RSS

Category Archives: Articole diverse

Hohote de melc

Astazi am mers cu autobuzul dupa o luuuunga pauza. Astfel am realizat cat de mult apreciez calatoria cu metroul.  Acum, fie ca nu am mai mers de mult timp cu autobuzul, fie ca m-am umplut de figuri, ideea este ca mi s-a parut exact ca pe vremea lui Ceausescu. Am asteptat autobuzul pana cand era gata sa uit unde am plecat si ce astept acolo in statie. A durat mai bine de 20 de minute, timp in care am trecut prin tot procesul incalzire-racire. Alergasem pana in statie si acolo am ajuns incalzita bine, ca apoi, in tot timpul de asteptare, sa simt cum este sa scazi grad cu grad pana aproape de clantaneala. In cele din urma a aparut.

Autobuzul era plin ochi si inclinat spre dreapta. Usile abia s-au inchis. Oamenii s-au imbrancit, au tipat putin unii la altii, fiecare acuzand cei sapte ani de acasa ai celuilalt. La prima statie, un nou puhoi de oameni incearca sa se urce. Unde, nu stiu??!! Am simtit o mana fix pe portbagaj. Pe portbagajul meu. Mana se misca in sus si in jos. Intorc capul si vad un domn cu barba. Am facut ochi de vultur, am strans geanta mea bine in mana ca sa nu o scap cand il palesc pe mojic. Nu dau bine sa imi iau elan ca o doamna, tot din spatele meu imi spune: “Sa ma scuzati va rog dar mi-a ramas geanta in spate si ma chinui sa o trag spre mine. Eu eram in spatele dumneavoastra”.  Cred ca femeia avea “amigdalita” adica o amigdala cerebrala foarte sensibila care sesiza orice emotie pe raza de un metru cel putin. Daca nu imi spunea in clipa aceea, nu stiu ce s-ar fi intamplat. Poate sarea barbosul ala la mine, fiindca omul era total nevinovat….dar sincer nu credeam ca o doamna poate sa faca asemenea miscari doar  ca sa isi traga poseta. Am ajuns cu bine la destinatie.

La intoarcere am hotarat sa mai dau RATB o sansa. Nu m-am asezat bine in statie si hop top a sosit autobuzul. Asa da!! M-am urcat am validat calatoria asa cum facusem si cand am venit, dupa care am avut loc si pe scaun. Mi-am dat seama ca nu e totul scapat de sub control. Am inceput si eu conform sugestiilor lui Daniel Goleman sa imi incalzesc inima cu circumstante atenuante. “Hai ca nu e asa rau, acum stau si jos si apoi poate ca a fost o intamplare nefericita cand am venit, poate ca a fost cumva un blocaj in trafic si de aceea a intarziat si a fost atat de plin….etc “ Stateam pe scaun si mintea mea rula ca un bolid in cursa.  Doar mintea. Pentru restul lumii, timpul a stat in loc. M-am urcat la statia din fata spitalului Colentina si autobuzul in care acum stateam si jos, a facut 15 minute pana la capatul gardului spitalului. Acesta era si motivul pentru care stateam jos. Ceilalti care urcasera la statii precedente, coborasera de mult pe drum realizand ca numai in zbor pot ajunge acolo unde doresc. Nu era vina soferului, nu era nici a RATB-ului, nici nu cautam de fapt o vina…dar voiam sa ajung acasa. Mi-am dat seama ca nu se poate. Orice melc ar fi ras cu lacrimi.

 

L-am rugat pe sofer sa imi deschida usa si din privire cautam un chiosc cu zmee. Poate luam unul pana acasa.  Nu am gasit asa ca am mers pe jos 4-5 statii pentru ca nimic nu se clintea din loc.  Am depasit 3-4 autobuze si incepusem sa ma distrez pentru ca aveam senzatia ca mergand pe trotuar am o viteza zdrobitoare comparativ cu cea a celor care stateau de ore intregi pe Stefan cel Mare. Bietul Stefan…..daca ar fi vazut atata mare de masini ar fi crezut ca ne-au napadit turcii.

In cele din urma am constatat ca daca vrei adrenalina e suficient sa incerci o astfel de ruta in intervalul 16:00-18:00. Nu ai nevoie de parapanta sau salt cu parasuta. In plus, te costa pana in 2 lei o calatorie si mergi, pardon…stai la semafor, pana unde vrei tu.

Suntem de rasul curcilor. In mod cert primaria ar trebui sa gaseasca niste solutii in acest sens mai cu seama ca acest lucru a fost promis de multa vreme dar si oamenii, ar putea merge pana la paine pe jos. Am cunostinte care merg la magazinul ce se afla peste drum cu masina sau merg in parcul care se afla la 10 minute de casa lor, cu masina fireste…Merg cu masina fix pana in buza parcului.  Cred ca daca fiecare ar incerca sa mai lase masina acasa, ar putea sa isi rezolve problemele atunci cand chiar ar avea nevoie fiindca s-ar putea misca in trafic. Dar fiecare isi doreste ca aceasta actiune sa porneasca de la altii.

Intorcandu-ne la autobuz….iata cateva sugestii de luat in seama inainte de calatorie:

  • Arunca un metroclopramid in poseta…de la atatea frane poate ti se face rau.
  • Ia cu tine putina apa si un sandwich. Ti-ar putea prinde bine. Nu se stie peste cate mese o sa sari.
  • Ai grija ca telefonul sa fie incarcat ca s-ar putea sa ramai fara baterie…
  • Ia-ti o zi de concediu

In fine…Calatorie placuta !!

 

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on November 15, 2017 in Articole diverse

 

Clever Taxi …dar nu indeajuns de smart

Lt. Rosu de-A gata Cristi recunosc ca nu rezist sa las neraportata urmatoarea intamplare comica as spune….

Astazi am comandat un taxi pentru mama. Cum mama nu mai este tinerica, am ales sa imi iau toate masurile de securitate asa ca am facut o comanda prin aplicatia Clever Taxi  ca sa pot urmari traseul soferului. Procedez astfel,  pentru ca la comanda prin telefon, taximetristii (daca esti mai in varsta si mai usor de pacalit) te pot plimba prin Bucuresti mult si bine pentru a obtine o suma mai mare de bani pentru serviciul oferit.

Accept taxiul si comanda imi este preluata. O pun pe mama in taxi, explic soferului cum ajunge la destinatie si ii spun mamei ca o voi urmari “pas cu pas” prin aplicatie, ca sa stie soferul ca ca sunt implicit si cu ochii pe el. Minunat. Mama a pornit la drum. Deschid telefonul si observ ca mi-a intepenit Clever-ul care dadea clare semne de stupiditate. Nu mai ramasese nimic clever din aplicatie. Am iesit din aplicatie si am intrat din nou. La fel. Am resetat telefonul si in sfarsit mi-a aparut harta.  Harta Berlinului. Masina lipsea cu desavarsire.

Am sunat-o pe mama pe mobil sa o intreb cum e vremea prin Berlin. O stimata doamna robot m-a anuntat ca mama nu e in retea. Incepusem sa ma intreb daca mai e in taxi fiindca in tara aflasem din aplicatie ca nu mai este. Mintea mea a suferit o criza acuta de “scenarita”.Intrasem la ganduri. Am sunat iar si de data aceasta, telefonul mamei a inceput sa sune. Dupa 5 minute de sunat  (timp in care mama a cautat telefonul in geanta, o gentuta mica dar plina de labirinturi), mi-a raspuns dar mi-a raspuns cu o voce de ziceai ca cine stie ce a patit. Se innecase. Cu aer. Mi-a fost clar ca e tare aerul la Berlin. Si-a revenit si am aflat ca mai are putin si ajunge acasa, in sectorul 3.

Totul a fost bine exceptand faptul ca soferul nu a mers pe unde i-am spus. A luat-o prin Munchen :-)))) Data viitoare incerc Uber.

 
Leave a comment

Posted by on October 26, 2017 in Articole diverse

 

Cu ambrozia la primarie

Cum arata o zi din viata unui”ambrozist”? (adica alergic la ambrozie) Te duci dimineata la lucru, dupa o criza de astm provocata peste seara de alergia la ambrozie si PAC descoperi ca tocmai s-a spalat pe jos cu un detergent ce te face sa plangi ca la filmele indiene. Nasul iti este infundat bocna ca si cum ai avea infipte doua bile in nas si cu toate acestea nasul siroieste.  E un fel de a 8-a minune a lumii. Aerul nu intra dar apa iese.

Nu mai dureaza mult  dupa criza de la detergent, abia iti recapeti rasuflarea si trece pe langa tine un coleg parfumat din cap pana in picioare. Nu e parfumat mai mult decat in alte zile dar tu simti inzecit orice miros. Sa te fereasca sfantul sa te apropii de detergenti.  Continui sa plangi de rupi si in mod repetat iti sufli nasul. Apoi ramai asa…gura casca la propriu pentru ca nu poti respira decat pe gura.  Un coleg ce tocmai a fumat o tigara, trece pe langa tine si tu incepi sa tusesti ca si cum ai fi tras pe nas 7 trabucuri. Se aduna colegii ca la mort si culmea…esti viu. Viu si lipsit de noroc fiindca tu, tocmai tu, ai fost palit de alergie.

Un coleg se apropie si iti sopteste la ureche…

-Ai racit?

-Nu…am alergie, zic.

-Alergie la ce?

– La ambrozie

– La ce??? Nu am mai auzit de ambrozie

De uimire era cat pe ce sa-mi sara polenul.

Nimeni nu stie ca in timp ce plangi fara sa fi trait nici o emotie care sa-ti starneasca amigdala (cerebrala), te mananca infiorator undeva intre gat nas si urechi.  Te mananca atat de tare si tu nu poti sa faci nimic. Este un punct la care nu poti sa ajungi. Nu realizezi bine cat de tare te mananca ca incepe o rafala de 30 de stranuturi. Cand te linistesti observi ca ai ramas singur in birou.  Iti explica apoi colegii ce apar cu teama, unu cate unu,  ca au parasit cladirea fiindca au vrut sa-ti faca loc sa nu va loviti pentru ca desi tineai un servetel in dreptul gurii, stranutul te arunca dintr-o parte in alta …putin necontrolat.  Te simti ca la gripa. Multumesti insa Domnului ca nu ai si febra.  Ochii sunt rosii si pleoapele umflate. Mancarimea din gat urca la ochi.  Pielea pe ploape e subtire, incretita si fina ca o foaie de ceapa. Pleoapele, sunt cu doua numere mai mari. Te si miri ca inca mai stau globii oculari la locul lor. Daca ar fi sa te compari cu un animal fara doar si poate ar fi cameleonul.  Deodata observi ca un ochi este mai mare si unul mai mic si tocmai cand termini de privit cu groaza in oglinda primesti un plic prin care esti instiintat ca a doua zi trebuie sa te prezinti la politie pentru poza de carnet.

Asa a inceput totul, cu cativa ani in urma, cand am descoperit ca am alergie la ambrozie.  Dureaza cam 2 luni pe an tot acest spectacol  dat de ambrozie si este insotit pe langa simptomatologia descrisa mai sus, de un astm de lunga durata ce se trateaza medicamentos si se reactiveaza la orice raceala mai puternica.

Pentru cei care sunt atat de norocosi sa nu fi auzit de Ambrozie,  sper sa nu auda nici de acum incolo dar mi-as dori sa le pese.

Ce este ambrozia? Ambrozia este o planta, o buruiana care are un efect nociv asupra populatiei, in perioada de inflorire a acesteia.

Pentru ca sunt din ce in mai multe cazuri de persoane adulte dar si copii cu totii alergici la ambrozie, Consiliului General al Municipiului Bucuresti a luat masuri in acest sens si a elaborat un proiect de combatere si eradicare a acestei plante. Proiectul a fost aprobat de PMB la 30 august 2017. In proiect se mentioneaza faptul ca persoanele (fizice/juridice) care detin terenuri pe care creste aceasta planta, sunt pasibile de amenda. Amenda variaza intre 500 si 2000 lei pentru persoane fizice si intre 2000 si 5000 pentru persoane juridice.  Intodeauna m-am intrebat ce anume aduce aceasta variatie a amenzii? Marimea ambroziei? Cantitatea? Imi amintesc panoul din parc pe care scria ca cei care intra cu cainii in parc primesc amenda intre 50 si 100 lei. In functie de marimea cainelui? De marimea cainilor? De numarul lor??? In fine…sa revenim.

Unde putem face sesizari legate de ambrozie? Conform acestei hotarari, constatarea si sanctionarea contraventiilor se realizeaza de catre Directia Generala de Politie Locala si Control a Municipiului Bucuresti si Primariile sectoarelor 1-6, prin imputernicitii acestora, in conformitate cu legislatie in vigoare.

Daca cetatenii doresc sa faca o sesizare despre un loc public in care se gaseste ambrozie, nu imi este clar cum ar trebui sa procedeze.

Am intrat pe pagina Politiei Locale a Municipiului Bucuresti. Exista un numar pentru apel de urgenta, ceea ce nu este cazul…si cam atat. Am cautat o adresa de email pentru a putea trimite si fotografii cu zonele pline de ambrozie pe care le-am identificat, dar nu am gasit asa cum nu am gasit nici un alt numar de telefon. La  rubrica Informatii (pentru ca exista si o rubrica ca aceasta) putem afla fix ce nu ne prea intereseaza (Cine suntem, atributii, organigrama…bla bla bla). Exista insa varianta de a comunica daca faceti click din pagina principala (home) pe “comunitate” si apoi pe “cetateanul comunica”.  Aici exista insa rubrici obligatorii printre care si adresa. Eu personal,  nu ma simt in siguranta sa fac o sesizare de natura publica si sa ofer adresa.  Pot oferi unei autoritati CNP-ul daca doreste, dar adresa….Pentru ce este nevoie de adresa mea? Nu am nevoie ca cineva sa imi trimita un buchet de ambrozie la domiciliu. Cred ca obligativitatea acestui camp reduce cu mult numarul de comunicari ce ar putea sosi din partea cetatenilor.  Astfel problema ramane in aer ca si polenul de ambrozie, iar politia are mai putine probleme de rezolvat. Noi, alergicii, sa ne mai suflam odata nasul, sa ne luam medicamentele si sa incercam altfel sa explicam lumii ca oricine poate sa fie afectat de ambrozie si eradicarea trebuie sa o facem impreuna.

Deci ce ne ramane de facut? In hotararea primariei se enunta ca aceasta lupta revine si celor din primariile locale. Pentru a ne fi mai usor, am facut un tur si am adunat toate adresele de contact de la primariile de sector si le impart cu voi cu scopul de a deveni mai operativi.

Primaria Sectorului 1:  Bd. Banu Manta nr. 9 Telefoane Centrala: 021 319 10 13;  021 319 10 14;  021 319 10 15; Fax Registratura Generala: 021 319 10 06 Email Registratura Generala: registratura@primarias1.ro 

Primaria Sectorului 2:  Str. Chiristigiilor nr. 11-13  Tel: 021.209.60.00  Fax: 021.209.62.82 E-mail: infopublice@ps2.ro

Primaria Sectorului 3:  Calea Dudeşti nr. 191, Bucuresti, Sector 3, Romania Tel: 021.318.03.23 -28 Fax: 021.318.03.04 Email: relatiipublice@primarie3.ro

Primăria Sectorului 4 : Bd. Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, Et. 1, Sector 4 Telefon:021.335.92.30 / 021.335.92.36 / 021.335.92.38 E-mail: contact@ps4.ro 

Primaria Sectorului 5:  Str. Constantin Mille nr.10 Bucuresti  Sector 1 010141Telefonul cetateanului 021 314 43 18 Email primarie@sector5.ro

Primaria Sectorului 6:  Calea Plevnei, nr.147-149, Sector 6, Bucureşti Telefon: 037.620.4319 (centrala); 037.620.4147; 037.620.4149 Fax: 037.620.4446 E-mail: prim6@primarie6.ro

Nu uitati, in sesizarea prin e-mail, adresata primariei solicitati si un numar de inregistrare.  Poate asa aveti noroc si primiti un raspuns sau macar aveti cum sa le solicitati un raspuns daca nu o fac in timp util.  Nu vreau sa va supar dar de obicei e nevoie sa pastrati numarul de inregistrare pentru il veti folosi. Altfel trece si ambrozia ..e posibil sa intram chiar in postul Craciunului.

Intrebari la care mi-as dori sa raspunda fiecare institutie abilitata in parte. Totodata ar putea fi o dezbatere interesanta pentru Moise sau colegii sai de la Europa FM

  1. Ar fi posibil sa existe un numar de urgenta (la care sa raspunda cineva in timpul zilei, macar de la 10 am la 5 pm)pentru perioada Iulie-octombrie si la care cetatenii sa poata sa ofere informatii primariilor cu privire la locurile in care detecteaza aceasta planta? Se poate ca primaria la randul sau sa ia masuri tot de urgenta? -As sugera ca pe langa numarul de urgenta, atat de util, sa existe si o adresa de email pe care cetatenii sa poata posta poze cu locurile pentru care apeleaza la serviciile primariei. Astfel autoritatea competenta are siguranta ca nu batete drumul de pomana pentru ca persoana care a facut sesizarea a incurcat ierburile. In momentul de fata, tu faci o sesizare si primaria iti raspunde peste 30 de zile….eeeeh eeeehhhhh Degeaba avem o hotarare a consiliului. Nu-i vad pe cei din primariile din Bucuresti cautand ambrozie pe strazi. Asa ca va putem ajuta noi…ambrozicii…
  2. Considerati ca ar fi util sa se cunoasca numarul romanilor care sunt afectati de ambrozie ? Este un fenomen in continua crestere si aceasta crestere este exponentiala. Acum 5 ani in Timisoara 30% dintre persoanele care s-au prezentat la alergolog sufereau de alergie la ambrozie. Astazi numarul acestora a crescut la 80% In anul 2000, polenul  provenit de la ambrozie, in aer,  avea o concentratie in jurul valorii a 2000 de grauncioare/mc aer, in 2010 a crescut la 6000. (Sursa: http://radiotimisoara.ro/campania-antiambrozie/).  Probabil ca realitatea ne-ar responsabiliza si ne-ar ajuta sa reactionam diferit.
  3. Dat fiind faptul ca polenul de la ambrozie este atat de nociv si se raspandeste in aer, ati putea lua in considerare o lege la nivel national si nu doar Hotarari ale Consiliilor Locale? Daca vorbim despre Romania in general, astazi 6.09.2017 riscul inregistrat pentru producerea  alergiilor ce se datoreaza polenului din aer a atins valoarea maxima, mai exact 4 din 4.  (Sursa: https://www.polleninfo.org/RO/ro.html)
  4. Credeti ca ar fi util ca in momentul in care faceti cunoscute efectele ambroziei in diferite campanii sau aparitii publice de sezon, ce au ca subiect ambrozia, sa fie prezentata (vizual) populatiei aceasta planta pentru a o putea identifica cu usurinta? (Este adevarat ca daca o identifica si va exista un numar de urgenta dedicat acestui subiect, este posibil sa fie multa treaba de facut) Consider ca sunt persoane care nu stiu cum arata aceasta planta si nu au sau nu stiu sa caute pe internet. Daca ar vedea aceasta planta la TV mai des, oamenii si-o vor aminti si ar putea sa ia masuri de siguranta.

 

Inainte de aparitia acestei hotarari am vrut sa anunt prezenta catorva “plantatii de ambrozie” in Bucuresti . Am sunat la PMB la fiecare serviciu ce apartine departamentului de mediu  (parca 4 sau 5 servicii) si nimeni nu mi-a raspuns la telefon. Aproape ca ma imprietenisem cu receptionista. Va puteti baza pe dansa. Este singura care va raspunde.

Despre tratamente culese de pe internet: As dori sa fac un apel la cei care fac tratamente pentru alergie in functie de postarile citite pe internet. In calitate de veteran cu gradul “purtator de polen de ambrozie de multa vreme” va spun ca este indicat sa consultati un medic. Nu orice colir este potrivit pentru ochii afectati de alergie. Depinde daca aveti doar o iritatie sau infectie si asta doar doctorul poate stabili. Medicatia pentru astm se prescrie dupa ce in prealabil s-a facut un consult al plamanilor, o spirometrie astfel stabilindu-se in functie de rezultatul obtinut, cantitatea necesara si produsul optim.

Sesizarea mea catre Primaria Sectorului 3: La final de articol, am sa va prezint cateva fotografii facute de mine intr-o zi in care am parcurs pe jos drumul de la statia de metrou Anghel Saligny pana la statia Nicolae Teclu si mai precis ieri, 5.09.2017. Lipit de parcarea de la Decathlon exista in toata “splendoarea” lui,  un camp maaaaarreeee si plin cu ambrozie. Cu ambrozie si alte mii de balarii. Proprietarii acelui teren ar trebui amendati chiar daca nu ar avea ambrozie in cantitati imense pe teren. Ambrozia continua si pe partea stanga a Bulevardului Theodor Pallady pana la statia de metrou Nicolae Teclu. Zona respectiva este o “ambrozerie” curata. Imaginati-va cati parinti cu copii vin la magazinele din zona (Decthlon, Jumbo, Auchan…)  Voi trimite acest articol catre PMB, catre Primaria Sectorului 3 dar si catre Europa Fm fiindca stiu din experienta ca o institutie misca ceva doar de frica alteia. Cu speranta ca primaria imi va raspunde si ca va actiona rapid, va voi tine la curent si pe voi, cei interesati direct, cum ar fi membri grupului Ambrozici de pe Facebook, etc

 

 

 

Sa auzim numai de bine!

Monica Rosu

 

 

 

 

 

 

 
9 Comments

Posted by on September 6, 2017 in Articole diverse

 

Cand infrastructura romaneasca naste filozofi

Greu, greu cu ingineria asta. Gara din Galati a fost modernizata. Atat de bine a fost gandit peronul incat romanul ajuns in gara, exact in momentul in care a dorit sa se urce in tren, a cugetat ca un adevarat filozof:

“Daca vreau  sa ma urc, trebuie sa cobor. Daca vreau sa cobor, atunci musai trebuie sa urc.”

Stiu ca nu intelegeti mare lucru. Un filozof este adesea greu de inteles de la prima intalnire. E nevoie de timp iar in cazul de fata de antrenament.

Gara din Galati are o infrastructura cu vicii care cere sacrificii. Peronul a fost inaltat astfel incat accesul in sau din tren este foarte dificil. Cum se spunea pe vremuri (cu mai multe conotatii) “Daca il duci la gara se urca in avion” acum se poate spune “Daca il duci la gara se urca in submarin”.

In filmul pe care il puteti accesa aici, puteti sa vedeti spre final, cum se bucura de noua infrastructura o persoana mai in varsta. Probabil ca si accesul persoanelor care poarta fuste mai scurte, va reprezenta un beneficiu adus de aceasta investitie celor care vor avea timp sa priveasca.

Daca o persoana cu handicap ar trebui sa urce in tren oare cum se poate proceda?? Sigur ca orice filozof isi pune intrebari. De aceea constructorul e constructor si filozoful, filozof. Cand o sa avem un filozof constructor o sa avem si noi gari care ne reprezinte pe toti nu doar pe “Dorel”.  Oricum Dorel nu s-a oprit aici.  El gandeste intr-una.  Dorel a facut si lucruri bune. Datorita lui, in gara Galati cetatenii care se afla intr-un scaun cu rotile pot urca si pot sa coboare deasemenea, cu liftul atata vreme cat acesta nu se blocheaza pe distanta unui etaj.

Ar mai fi scarile rulante care se pot folosi doar la urcarea pe peron. Pentru coborare (ca Dorel s-a gandit si la asta) exista trepte. Aici nu mai aveti ce comenta. Cate sa faca si el?

Constructia garii Galati a inceput acum 25 de ani, cand Dorel era tanar si mai putin pregatit. De atunci Dorel tot lucreaza si inca nu e gata. Cand o fi gata, atunci sigur vom avea o surpriza.

Si pentru ca lucrarile continua, Dorel se gandeste la variante de indreptare a problemelor aduse in atentia autoritatilor de catre cetateni:

  • Ar putea sa invete conductorul sa opreasca trenul in dreptul unor semne (ca la metrou). Acolo va interveni Dorelus si va pune scari rulante. Un proiect cu fonduri UE pentru infrastructura, ar pica manusa.

  • Ar putea sa faca un tobogan care sa se umfle cand trenul a ajuns in statie si acesta sa fie folosit de pasagerii care urca in tren. Pardon…care coboara in tren. Langa tobogan, se vor gasi casti de protectie pentru persoanele mai inalte care ar putea in timp ce isi dau drumu pe tobogan sa dea cu capul de partea de sus a trenului. Pentru cei care vor sa iasa din tren cu orice chip, o sa puna niste manere pe marginea peronului ca sa se poata ridica ajutandu-se de acestea. Fiecare calator va gasi in dreptul manerelor si genunchere pentru a nu se rani la genunchi in timpul iesirii din tren. In acest fel Dorel va contribui la dezvoltarea gimnasticii romanesti. Fiecare roman ce calatoreste prin Galati va deveni un expert la cal cu manere.

  • Ar putea sa sectioneze peronul si sa il faca mai putin inalt.

  • Ar putea sa inalte terasamentul catre locomotiva ca cei care vor sa coboare sau sa urce in tren sa aleaga nivelul dorit. Mai sus, mai jos…cum vor ei. In aceasta situatie, conductorul va trage frana de mana in mod obligatoriu in aceasta statie ca sa nu plece trenul cu spatele….

Dorel nu mai are idei…Poate il puteti ajuta cu ceva sfaturi…

 
Leave a comment

Posted by on August 11, 2017 in Articole diverse

 

Ce te faci cand dai de oameni lipsiti de empatie?

Ce mult mi-as dori ca oamenii sa fie toti fericiti….

Ar fi lumea mult mai buna. Ar fi si animalele mai fericite. Sigur o sa apara, persoane care sunt mai mult inclinate spre ratiune decat emotie si care sa spuna: “mai lasati-ma dom’ne cu fericirea asta”. Dragii mei, fiecare este liber sa fie exact asa cum pofteste. Eu imi doresc sa traiesc ca pana acum, fericita asa ca alegerea mea nu poate fi pusa in discutie.  Fiecare avem in viata momente care sunt la polul opus al fericirii dar trecem mai usor peste ele atunci cand stim ca putem sa alegem sa vedem partea buna a lucrurilor in locul partii rele. Sa ne pacalim mintea si sa o facem sa se simta prost pentru ca uneori isi bate joc de noi. Sunt sigura ca daca nu la drumul mare, macar ascunsa intr-un colt, o parte buna intotdeauna exista si umbland dupa ea, te linistesti, devii mai calm, mai bland, mai bun, si apoi fericit.

Sa trec direct la subiect.

Asa cum unii dintre voi stiti deja, am intalnit ieri un arici care mi s-a parut mie ca nu se simtea bine. Astazi, m-am dus sa-l caut. Nu a trebuit sa il caut mult pentru ca exact din zona in care ma intalnisem ieri cu ariciul rasunau latraturile unor catei Husky. Doi caini mari, frumosi, bine facuti, tabarasera pe bietul arici. Stapanii lor, doi tineri, cu varsta cuprinsa intre 25-30 ani, se uitau si nu faceau nimic. Pana am ajuns eu din varful unui deal, in dreptul cainilor, a durat mai bine de 5 minute.  5 minute in care bietul arici a fost terorizat. Cel putin 5 minute.

La inceput le-am spus baietilor ca imi e mila de arici. Lor nu le era. Mi-au spus ca ariciul e obisnuit . Sigur ca obisnuiti ar fi fost si ei cu incendiile daca le-ar fi luat casa foc zilnic dar m-am oprit din a face astfel de comentarii.  Le-am spus insa ca si cainii pot sa se raneasca . Nu i-a interesat nicicum. Am ramas asadar langa ei si ma uitam cand la unu cand la celalalt. Cand au vazut ca nu ma misc, si-au luat cainii si au plecat. Aricel tremura saracutul din toti tepii lui. Nu a vrut nici cu mine sa vorbeasca. Dragul de el…. El avea o inima spre deosebire de cei doi tineri a caror inima inghetase de mult.  Poate au crescut intr-o familie nefericita, poate au avut necazuri prin care au trecut singuri fara nici un suport, poate viata i-a trecut prin experiente care ingheata inimi, nu stiu, dar cred ca numai doi oameni nefericiti pot reactiona astfel. Ma rog pentru ei si pentru bietii lor caini, care in situatia de fata nu aveau nici o vina. Sper ca macar pentru ei sa aiba stapanii lor putina inima prin care sa mai circule sangele. Si ei au nevoie de iubire. Si lor le place sa fie fericiti. Adevarul este ca tuturor ne place atunci cand suntem fericiti.

Cele mai cumplite afectiuni ale oamenilor sunt indiferenta si ura. Dar sa nu uitam ca afectiunea inseamna si simpatie, prietenie, dragoste fata de cineva.  Acum, depinde de care parte a baricadei se afla fiecare.  Sa ne fereasca Dumnezeu  de indiferenta si ura semenilor si sa ne scoata in cale oameni fericiti alaturi de care noi, astia mai poeti, mai sentimentali, putem sa traim cu bucurie.

Si ca sa privim partea buna a lucrurilor, aricel nu a patit nimic. Avea cativa tepi lipsa dar poate erau asa si inainte…S-a speriat tare rau dar era in viata. Maine ma duc la el sa vad ce face si va tin si pe voi, cei care doriti sa aflati, la curent.

 

 

 

 

 
Leave a comment

Posted by on August 4, 2017 in Articole diverse

 

Zugspitze (2962m) – jurnal de calatorie

Era un sfarsit de saptamana ce parea sa aduca peste weekend o vreme buna dupa ce o perioada lunga de timp plouase aproape in fiecare zi. Planuisem cu sotul meu inca de mult, sa ajungem candva pe cel mai inalt varf din Alpi, de pe teritorul Germaniei si anume Zugspitze  a carui inaltime este de 2962m.  Povestirile celor care au fost dar si imaginile de pe internet nu faceau decat sa ne inteteasca dorinta de a ajunge acolo. Experientele s-au tinut lant mai ales ca ne aflam intr-o tara straina in care totul este in limba germana. Rar gasesti ceva in engleza.

Ne-am cumparat biletele de tren si a doua zi, gata echipati,  am pornit la drum.  Am luat metroul pana la gara centrala, Hauptbahnof (Munchen) si de acolo urma sa luam trenul. Pe bilet erau trecute doua gari prima era Hauptbahnof  trenul fiind mentionat la ora 7:01 de la linia 2 si a doua gara, Pasing, trenul fiind mentionat la 7:11 de la linia 4.  Mergem la prima gara, cautam linia 2 si observam ca aceasta lipseste cu desavarsire. Cum germana nu e limba mea materna, nu am observat ca era trecut si un S in dreptul primei gari. Acest S (ce venea de la S-bahn sau tren suburban), schimba toata schema. Insemna ca de la gara centrala ar fi trebuit sa iau un tren suburban care sa ne duca la gara Pasing de unde urma sa luam trenul regional (un personal). Acel mic S ne putea strica toata veselia. Noroc ca am fost prevazatori si am plecat devreme de acasa astfel incat timpul ne-a ajuns pentru a ajunge la locul potrivit si implicit pentru panicarea si “despanicarea” mea.

Am ajuns la Pasing si am luat trenul regional catre Garmisch-Partenkirchen. Trenul arata foarte cochet. Impartite de un culoar gaseai cate 2 scaune pe dreapta si 2 pe stanga dispuse in fel de fel de moduri. Unele erau fata in fata cu altele si cu o masuta intre ele. Pe masuta gaseai imprimata o harta cu traseul pe care il urma trenul. Mi s-a parut o idee foarte buna. Stiai ce statie urmeaza fara sa te chinui prea mult. Pentru cei care alegeau sa stea pe scaune care nu erau dispuse fata in fata si care nu erau inzestrate cu masuta ca aceasta, exista la capatul vagonului un monitor pe care puteau fi observate statiile care erau de altfel anuntate si prin statie. Aveau scaune si de-a lungul vagonului unul langa altul (ca la noi la metrou), pliabile insa, pentru a crea loc in cazul in care circula persoane cu carucioare, sau biciclete. Foarte bine organizat totul. Trenul avea si aer conditionat, iar din punctul meu de vedere a fost de nota 10. A venit la timp, a plecat la timp, a ajuns la timp iar conditiile de calatorie foarte bune.  Calatoria a durat aproximativ o ora si jumatate.

De la  Garmisch-Partenkirchen  am luat un tren ca o mocanita pana la Grainau. Acesta circula pe linii inguste si intre linii dispunea si de o sina zimtata (in care intra o roata dintata) care sa ii permita sa urce si sa coboare in siguranta.  Am mers cu mocanita asta cam 15-20 min dupa care am luat de la Grainau o alta mocanita care ne-a dus pana la  ghetar (2600m).

Cu aceasta din urma am mers aproape o ora la o inclinatie de 25’. Primele 30 de minute au fost parcurse de mocanita prin padure urmand ca apoi aceasta sa traverseze un tunel lung sapat in munte in aproximativ 30 minute. Mie mi s-a parut grozav. Mi-a amintit de drumul in salina de la Slanic. Mocanita arata intr-un anume fel. Geamurile se puteau trage cam 20 cm in jos ca pe vremuri la CFR. Cabina conductorului era simpla, nu te ducea cu gandul la prea multa stiinta desi  privind la sincronizarea mocanitelor pe tot acest traseu mi-am dat seama ca butoanele alea simple care par de colectie, au povestea lor din care tehnologia de varf nu lipseste.

In total din tren in tren am facut din gara centrala din Munchen si pana aici la ghetar, 3 ore.

Ajunsi la ghetar, ne-am bucurat de zapada ca atunci cand se depune bine zapada inainte de Craciun, nu mai circula nici o masina si totul este alb si linistit. La Bucuresti venisem de la 35’C si acum ajunsesem la  4’C. Nu mai conta daca ne este frig, cald, sete, foame,etc.  Ajunsi acolo sus, cu picioarele pe pamant dar totusi atat de aproape de Dumnezeu, imaginea ne-a amutit pe amandoi.  Am fost atat de fermecati de acest loc incat cuvintele nu mai aveau nici un rost. Cat vedeai cu ochii norii inveleau muntii iar tu te situai undeva sub aceasta patura. Pe alocuri mai scoteai si capul din patura si priveai norii de sus, de deasupra lor.  Cerul senin, norii pufosi, pe jos zapada si noi in adidasi ca doi Bucuresteni vesnic indragostiti si cu capul in nori.

De la ghetar am luat telecabina si ne-am urcat pe Zugspitze pana in varf (2962m). Diferenta de temperatura intre ghetar si varful muntelui se simtea considerabil. Ne-am mai luat cate un pulover, ne-am scos batiste, ne-am pus glugi, chestii din astea. Culmea este ca dupa 10 minute de plimbare pe varf am simtit o foame apasatoare si ne-am bucurat de un faimos carnat nemtesc cu mustar. Dupa ce am mancat bine, am gasit si un restaurant frumos de unde am luat cafele si ceai. Mancau acolo oamenii o ciudatenie interesanta…Cred ca mi-ar fi placut sa o incerc. Intr-o farfurie de ciorba era o ditamai galusca si peste ea zeama. Nu stiam daca o fi ciorba, mancare sau desert. Am aflat pana la urma ca era vorba despre un fel de papanas cu crema de vanilie peste. Nu stiu cum e la gust pentru ca la noi nu mai era loc sa intre ceva peste carnatul acela si nu ne doream sa ne fie rau cand ne putea fi bine, vorba marelui rege. Ne-am tot invartit pe varful acesta. Am constatat ca la acea inaltime se afla in lucru statia noului traseu pentru talecabina. O a doua ruta. Vizitatorilor li se ofera astfel  posibilitatea rara de a asista la o capodoperă tehnica in devenire. Muncitorii (unguri, dupa vorba) lucrau suspendati iar jos, sub ei, nu se zarea cu claritate partea de jos a muntelui, atat de departe era. Cred ca oamenii astia sunt niste eroi.  Ce curajos trebuie sa fii si probabil si foarte credincios pentru a lucra la aceasta inaltime. Numai Dumnezeu si cablurile alea te ajuta sa nu devii un parapantist fara parapanta.Pe aceasta constructie, erau din loc in loc, montate panouri informative cu descrierea varfurilor muntoase. A trecut ceva vreme pana am realizat ca daca priveai panoul din fata, acesta completa exact imaginea (lantul muntos) din fata ta descriind exact varfurile pe care le observi ridicand ochii din panou. Din nou mi s-a parut o idee exceptionala. (Prima a fost cea cu harta imprimata pe masuta din tren….in caz ca ati uitat)

Acest varf pe care ne aflam era in intregime stancos, fara vegetatie pe el. Nu puteai circula la propriu pe munte dar te puteai bucura de priveliste de pe platforma construita in varful acestuia. Ne-am tot invartit pana ce ne-am dat seama ca am ajuns pe partea austriaca. Zugspitze se afla chiar la granita Germaniei cu Austria. Cu putin efort daca luam telecabina pe partea aceea ne puteam trezi in alta tara. Ar fi fost foarte distractiv. Vii neamt si pleci austriac. Am insa convingerea ca cineva la urcarea in telecabina ar fi realizat ca biletele noastre sunt pentru cealalta parte…si ar fi avut grija sa ne trimita acasa. In fine, nici nu mai conta. Totul era atat de frumos incat orice altceva ne era total indiferent.

Am luat apoi telecabina inapoi pana la ghetar.

Deja vremea se incalzise,zapada de pe jos incepuse sa se mai topeasca putin pe ici pe colo. Daca stateai la soare ardea atat de tare incat tricoul era mai mult decat suficient. Nimeni insa nu statea in costum de plaja desi vremea permitea acest lucru. Cred ca pe aici se face plaja doar in parcuri si la strand. Pe munte nu. Am fost si la un munticel mai mic pe nume Wallberg (1722m) si acolo imi amintesc ca nimeni nu se dezbraca nici macar de tricou iar in ziua aceea soarele ardea bine de tot. Foloseau crema de plaja pentru fata si pentru maini. Probabil ca asa se obisnuieste…sa nu te dezbraci pe munte. Ce ne-a surprins foarte tare este faptul ca inspre pranz cand deja incepuse sa se aglomereze la ghetar, oamenii erau insotiti de caini. Nu am vazut atatia caini in tot orasul cati am vazut sus pe platou si nu ma refer la caini “ciobanesti” ci la fel de fel de mosmondei din aia mici. Mi-a placut ca oamenii isi scot prietenii la plimbare oriunde dar numarul lor mi s-a parut foarte mare. Sa spunem ca peste imaginatia mea.

Comparativ cu cota 2000 de la noi, prin prisma experientelor mele de pana acum,  as spune ca vorbim despre frumuseti ce nu pot fi asemanate. Flora si fauna de la noi se pare ca nu prea exista in Alpi. Muschiul acela de la cota, moale, pufos, presarat cu floricele mici roz si albe…nu l-am descoperit in Alpi. Nu au nici greieri sau lacuste. Am citit pe net ca nu au nici ursi, lupi sau poate ar fi mai simplu sa spun ce animale poti intalni daca pornesti  la drum prin Alpi. Poti sa vezi vulpi, marmote, capre, cerbi, mufloni, caprioare si pasari, dar numai in cazul in care faci ceva trasee in partea impadurita la o altitudine mai mica, sau mai precis daca aloci mai mult timp. Altfel te limitezi doar la pasari.  Atat cat am apucat eu sa observ, mi s-a parut ca versantii au un unghi care nu prea permit accesul oamenilor sau animalelor deopotriva.  Orice drum este bine delimitat uneori cu sarma, montata pe marginea drumului de catre cei responsabili. sau alte ori de copacii crescuti pe un teren atat de inclinat incat nici daca vrei nu poti sa mergi spre dreapta sau spre stanga ca ajungi la poalele muntelui. Iata un motiv pentru care in zona impadurita nu exista varianta de a fura nimeni lemnul…E greu de carat :-)))   Este insa o zona foarte buna pentru alpinisti si pentru parapantisti, cei din urma alegand insa sa zboare de la inaltimi de 2000m. Nu am vazut sa sara cineva de la 2962m dar cine stie…Poate ca sar si de aici.

Ne-au mai trebuit 3 ore sa ajungem inapoi acasa si apoi inca cateva zile in care ne minunam din 10 in 10 minute de frumusetea Alpilor.  Printre imagini cu versanti intiparite in memorie, cu nori, cu tot “zen-ul” la pachet, imi revine in minte si papanasul ala…oare cum era??

 

Informatii suplimentare

  • Costul acestei excursii se ridica la aproximativ 100E/persoana si include (transport -tren-mocanite-telecabina dus intors si ceva de mancare, o cafea, un ceai o atentie).
  • Pagina oficiala cu informatii suplimentare despre Zugspitze o puteti gasi aici.
  • Biletul de tren din gara centrala-Munchen poate fi cumparat cu optiunea inclusa pentru mocanite si telecabina. Puteti sa va stabiliti traseul daca alegeti sa mergeti cu trenul folosind pagina oficiala Deutsche Bahn 
  • Biletul de tren este de preferat sa il cumparati din gara pentru ca va puteti sfatui si respectiv afla informatii de mare valoare de la vanzatori.  Gara centrala din Munchen se numeste Hauptbahnohof
  • De la Hauptbahnhof se merge cu un tren suburban(S-bahn) pe care nu il gasiti la o anumita linie langa celelalte trenuri. Pentru a lua un tren S-bahn catre Pasing (un fel de Gara Basarab…sa zicem de unde pleaca trenul spre Garish – Paternkirchen-Zugspitze) se coboara din gara centrala intr-un pasaj urmarind cu mare atentie semnul S. Ajunsi pe peronul de jos cautati trenurile care sunt listate si care merg spre Pasing. Pe peronul lui S-bahn exista un panou unde gasiti si rutele fiecarui tren in parte.
  • Cand calatoriti spre Munchen este foarte util sa descarcati in telefon rutele mijloacelor de transport pe care le gasiti aici
  • Pentru a avea acces la toate mijloacele de transport (S-bahn, U (metrou), autobus, tramvai) puteti cumpara un abonament ISAR-card despre care gasiti informatii aici. Cu un abonament ISAR card pentru o saptamana puteti calatori in oras pe toate liniile in functie de numarul de inele pe care le-ati ales. Munchenul nu e impartit in sectoare ci in inele…Despre ele aflati aici

Sper ca informatiile postate sa va fie de folos pentru a ajunge in siguranta si pentru a va bucura ochii si sufletul de frumusetea dezvaluita de Alpi din varful Zugspitze.

Calatorie placuta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
Leave a comment

Posted by on August 1, 2017 in Articole diverse

 

Nu lasa telefonul sa-ti ia mintile ca te mananca sobolanu’

Astazi la pranz, se facea ca circulam cu metroul. Stateam cuminte pe scaun si ma uitam ca 90% dintre calatori, toti dependenti de telefon, la e-mailurile primite. Cum stateam eu cu privirea in jos, de sub scaun, chiar de langa mine, sare un sobolan. Am sarit ca arsa de pe scaun fiindca nu ma asteptam sa vad sobolani in metrou.  Iubesc mult animalele si in mod normal nu cred ca as reactiona asa…dar am fost foarte foarte surprinsa. Mai surprinsa am fost cand am vazut ca sobolanul meu nu era singur. M-am calmat dar toata lumea mustacea (in afara de cei care s-au dus sa rada in hohote in alte vagoane).  Puteam sa jur ca a fost sobolan daca domnisoara de langa mine nu nu suferea de sindromul picioarelor nelinistite si dadea drumul si celui de-al  doilea sobolan. Avea frate niste papuci din aia cu blana gri…sobolan curat. Mergi si tu ca omul linistit prin oras sa-ti faci treburile si moda asta poate sa te omoare cu zile. Dupa ploaia care a urmat…vine randul meu sa rad..Imi pare rau ca nu am urmarit-o pe domnisoara “shobby holder” sa vad cum aratau sobolanii ei dupa dus. :-)))))) Cu siguranta as fi batut-o usor pe umar si i-as fi spus: Bravo, ai stil!!

 
Leave a comment

Posted by on July 25, 2017 in Articole diverse

 
 
%d bloggers like this: