu am mai auzit de ambrozie

De uimire era cat pe ce sa-mi sara polenul.

Nimeni nu stie ca in timp ce plangi fara sa fi trait nici o emotie care sa-ti starneasca amigdala (cerebrala), te mananca infiorator undeva intre gat nas si urechi.  Te mananca atat de tare si tu nu poti sa faci nimic. Este un punct la care nu poti sa ajungi. Nu realizezi bine cat de tare te mananca ca incepe o rafala de 30 de stranuturi. Cand te linistesti observi ca ai ramas singur in birou.  Iti explica apoi colegii ce apar cu teama, unu cate unu,  ca au parasit cladirea fiindca au vrut sa-ti faca loc sa nu va loviti pentru ca desi tineai un servetel in dreptul gurii, stranutul te arunca dintr-o parte in alta …putin necontrolat.  Te simti ca la gripa. Multumesti insa Domnului ca nu ai si febra.  Ochii sunt rosii si pleoapele umflate. Mancarimea din gat urca la ochi.  Pielea pe ploape e subtire, incretita si fina ca o foaie de ceapa. Pleoapele, sunt cu doua numere mai mari. Te si miri ca inca mai stau globii oculari la locul lor. Daca ar fi sa te compari cu un animal fara doar si poate ar fi cameleonul.  Deodata observi ca un ochi este mai mare si unul mai mic si tocmai cand termini de privit cu groaza in oglinda primesti un plic prin care esti instiintat ca a doua zi trebuie sa te prezinti la politie pentru poza de carnet.

Asa a inceput totul, cu cativa ani in urma, cand am descoperit ca am alergie la ambrozie.  Dureaza cam 2 luni pe an tot acest spectacol  dat de ambrozie si este insotit pe langa simptomatologia descrisa mai sus, de un astm de lunga durata ce se trateaza medicamentos si se reactiveaza la orice raceala mai puternica.

Pentru cei care sunt atat de norocosi sa nu fi auzit de Ambrozie,  sper sa nu auda nici de acum incolo dar mi-as dori sa le pese.

Ce este ambrozia? Ambrozia este o planta, o buruiana care are un efect nociv asupra populatiei, in perioada de inflorire a acesteia.

Pentru ca sunt din ce in mai multe cazuri de persoane adulte dar si copii cu totii alergici la ambrozie, Consiliului General al Municipiului Bucuresti a luat masuri in acest sens si a elaborat un proiect de combatere si eradicare a acestei plante. Proiectul a fost aprobat de PMB la 30 august 2017. In proiect se mentioneaza faptul ca persoanele (fizice/juridice) care detin terenuri pe care creste aceasta planta, sunt pasibile de amenda. Amenda variaza intre 500 si 2000 lei pentru persoane fizice si intre 2000 si 5000 pentru persoane juridice.  Intodeauna m-am intrebat ce anume aduce aceasta variatie a amenzii? Marimea ambroziei? Cantitatea? Imi amintesc panoul din parc pe care scria ca cei care intra cu cainii in parc primesc amenda intre 50 si 100 lei. In functie de marimea cainelui? De marimea cainilor? De numarul lor??? In fine…sa revenim.

Unde putem face sesizari legate de ambrozie? Conform acestei hotarari, constatarea si sanctionarea contraventiilor se realizeaza de catre Directia Generala de Politie Locala si Control a Municipiului Bucuresti si Primariile sectoarelor 1-6, prin imputernicitii acestora, in conformitate cu legislatie in vigoare.

Daca cetatenii doresc sa faca o sesizare despre un loc public in care se gaseste ambrozie, nu imi este clar cum ar trebui sa procedeze.

Am intrat pe pagina Politiei Locale a Municipiului Bucuresti. Exista un numar pentru apel de urgenta, ceea ce nu este cazul…si cam atat. Am cautat o adresa de email pentru a putea trimite si fotografii cu zonele pline de ambrozie pe care le-am identificat, dar nu am gasit asa cum nu am gasit nici un alt numar de telefon. La  rubrica Informatii (pentru ca exista si o rubrica ca aceasta) putem afla fix ce nu ne prea intereseaza (Cine suntem, atributii, organigrama…bla bla bla). Exista insa varianta de a comunica daca faceti click din pagina principala (home) pe “comunitate” si apoi pe “cetateanul comunica”.  Aici exista insa rubrici obligatorii printre care si adresa. Eu personal,  nu ma simt in siguranta sa fac o sesizare de natura publica si sa ofer adresa.  Pot oferi unei autoritati CNP-ul daca doreste, dar adresa….Pentru ce este nevoie de adresa mea? Nu am nevoie ca cineva sa imi trimita un buchet de ambrozie la domiciliu. Cred ca obligativitatea acestui camp reduce cu mult numarul de comunicari ce ar putea sosi din partea cetatenilor.  Astfel problema ramane in aer ca si polenul de ambrozie, iar politia are mai putine probleme de rezolvat. Noi, alergicii, sa ne mai suflam odata nasul, sa ne luam medicamentele si sa incercam altfel sa explicam lumii ca oricine poate sa fie afectat de ambrozie si eradicarea trebuie sa o facem impreuna.

Deci ce ne ramane de facut? In hotararea primariei se enunta ca aceasta lupta revine si celor din primariile locale. Pentru a ne fi mai usor, am facut un tur si am adunat toate adresele de contact de la primariile de sector si le impart cu voi cu scopul de a deveni mai operativi.

Primaria Sectorului 1:  Bd. Banu Manta nr. 9 Telefoane Centrala: 021 319 10 13;  021 319 10 14;  021 319 10 15; Fax Registratura Generala: 021 319 10 06 Email Registratura Generala: registratura@primarias1.ro 

Primaria Sectorului 2:  Str. Chiristigiilor nr. 11-13  Tel: 021.209.60.00  Fax: 021.209.62.82 E-mail: infopublice@ps2.ro

Primaria Sectorului 3:  Calea Dudeşti nr. 191, Bucuresti, Sector 3, Romania Tel: 021.318.03.23 -28 Fax: 021.318.03.04 Email: relatiipublice@primarie3.ro

Primăria Sectorului 4 : Bd. Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, Et. 1, Sector 4 Telefon:021.335.92.30 / 021.335.92.36 / 021.335.92.38 E-mail: contact@ps4.ro 

Primaria Sectorului 5:  Str. Constantin Mille nr.10 Bucuresti  Sector 1 010141Telefonul cetateanului 021 314 43 18 Email primarie@sector5.ro

Primaria Sectorului 6:  Calea Plevnei, nr.147-149, Sector 6, Bucureşti Telefon: 037.620.4319 (centrala); 037.620.4147; 037.620.4149 Fax: 037.620.4446 E-mail: prim6@primarie6.ro

Nu uitati, in sesizarea prin e-mail, adresata primariei solicitati si un numar de inregistrare.  Poate asa aveti noroc si primiti un raspuns sau macar aveti cum sa le solicitati un raspuns daca nu o fac in timp util.  Nu vreau sa va supar dar de obicei e nevoie sa pastrati numarul de inregistrare pentru il veti folosi. Altfel trece si ambrozia ..e posibil sa intram chiar in postul Craciunului.

Intrebari la care mi-as dori sa raspunda fiecare institutie abilitata in parte. Totodata ar putea fi o dezbatere interesanta pentru Moise sau colegii sai de la Europa FM

  1. Ar fi posibil sa existe un numar de urgenta (la care sa raspunda cineva in timpul zilei, macar de la 10 am la 5 pm)pentru perioada Iulie-octombrie si la care cetatenii sa poata sa ofere informatii primariilor cu privire la locurile in care detecteaza aceasta planta? Se poate ca primaria la randul sau sa ia masuri tot de urgenta? -As sugera ca pe langa numarul de urgenta, atat de util, sa existe si o adresa de email pe care cetatenii sa poata posta poze cu locurile pentru care apeleaza la serviciile primariei. Astfel autoritatea competenta are siguranta ca nu batete drumul de pomana pentru ca persoana care a facut sesizarea a incurcat ierburile. In momentul de fata, tu faci o sesizare si primaria iti raspunde peste 30 de zile….eeeeh eeeehhhhh Degeaba avem o hotarare a consiliului. Nu-i vad pe cei din primariile din Bucuresti cautand ambrozie pe strazi. Asa ca va putem ajuta noi…ambrozicii…
  2. Considerati ca ar fi util sa se cunoasca numarul romanilor care sunt afectati de ambrozie ? Este un fenomen in continua crestere si aceasta crestere este exponentiala. Acum 5 ani in Timisoara 30% dintre persoanele care s-au prezentat la alergolog sufereau de alergie la ambrozie. Astazi numarul acestora a crescut la 80% In anul 2000, polenul  provenit de la ambrozie, in aer,  avea o concentratie in jurul valorii a 2000 de grauncioare/mc aer, in 2010 a crescut la 6000. (Sursa: http://radiotimisoara.ro/campania-antiambrozie/).  Probabil ca realitatea ne-ar responsabiliza si ne-ar ajuta sa reactionam diferit.
  3. Dat fiind faptul ca polenul de la ambrozie este atat de nociv si se raspandeste in aer, ati putea lua in considerare o lege la nivel national si nu doar Hotarari ale Consiliilor Locale? Daca vorbim despre Romania in general, astazi 6.09.2017 riscul inregistrat pentru producerea  alergiilor ce se datoreaza polenului din aer a atins valoarea maxima, mai exact 4 din 4.  (Sursa: https://www.polleninfo.org/RO/ro.html)
  4. Credeti ca ar fi util ca in momentul in care faceti cunoscute efectele ambroziei in diferite campanii sau aparitii publice de sezon, ce au ca subiect ambrozia, sa fie prezentata (vizual) populatiei aceasta planta pentru a o putea identifica cu usurinta? (Este adevarat ca daca o identifica si va exista un numar de urgenta dedicat acestui subiect, este posibil sa fie multa treaba de facut) Consider ca sunt persoane care nu stiu cum arata aceasta planta si nu au sau nu stiu sa caute pe internet. Daca ar vedea aceasta planta la TV mai des, oamenii si-o vor aminti si ar putea sa ia masuri de siguranta.

 

Inainte de aparitia acestei hotarari am vrut sa anunt prezenta catorva “plantatii de ambrozie” in Bucuresti . Am sunat la PMB la fiecare serviciu ce apartine departamentului de mediu  (parca 4 sau 5 servicii) si nimeni nu mi-a raspuns la telefon. Aproape ca ma imprietenisem cu receptionista. Va puteti baza pe dansa. Este singura care va raspunde.

Despre tratamente culese de pe internet: As dori sa fac un apel la cei care fac tratamente pentru alergie in functie de postarile citite pe internet. In calitate de veteran cu gradul “purtator de polen de ambrozie de multa vreme” va spun ca este indicat sa consultati un medic. Nu orice colir este potrivit pentru ochii afectati de alergie. Depinde daca aveti doar o iritatie sau infectie si asta doar doctorul poate stabili. Medicatia pentru astm se prescrie dupa ce in prealabil s-a facut un consult al plamanilor, o spirometrie astfel stabilindu-se in functie de rezultatul obtinut, cantitatea necesara si produsul optim.

Sesizarea mea catre Primaria Sectorului 3: La final de articol, am sa va prezint cateva fotografii facute de mine intr-o zi in care am parcurs pe jos drumul de la statia de metrou Anghel Saligny pana la statia Nicolae Teclu si mai precis ieri, 5.09.2017. Lipit de parcarea de la Decathlon exista in toata “splendoarea” lui,  un camp maaaaarreeee si plin cu ambrozie. Cu ambrozie si alte mii de balarii. Proprietarii acelui teren ar trebui amendati chiar daca nu ar avea ambrozie in cantitati imense pe teren. Ambrozia continua si pe partea stanga a Bulevardului Theodor Pallady pana la statia de metrou Nicolae Teclu. Zona respectiva este o “ambrozerie” curata. Imaginati-va cati parinti cu copii vin la magazinele din zona (Decthlon, Jumbo, Auchan…)  Voi trimite acest articol catre PMB, catre Primaria Sectorului 3 dar si catre Europa Fm fiindca stiu din experienta ca o institutie misca ceva doar de frica alteia. Cu speranta ca primaria imi va raspunde si ca va actiona rapid, va voi tine la curent si pe voi, cei interesati direct, cum ar fi membri grupului Ambrozici de pe Facebook, etc

 

 

 

Sa auzim numai de bine!

Monica Rosu

 

 

 

 

 

 

Advertisements
 
9 Comments

Posted by on September 6, 2017 in Articole diverse

 

Cand infrastructura romaneasca naste filozofi

Greu, greu cu ingineria asta. Gara din Galati a fost modernizata. Atat de bine a fost gandit peronul incat romanul ajuns in gara, exact in momentul in care a dorit sa se urce in tren, a cugetat ca un adevarat filozof:

“Daca vreau  sa ma urc, trebuie sa cobor. Daca vreau sa cobor, atunci musai trebuie sa urc.”

Stiu ca nu intelegeti mare lucru. Un filozof este adesea greu de inteles de la prima intalnire. E nevoie de timp iar in cazul de fata de antrenament.

Gara din Galati are o infrastructura cu vicii care cere sacrificii. Peronul a fost inaltat astfel incat accesul in sau din tren este foarte dificil. Cum se spunea pe vremuri (cu mai multe conotatii) “Daca il duci la gara se urca in avion” acum se poate spune “Daca il duci la gara se urca in submarin”.

In filmul pe care il puteti accesa aici, puteti sa vedeti spre final, cum se bucura de noua infrastructura o persoana mai in varsta. Probabil ca si accesul persoanelor care poarta fuste mai scurte, va reprezenta un beneficiu adus de aceasta investitie celor care vor avea timp sa priveasca.

Daca o persoana cu handicap ar trebui sa urce in tren oare cum se poate proceda?? Sigur ca orice filozof isi pune intrebari. De aceea constructorul e constructor si filozoful, filozof. Cand o sa avem un filozof constructor o sa avem si noi gari care ne reprezinte pe toti nu doar pe “Dorel”.  Oricum Dorel nu s-a oprit aici.  El gandeste intr-una.  Dorel a facut si lucruri bune. Datorita lui, in gara Galati cetatenii care se afla intr-un scaun cu rotile pot urca si pot sa coboare deasemenea, cu liftul atata vreme cat acesta nu se blocheaza pe distanta unui etaj.

Ar mai fi scarile rulante care se pot folosi doar la urcarea pe peron. Pentru coborare (ca Dorel s-a gandit si la asta) exista trepte. Aici nu mai aveti ce comenta. Cate sa faca si el?

Constructia garii Galati a inceput acum 25 de ani, cand Dorel era tanar si mai putin pregatit. De atunci Dorel tot lucreaza si inca nu e gata. Cand o fi gata, atunci sigur vom avea o surpriza.

Si pentru ca lucrarile continua, Dorel se gandeste la variante de indreptare a problemelor aduse in atentia autoritatilor de catre cetateni:

  • Ar putea sa invete conductorul sa opreasca trenul in dreptul unor semne (ca la metrou). Acolo va interveni Dorelus si va pune scari rulante. Un proiect cu fonduri UE pentru infrastructura, ar pica manusa.

  • Ar putea sa faca un tobogan care sa se umfle cand trenul a ajuns in statie si acesta sa fie folosit de pasagerii care urca in tren. Pardon…care coboara in tren. Langa tobogan, se vor gasi casti de protectie pentru persoanele mai inalte care ar putea in timp ce isi dau drumu pe tobogan sa dea cu capul de partea de sus a trenului. Pentru cei care vor sa iasa din tren cu orice chip, o sa puna niste manere pe marginea peronului ca sa se poata ridica ajutandu-se de acestea. Fiecare calator va gasi in dreptul manerelor si genunchere pentru a nu se rani la genunchi in timpul iesirii din tren. In acest fel Dorel va contribui la dezvoltarea gimnasticii romanesti. Fiecare roman ce calatoreste prin Galati va deveni un expert la cal cu manere.

  • Ar putea sa sectioneze peronul si sa il faca mai putin inalt.

  • Ar putea sa inalte terasamentul catre locomotiva ca cei care vor sa coboare sau sa urce in tren sa aleaga nivelul dorit. Mai sus, mai jos…cum vor ei. In aceasta situatie, conductorul va trage frana de mana in mod obligatoriu in aceasta statie ca sa nu plece trenul cu spatele….

Dorel nu mai are idei…Poate il puteti ajuta cu ceva sfaturi…

 
Leave a comment

Posted by on August 11, 2017 in Articole diverse

 

Ce te faci cand dai de oameni lipsiti de empatie?

Ce mult mi-as dori ca oamenii sa fie toti fericiti….

Ar fi lumea mult mai buna. Ar fi si animalele mai fericite. Sigur o sa apara, persoane care sunt mai mult inclinate spre ratiune decat emotie si care sa spuna: “mai lasati-ma dom’ne cu fericirea asta”. Dragii mei, fiecare este liber sa fie exact asa cum pofteste. Eu imi doresc sa traiesc ca pana acum, fericita asa ca alegerea mea nu poate fi pusa in discutie.  Fiecare avem in viata momente care sunt la polul opus al fericirii dar trecem mai usor peste ele atunci cand stim ca putem sa alegem sa vedem partea buna a lucrurilor in locul partii rele. Sa ne pacalim mintea si sa o facem sa se simta prost pentru ca uneori isi bate joc de noi. Sunt sigura ca daca nu la drumul mare, macar ascunsa intr-un colt, o parte buna intotdeauna exista si umbland dupa ea, te linistesti, devii mai calm, mai bland, mai bun, si apoi fericit.

Sa trec direct la subiect.

Asa cum unii dintre voi stiti deja, am intalnit ieri un arici care mi s-a parut mie ca nu se simtea bine. Astazi, m-am dus sa-l caut. Nu a trebuit sa il caut mult pentru ca exact din zona in care ma intalnisem ieri cu ariciul rasunau latraturile unor catei Husky. Doi caini mari, frumosi, bine facuti, tabarasera pe bietul arici. Stapanii lor, doi tineri, cu varsta cuprinsa intre 25-30 ani, se uitau si nu faceau nimic. Pana am ajuns eu din varful unui deal, in dreptul cainilor, a durat mai bine de 5 minute.  5 minute in care bietul arici a fost terorizat. Cel putin 5 minute.

La inceput le-am spus baietilor ca imi e mila de arici. Lor nu le era. Mi-au spus ca ariciul e obisnuit . Sigur ca obisnuiti ar fi fost si ei cu incendiile daca le-ar fi luat casa foc zilnic dar m-am oprit din a face astfel de comentarii.  Le-am spus insa ca si cainii pot sa se raneasca . Nu i-a interesat nicicum. Am ramas asadar langa ei si ma uitam cand la unu cand la celalalt. Cand au vazut ca nu ma misc, si-au luat cainii si au plecat. Aricel tremura saracutul din toti tepii lui. Nu a vrut nici cu mine sa vorbeasca. Dragul de el…. El avea o inima spre deosebire de cei doi tineri a caror inima inghetase de mult.  Poate au crescut intr-o familie nefericita, poate au avut necazuri prin care au trecut singuri fara nici un suport, poate viata i-a trecut prin experiente care ingheata inimi, nu stiu, dar cred ca numai doi oameni nefericiti pot reactiona astfel. Ma rog pentru ei si pentru bietii lor caini, care in situatia de fata nu aveau nici o vina. Sper ca macar pentru ei sa aiba stapanii lor putina inima prin care sa mai circule sangele. Si ei au nevoie de iubire. Si lor le place sa fie fericiti. Adevarul este ca tuturor ne place atunci cand suntem fericiti.

Cele mai cumplite afectiuni ale oamenilor sunt indiferenta si ura. Dar sa nu uitam ca afectiunea inseamna si simpatie, prietenie, dragoste fata de cineva.  Acum, depinde de care parte a baricadei se afla fiecare.  Sa ne fereasca Dumnezeu  de indiferenta si ura semenilor si sa ne scoata in cale oameni fericiti alaturi de care noi, astia mai poeti, mai sentimentali, putem sa traim cu bucurie.

Si ca sa privim partea buna a lucrurilor, aricel nu a patit nimic. Avea cativa tepi lipsa dar poate erau asa si inainte…S-a speriat tare rau dar era in viata. Maine ma duc la el sa vad ce face si va tin si pe voi, cei care doriti sa aflati, la curent.

 

 

 

 

 
Leave a comment

Posted by on August 4, 2017 in Articole diverse

 

Zugspitze (2962m) – jurnal de calatorie

Era un sfarsit de saptamana ce parea sa aduca peste weekend o vreme buna dupa ce o perioada lunga de timp plouase aproape in fiecare zi. Planuisem cu sotul meu inca de mult, sa ajungem candva pe cel mai inalt varf din Alpi, de pe teritorul Germaniei si anume Zugspitze  a carui inaltime este de 2962m.  Povestirile celor care au fost dar si imaginile de pe internet nu faceau decat sa ne inteteasca dorinta de a ajunge acolo. Experientele s-au tinut lant mai ales ca ne aflam intr-o tara straina in care totul este in limba germana. Rar gasesti ceva in engleza.

Ne-am cumparat biletele de tren si a doua zi, gata echipati,  am pornit la drum.  Am luat metroul pana la gara centrala, Hauptbahnof (Munchen) si de acolo urma sa luam trenul. Pe bilet erau trecute doua gari prima era Hauptbahnof  trenul fiind mentionat la ora 7:01 de la linia 2 si a doua gara, Pasing, trenul fiind mentionat la 7:11 de la linia 4.  Mergem la prima gara, cautam linia 2 si observam ca aceasta lipseste cu desavarsire. Cum germana nu e limba mea materna, nu am observat ca era trecut si un S in dreptul primei gari. Acest S (ce venea de la S-bahn sau tren suburban), schimba toata schema. Insemna ca de la gara centrala ar fi trebuit sa iau un tren suburban care sa ne duca la gara Pasing de unde urma sa luam trenul regional (un personal). Acel mic S ne putea strica toata veselia. Noroc ca am fost prevazatori si am plecat devreme de acasa astfel incat timpul ne-a ajuns pentru a ajunge la locul potrivit si implicit pentru panicarea si “despanicarea” mea.

Am ajuns la Pasing si am luat trenul regional catre Garmisch-Partenkirchen. Trenul arata foarte cochet. Impartite de un culoar gaseai cate 2 scaune pe dreapta si 2 pe stanga dispuse in fel de fel de moduri. Unele erau fata in fata cu altele si cu o masuta intre ele. Pe masuta gaseai imprimata o harta cu traseul pe care il urma trenul. Mi s-a parut o idee foarte buna. Stiai ce statie urmeaza fara sa te chinui prea mult. Pentru cei care alegeau sa stea pe scaune care nu erau dispuse fata in fata si care nu erau inzestrate cu masuta ca aceasta, exista la capatul vagonului un monitor pe care puteau fi observate statiile care erau de altfel anuntate si prin statie. Aveau scaune si de-a lungul vagonului unul langa altul (ca la noi la metrou), pliabile insa, pentru a crea loc in cazul in care circula persoane cu carucioare, sau biciclete. Foarte bine organizat totul. Trenul avea si aer conditionat, iar din punctul meu de vedere a fost de nota 10. A venit la timp, a plecat la timp, a ajuns la timp iar conditiile de calatorie foarte bune.  Calatoria a durat aproximativ o ora si jumatate.

De la  Garmisch-Partenkirchen  am luat un tren ca o mocanita pana la Grainau. Acesta circula pe linii inguste si intre linii dispunea si de o sina zimtata (in care intra o roata dintata) care sa ii permita sa urce si sa coboare in siguranta.  Am mers cu mocanita asta cam 15-20 min dupa care am luat de la Grainau o alta mocanita care ne-a dus pana la  ghetar (2600m).

Cu aceasta din urma am mers aproape o ora la o inclinatie de 25’. Primele 30 de minute au fost parcurse de mocanita prin padure urmand ca apoi aceasta sa traverseze un tunel lung sapat in munte in aproximativ 30 minute. Mie mi s-a parut grozav. Mi-a amintit de drumul in salina de la Slanic. Mocanita arata intr-un anume fel. Geamurile se puteau trage cam 20 cm in jos ca pe vremuri la CFR. Cabina conductorului era simpla, nu te ducea cu gandul la prea multa stiinta desi  privind la sincronizarea mocanitelor pe tot acest traseu mi-am dat seama ca butoanele alea simple care par de colectie, au povestea lor din care tehnologia de varf nu lipseste.

In total din tren in tren am facut din gara centrala din Munchen si pana aici la ghetar, 3 ore.

Ajunsi la ghetar, ne-am bucurat de zapada ca atunci cand se depune bine zapada inainte de Craciun, nu mai circula nici o masina si totul este alb si linistit. La Bucuresti venisem de la 35’C si acum ajunsesem la  4’C. Nu mai conta daca ne este frig, cald, sete, foame,etc.  Ajunsi acolo sus, cu picioarele pe pamant dar totusi atat de aproape de Dumnezeu, imaginea ne-a amutit pe amandoi.  Am fost atat de fermecati de acest loc incat cuvintele nu mai aveau nici un rost. Cat vedeai cu ochii norii inveleau muntii iar tu te situai undeva sub aceasta patura. Pe alocuri mai scoteai si capul din patura si priveai norii de sus, de deasupra lor.  Cerul senin, norii pufosi, pe jos zapada si noi in adidasi ca doi Bucuresteni vesnic indragostiti si cu capul in nori.

De la ghetar am luat telecabina si ne-am urcat pe Zugspitze pana in varf (2962m). Diferenta de temperatura intre ghetar si varful muntelui se simtea considerabil. Ne-am mai luat cate un pulover, ne-am scos batiste, ne-am pus glugi, chestii din astea. Culmea este ca dupa 10 minute de plimbare pe varf am simtit o foame apasatoare si ne-am bucurat de un faimos carnat nemtesc cu mustar. Dupa ce am mancat bine, am gasit si un restaurant frumos de unde am luat cafele si ceai. Mancau acolo oamenii o ciudatenie interesanta…Cred ca mi-ar fi placut sa o incerc. Intr-o farfurie de ciorba era o ditamai galusca si peste ea zeama. Nu stiam daca o fi ciorba, mancare sau desert. Am aflat pana la urma ca era vorba despre un fel de papanas cu crema de vanilie peste. Nu stiu cum e la gust pentru ca la noi nu mai era loc sa intre ceva peste carnatul acela si nu ne doream sa ne fie rau cand ne putea fi bine, vorba marelui rege. Ne-am tot invartit pe varful acesta. Am constatat ca la acea inaltime se afla in lucru statia noului traseu pentru talecabina. O a doua ruta. Vizitatorilor li se ofera astfel  posibilitatea rara de a asista la o capodoperă tehnica in devenire. Muncitorii (unguri, dupa vorba) lucrau suspendati iar jos, sub ei, nu se zarea cu claritate partea de jos a muntelui, atat de departe era. Cred ca oamenii astia sunt niste eroi.  Ce curajos trebuie sa fii si probabil si foarte credincios pentru a lucra la aceasta inaltime. Numai Dumnezeu si cablurile alea te ajuta sa nu devii un parapantist fara parapanta.Pe aceasta constructie, erau din loc in loc, montate panouri informative cu descrierea varfurilor muntoase. A trecut ceva vreme pana am realizat ca daca priveai panoul din fata, acesta completa exact imaginea (lantul muntos) din fata ta descriind exact varfurile pe care le observi ridicand ochii din panou. Din nou mi s-a parut o idee exceptionala. (Prima a fost cea cu harta imprimata pe masuta din tren….in caz ca ati uitat)

Acest varf pe care ne aflam era in intregime stancos, fara vegetatie pe el. Nu puteai circula la propriu pe munte dar te puteai bucura de priveliste de pe platforma construita in varful acestuia. Ne-am tot invartit pana ce ne-am dat seama ca am ajuns pe partea austriaca. Zugspitze se afla chiar la granita Germaniei cu Austria. Cu putin efort daca luam telecabina pe partea aceea ne puteam trezi in alta tara. Ar fi fost foarte distractiv. Vii neamt si pleci austriac. Am insa convingerea ca cineva la urcarea in telecabina ar fi realizat ca biletele noastre sunt pentru cealalta parte…si ar fi avut grija sa ne trimita acasa. In fine, nici nu mai conta. Totul era atat de frumos incat orice altceva ne era total indiferent.

Am luat apoi telecabina inapoi pana la ghetar.

Deja vremea se incalzise,zapada de pe jos incepuse sa se mai topeasca putin pe ici pe colo. Daca stateai la soare ardea atat de tare incat tricoul era mai mult decat suficient. Nimeni insa nu statea in costum de plaja desi vremea permitea acest lucru. Cred ca pe aici se face plaja doar in parcuri si la strand. Pe munte nu. Am fost si la un munticel mai mic pe nume Wallberg (1722m) si acolo imi amintesc ca nimeni nu se dezbraca nici macar de tricou iar in ziua aceea soarele ardea bine de tot. Foloseau crema de plaja pentru fata si pentru maini. Probabil ca asa se obisnuieste…sa nu te dezbraci pe munte. Ce ne-a surprins foarte tare este faptul ca inspre pranz cand deja incepuse sa se aglomereze la ghetar, oamenii erau insotiti de caini. Nu am vazut atatia caini in tot orasul cati am vazut sus pe platou si nu ma refer la caini “ciobanesti” ci la fel de fel de mosmondei din aia mici. Mi-a placut ca oamenii isi scot prietenii la plimbare oriunde dar numarul lor mi s-a parut foarte mare. Sa spunem ca peste imaginatia mea.

Comparativ cu cota 2000 de la noi, prin prisma experientelor mele de pana acum,  as spune ca vorbim despre frumuseti ce nu pot fi asemanate. Flora si fauna de la noi se pare ca nu prea exista in Alpi. Muschiul acela de la cota, moale, pufos, presarat cu floricele mici roz si albe…nu l-am descoperit in Alpi. Nu au nici greieri sau lacuste. Am citit pe net ca nu au nici ursi, lupi sau poate ar fi mai simplu sa spun ce animale poti intalni daca pornesti  la drum prin Alpi. Poti sa vezi vulpi, marmote, capre, cerbi, mufloni, caprioare si pasari, dar numai in cazul in care faci ceva trasee in partea impadurita la o altitudine mai mica, sau mai precis daca aloci mai mult timp. Altfel te limitezi doar la pasari.  Atat cat am apucat eu sa observ, mi s-a parut ca versantii au un unghi care nu prea permit accesul oamenilor sau animalelor deopotriva.  Orice drum este bine delimitat uneori cu sarma, montata pe marginea drumului de catre cei responsabili. sau alte ori de copacii crescuti pe un teren atat de inclinat incat nici daca vrei nu poti sa mergi spre dreapta sau spre stanga ca ajungi la poalele muntelui. Iata un motiv pentru care in zona impadurita nu exista varianta de a fura nimeni lemnul…E greu de carat :-)))   Este insa o zona foarte buna pentru alpinisti si pentru parapantisti, cei din urma alegand insa sa zboare de la inaltimi de 2000m. Nu am vazut sa sara cineva de la 2962m dar cine stie…Poate ca sar si de aici.

Ne-au mai trebuit 3 ore sa ajungem inapoi acasa si apoi inca cateva zile in care ne minunam din 10 in 10 minute de frumusetea Alpilor.  Printre imagini cu versanti intiparite in memorie, cu nori, cu tot “zen-ul” la pachet, imi revine in minte si papanasul ala…oare cum era??

 

Informatii suplimentare

  • Costul acestei excursii se ridica la aproximativ 100E/persoana si include (transport -tren-mocanite-telecabina dus intors si ceva de mancare, o cafea, un ceai o atentie).
  • Pagina oficiala cu informatii suplimentare despre Zugspitze o puteti gasi aici.
  • Biletul de tren din gara centrala-Munchen poate fi cumparat cu optiunea inclusa pentru mocanite si telecabina. Puteti sa va stabiliti traseul daca alegeti sa mergeti cu trenul folosind pagina oficiala Deutsche Bahn 
  • Biletul de tren este de preferat sa il cumparati din gara pentru ca va puteti sfatui si respectiv afla informatii de mare valoare de la vanzatori.  Gara centrala din Munchen se numeste Hauptbahnohof
  • De la Hauptbahnhof se merge cu un tren suburban(S-bahn) pe care nu il gasiti la o anumita linie langa celelalte trenuri. Pentru a lua un tren S-bahn catre Pasing (un fel de Gara Basarab…sa zicem de unde pleaca trenul spre Garish – Paternkirchen-Zugspitze) se coboara din gara centrala intr-un pasaj urmarind cu mare atentie semnul S. Ajunsi pe peronul de jos cautati trenurile care sunt listate si care merg spre Pasing. Pe peronul lui S-bahn exista un panou unde gasiti si rutele fiecarui tren in parte.
  • Cand calatoriti spre Munchen este foarte util sa descarcati in telefon rutele mijloacelor de transport pe care le gasiti aici
  • Pentru a avea acces la toate mijloacele de transport (S-bahn, U (metrou), autobus, tramvai) puteti cumpara un abonament ISAR-card despre care gasiti informatii aici. Cu un abonament ISAR card pentru o saptamana puteti calatori in oras pe toate liniile in functie de numarul de inele pe care le-ati ales. Munchenul nu e impartit in sectoare ci in inele…Despre ele aflati aici

Sper ca informatiile postate sa va fie de folos pentru a ajunge in siguranta si pentru a va bucura ochii si sufletul de frumusetea dezvaluita de Alpi din varful Zugspitze.

Calatorie placuta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
Leave a comment

Posted by on August 1, 2017 in Articole diverse

 

Nu lasa telefonul sa-ti ia mintile ca te mananca sobolanu’

Astazi la pranz, se facea ca circulam cu metroul. Stateam cuminte pe scaun si ma uitam ca 90% dintre calatori, toti dependenti de telefon, la e-mailurile primite. Cum stateam eu cu privirea in jos, de sub scaun, chiar de langa mine, sare un sobolan. Am sarit ca arsa de pe scaun fiindca nu ma asteptam sa vad sobolani in metrou.  Iubesc mult animalele si in mod normal nu cred ca as reactiona asa…dar am fost foarte foarte surprinsa. Mai surprinsa am fost cand am vazut ca sobolanul meu nu era singur. M-am calmat dar toata lumea mustacea (in afara de cei care s-au dus sa rada in hohote in alte vagoane).  Puteam sa jur ca a fost sobolan daca domnisoara de langa mine nu nu suferea de sindromul picioarelor nelinistite si dadea drumul si celui de-al  doilea sobolan. Avea frate niste papuci din aia cu blana gri…sobolan curat. Mergi si tu ca omul linistit prin oras sa-ti faci treburile si moda asta poate sa te omoare cu zile. Dupa ploaia care a urmat…vine randul meu sa rad..Imi pare rau ca nu am urmarit-o pe domnisoara “shobby holder” sa vad cum aratau sobolanii ei dupa dus. :-)))))) Cu siguranta as fi batut-o usor pe umar si i-as fi spus: Bravo, ai stil!!

 
Leave a comment

Posted by on July 25, 2017 in Articole diverse

 

Smartphone zombies

Incearca sa te gandesti ca ai plecat in vacanta in alta tara si ti-ai uitat telefonul mobil acasa.

Simplul fapt ca ti-ai uitat mobilul acasa, poate sa produca fiori chiar daca te-ai dus sa cumperi paine, peste drum. Oare nomofobia  este epidemica in Romania??? Cuvantul “Nomophobia”(frica generata de lipsa telefonului) provine de la “no mobile phobia”)

Fara indoiala suntem dependenti de tehnologie, de nou si toate acestea spunem noi, ne ajuta sa economisim timp. Poti sa faci piata online, poti sa vorbesti cu prietenii online, poti sa afli aproape orice informatie doresti in timp real indiferent unde te afli, atata vreme cat ai o conexiune la internet si un smartphone. Si atunci, cum ni se pare tuturor ca parca timpul s-a scurtat, ca nu mai apuci sa faci ce iti propui, ca nu mai reusesti sa te intalnesti cu prietenii atat de des cum o faceai inainte de aparitia caculatoarelor, internetului si telefoniei mobile?

Atat eu cat si prietenii mei dar si cunoscutii ne plangem ca nu avem timp. Toti avem cate un smartphone in care ne pierdem cu gandul si inima in fiecare zi. Stabilim intalniri ale noastre la care nu ajungem pentru ca alte prioritati ne consuma din timpul dedicat relaxarii. Pastram insa legatura online.  Ca sa spun asa, “sfanta treime” nu mai face fata. In cazul de fata, sfanta treime se refera la cele 8 ore de munca, 8 ore de relaxare, 8 ore de somn adica cele 24 de ore pe care le putem folosi intr-o zi. Utilizarea formulei 8-8-8 contribuie la pastrarea unui echilibru, dar acum serios, a mai ramas cineva “echilibrat” in orasele din Romania?

Am senzatia ca ceva a patruns in vietile noastre nu numai in viata mea,  ca un virus si are capacitatea de a micsora timpul. Un virus care si-a batut joc de cele mai bune cursuri de management al timpului si chiar de cursurile de autocunoastere, de dezvoltare personala.  Sa vedem ce antivirus ar putea face fata unei asemenea provocari. Iata cateva informatii statistice, care ne prezinta efectele smartphone-ului si ale tehnologiei in general in viata noastra si apoi vom putea decide fiecare dintre noi,  ce masuri putem lua pentru a ne recapata echilibrul si pentru a ramane conectati in acelasi timp la nou, la evolutie fara deveni insa absurzi si indepartati de noi insine.

  • Din 2012 pana la finalul anului 2016, numarul romanilor care folosesc un smartphone a crescut de 4 ori.
  • 50% dintre romani au doar un smartphone, 10% au doua iar 2% au trei.
  • 70% dintre romani detin smartphne, notepad, tableta, smartTV sau computer
  • 90% din timpul petrecut pe telefonul mobil este dedicat aplicatiilor
  • 24% dintre persoanele care locuiesc in mediul urban au achizionat ceasuri smart
  • 21% dintre romani, au camere de supraveghere a locuintei sau camerei copilului conectate la internet
  • 20% dintre romani, detin e-readere
  • 15% dintre romani, detin console de jocuri
  • Cetatenii americani se uita la smartphone de 46 de ori/ zi iar tinerii cu varsta cuprinsa intre 18-24 ani de 74 de ori/zi
  • 9% dintre utilizatorii de smartphone din USA admit ca isi verifica telefonul si in timpul actului sexual
  • 12% dintre utilizatorii de smartphone din USA admit ca verifica telefonul si cand sunt la dus
  • 1 din 3 adulti admit ca se uita la telefon in mijlocul noptii
  • Utilizatorii dependenti de smartphone, pot dezvolta tulburari anxioase si depresie.

In Olanda, in orasul Bodegraven dar si in Germania in orasul Augsburg, numarul de “smartphone zombies”(persoane care merg peste tot cu ochii in telefon) este atat de mare incat a fost demarat un proiect in scopul cercetarii. Pentru ca acestia nu acorda atentie suficienta traficului, au avut loc o serie de accidente si pentru a fi evitate, in dreptul trecerii de pietoni, in asfalt, s-a inserat o banda luminoasa care se aprinde simultan cu semaforul in cele 2 culori. Asociatia pentru siguranta cetatenilor din Danemarca nu este de acord cu aceasta initiativa, considerand ca incurajeaza utilizatorii de telefoane smart sa traiasca “deconectati” de realitate.

Daca faci o paralela intre modul in care au copilarit cei care acum au peste 40 de ani si copii lor, o sa realizezi ca totul s-a schimbat fara doar si poate.  In mod firesc tinerii au si o alta conceptie despre ceea ce in inconjoara. Gandesc si actioneaza altfel decat cei mai in varsta, pentru ca au crescut gandind altfel.

Indiferent de varsta, pentru a detecta nivelul de adictie fata de smartphone poti incerca urmatorul test.

Ce a facut tehnologia (smartphone, calculatoare, internet, aplicatii, etc), omului?

Horia R. Patapievici raspunde la aceasta intrebare astfel:

Tehnologia l-a facut pe om sa isi exteriorizeze tot ceea ce simte si gandeste. Cand inainte de aparitia telefoanelor smart, aveai o intrebare pentru tine insuti, cadeai pe ganduri. Cautai raspunsul in tine insuti. Acum….cauti pe internet.

Cum nici eu nu ma pot lipsi de telefon nici o secunda si conform testului de mai sus ma numar printre nomofobi, ma intreb dupa ce am citit articolele din bibliografie, daca telefonul meu merita tot timpul pe care i-l acord. Daca renunt la a folosi atat de mult telefonul si viata mea isi va recapata echilibrul in sensul ca voi dormi mai mult, ma voi simti mai bine, voi avea rezultate mai bune in activitatile mele, cum imi voi mai revedea prietenii, cum voi accesa stirile care ma intereseaza? In acelasi timp, arunc o privire in metroul Bucurestean si observ ca circuitele intre oameni sunt total deconectate. Nu se mai intersecteaza priviri, nu se mai tin oameni de mana, nu se mai observa nimic in jur in afara de telefonul personal. Din loc in loc, foarte rar, cineva mai citeste o carte.

Deci unde suntem si incotro ne indreptam?

 

Bibliografie:

 

 
Leave a comment

Posted by on July 6, 2017 in Articole diverse

 

Din Sahara la Polul Nord cu oprire la Casa de pensii si ANAF

Caldura din zilele trecute m-a suparat rau. Prefer vremea mai rece decat pe cea “hot hot hot” si din acest motiv mi-am programat o multime de treburi cu umblatura si alergaturi prin oras, pentru astazi, cand la meteo au anuntat ploaie. M-am imbracat subtirel ca sa iasa caldura din mine, sa ma racoresc. Nu am crezut ca de la dusurile repetate cu  apa rece din zilele trecute si bauturi cu gheata, o sa trec la  dus fierbinte si ceai. Am ajuns astazi acasa inghetata bine si uda din cap pana in picioare. Am avut umbrela dar ploua si de jos in sus…si din laterale …la un moment dat ma intrebam daca mai are rost sa tin umbrela. La picioare nu mai vorbesc..Udaaaaaaaaaaaa. Puteam intra lejer la un salon, pentru o pedichiura fiindca saream cu succes peste perioada de inmuiere…treceam direct la forfecuta. Ok, recunosc, mi-am dorit sa ploua dar Doamne cred ca nu m-ai auzit bine…mai limitat…Mai limitat, zic!!!!!!

Ma rog….nu asta e interesant. Interesant este ca am mers cu tramvaiul dupa multa vreme. Probabil ca dupa prea multa vreme. Am mers pe bucatica Dristor-Casa de Pensii si a fost o aventura. M-am simtit ca o aspirina intr-o sticla de cola si asta pentru ca bausem o cola inainte de a ma urca in tramvai.Tramvaiul  s-a dovedit a fi un montagnes russes  veritabil, sarea de pe sine in sus, apoi dreapta stanga, apoi invers si de la capat. A lipsit un pic sa ne dam si peste cap. Probabil ca varianta “upgrade” va avea si aceasta facilitate.  A zgaltait in mine toata cola. Ma tineam bine de bara ca sa nu ma lipeasca de vre-un geam sau usa. M-am uitat la vatman si aveai senzatia ca sta pe o pernita de ace si sare dupa cum il inteapa acele… Era acompaniat in miscari de toti pasagerii. Ce sincron…

Cum sa iti fie frica sa mergi cu avionul? Pai daca treci testul tramvaiului pe ruta asta, garantez ca nu ai nici o problema in avion nici macar atunci cand sunt turbulente.

M-am dat jos din tramvai si voiam sa o pornesc spre Casa de Pensii unde aveam treaba. Este evident ca pe sosea, in dreptul statiei in care coborasem, era o groapa plina ochi cu apa. Pana sa fac o saritura, asa…ca de la trambulina …de pe trotuarul statiei spre strada, peste o ditamai balta, a venit o masina care a scos toata apa din groapa si a asezat-o gratios pe mine. Nu mai conta o apa in plus in minus. Eram ca la masina de spalat “cu mai multe programe de spalare”. Am ajuns la Casa de Pensii sa ma storc …cand de obicei ies de acolo stoarsa :-)))

Dupa asa un tratament de hidratare, am avut nevoie la toaleta. La casa de pensii toaleta este de neinchipuit. Ai senzatia ca aceste case de pensii traiesc din pensie..nu aveau nici hartie igienica, nici sapun si nici zavor la usa iar usa se afla destul de departe de “tron”. Era facuta pentru oameni hotarati. Ori stai pe buda, ori te tii de usa sa nu intre cineva, ori …cate doi. Mirosul din incapere era absolut insuportabil. Para-se ca unii au preferat sa se tina de usa… Rusinica pentru Casa de Pensii!!!!. Si la Gara de Nord gasesti o toaleta rezonabila. In cazul in care Casa de Pensii nu are o solutie pentru a umili cat mai mult oamenii in varsta, atunci pot oferi eu un model reprezentat in imaginile de mai sus. Toaletele se vor monta afara in vazul lumii, astfel nu se va mai simti atat de tare mirosul publicului in institutie (Va ramane doar mirosul personalului.) In acelsi timp, iata un avantaj pentru casa de pensii: Pensionarii nu vor mai face nici o plangere/sesizare in urma umilintei suportate. Pentru realizarea obiectivului propus,  Casa de Pensii va trimite persoanelor varstnice, odata cu cuponul de pensie, si un manual cu tinuta obligatorie pentru a li se permite accesul in institutie. Fiecare persoana va purta sub forma unei palarii moderne, un suport cu un sul de hartie igienica pe cap, pe care o va putea folosi pentru a sufla nasul, sterge lacrimile atunci cand citesc pensia pe cupon, sau alte parti ale corpului. Servetelele umede sunt obligatorii si se pot achizitiona de peste drum de la XEROX.  In acest fel nu mai este nevoie de o investitie uriasa necesara pentru toaleta publica din institutie (hartie, sapun si un zavorel la usa). In caz de urgenta daca sulul se termina, se poate  folosi cuponul de pensie.

In aceeasi zi ploioasa, pentru ca mai uda de atat nu puteam sa fiu, m-am dus si la ANAF unde as fi dorit sa discut cu  inspectorul X. Ajunsa acolo, l-am intrebat pe bodyguard (care preia multe dintre sarcinile care nu-i revin) cum pot ajunge la inspector. Acesta mi-a sugerat sa intreb de inspector la casierie…poate stiu colegele. Am aflat ca inspectorul X este in concediu. Acest inspector X ma sunase dar am mai avut cateva numere “fara proprietar” in telefon si nu stiam care este al sau, asa ca am cerut numarul de telefon al inspectorului, pentru a stabili o intalnire cu acesta. Nimeni, dar nimeni nu m-a putut ajuta. Au mers toti pe varianta “Nu stiu d-astea”. Le-am cerut numarul de fix de la sucursala respectiva. Mi-au spus sa-l caut pe net mentionand ca oricum nu voi putea vorbi cu inspectorul X. Mi s-a sugerat ca singura varianta este sa merg acolo cand acesta revine.

-Pai si cand revine?

-Nu stim. Saptamana viitoare.

-Cand saptamana viitoare? Nu pot sa revin asa…din cand in cand doar pentru ca nu primesc un numar de telefon sa pot face in mod civilizat o programare..

-Veniti miercuri.

-Miercuri cand sa vin? Dimineata sau dupa amiaza?

-Cred ca dimineata.

Sincer m-am uitat cu mila….si am plecat. La inceput m-am necajit dar apoi mi-a fost doar mila. Numai o mana de oameni pe care ii ploua direct in gat pot sa gestioneze astfel o problema de doi lei. Si la cum plouase de dimineata…

Spre casa am luat metroul. Am nimerit intr-un tren in care aerul conditionat functiona parca mai mult decat de obicei. Simteam ca mi se aseaza bruma pe firele pe par.

Am ajuns acasa si am facut un dus fierbinte. Acum, cand scriu,  beau un ceai la fel de fierbinte si astept zile mai caldute…:-))) Caldute Doamne!!!!  Ma aude cineva de acolo de sus??…nu fripte dar nici cu inundatii…daca se poate.

 

 
Leave a comment

Posted by on July 3, 2017 in Articole diverse

 
 
%d bloggers like this: