RSS

Category Archives: Efectul de Brand

Sezlong – adica sa sezi in pozitia lungit pe orice parte doresti ca oricum te prabusesti

sezlong

Mi-am luat un sezlong fain. Asa am crezut eu cand l-am cumparat. Cu cativa ani inainte mai cumparasem unu, acelasi model, care s-a comportat impecabil. Il tinusem insa afara prea mult si ruginise, se facuse urat si nu mai prezenta siguranta.

A sosit prima incercare de a sta la plaja pe noul sezlong.  M-am intins cu gratie ca o printesa. La un moment dat s-a auzit PAC  urmat de un trosc.

PAC,  facuse sezlongul. Cu o rusine care imi aprinsese fata, m-am uitat sa vad cum Dumnezeu sa se rupa scaunul sub mine in timp ce stateam cuminte, intinsa la plaja, fara sa ma misc in nici un fel. Nici gandurile mele nu erau agitate ca sa produca vibratii… Inainte de cadere, ma aflam intr-o meditatie profunda aproape de caderea intr-un somn adanc. Se dusese pe pustii toata starea mea de bine.

Torsc, facusem eu care cazusem cu fata spre un perete zgrumturos  de care m-am julit ca si cum as fi dat pe razatoare un morcov. Stateam intr-o parte, inramata in cadrul metalic, ca Monalisa in tabloul pictat cu atata maiestrie de Michelangelo. Ramasesem cu acelasi zimbet tamp pe fata. Cred ca mi se intepenisera muschii zambirii. Pe scurt, imi venea sa rad, dar nu era rasul meu…

Incercand sa remediez situatia in cea mai simpla maniera (sa repar scaunul, nu sa slabesc), am observat ca punctele cheie care suporta toata greutatea celui care sta pe scaun se rezuma la niste piese de plastic. Un plastic asemanator paharului in care imi tin periuta de dinti. Ma simteam deja mai bine. Nu cedase sub mine o piesa de fier ci una de plastic. Meritam o savarina pentru trauma pricinuita.  Imi parea insa rau pentru ca abia cumparasem saracia de sezlong. Cu indemanarea extraordinara ,de care da mereu dovada, sotul meu a reusit sa repare scaunul. Ca un chirurg adevarat, a inlocuit plasticul, cu un surub. Surubul intra insa in alti doi suporti de plastic la fel de prosti ca primul.

Trecuse o saptamana si ma uitam la sezlong cu respect fara sa am dorinta de a ma mai aseza pe el.

Se nimereste insa o zi de weekend, cu soare si sotul meu se intinde putin la soare pe sezlongul fermecat.  Eu m-am asezat alaturi, pe rogojina. Mai bine mananc  o savarina si stau pe rogojina decat sa beau doar apa si sa stau pe sezlong, imi spuneam eu in sinea mea pentru a contribui la cresterea nivelului de optimism ce se afla sub nivelul marii. Ascultam Europa FM si aud PAC ! Nuuu, nu de la radio. De la sezlong. Cedase cealalata piesa de plastic. Nu am apucat sa scoatem un cuvant pentru ca s-a mai auzit un PAC. Era piesa prinsa in surub cu cateva zile in urma.  Surubul era intreg, dar cedase plasticul.  Na…uita asa mai are omul cate o bucurie. S-a rupt, dar nu sub mine.

Prin urmare daca vrei sa iti iei un sezlong, sezi bland.

Acest model de sezlong, poate fi achizitionat doar ca element decorativ pentru gradina. Daca va incalzeste cu ceva, materialul textil este rezistent. E un bleu frumos, si poate fi folosit ca plasa de tantari. (doar in caz ca se aseaza vreun necunoscator pe el si il rupe)

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on July 16, 2018 in Efectul de Brand

 

Cand Politia, Studentii la Medicina si ISU te pot baga-n spital…

In data de 22 mai 2018, in jurul pranzului, Societatea Studentilor in Medicina in colaborare cu Politia Rutiera a Capitalei si Inspectoratul Situatiilor de Urgenta, au desfasurat simularea unei actiuni de interventie in situatia unui accident rutier. Simularea a avut  loc la intersectia strazilor Ramnicu Sarat si Camil Ressu, in imediata apropiere a pietei Ramnicu Sarat si a Park Lake Shopping Centre dar si a Parcului IOR, respectiv intr-o zona foarte circulata a capitalei.  Totul se intampla in jurul orei 12:30, moment al zilei in care zona este frecventata in special de persoane varstnice si  mame cu copii unii in carucior, altii de mana.

Ma aflam in tramvai cand am vazut agitatie in intersectie. Masina de politie suiera din toti rarunchii. Oameni intinsi pe strada si agitatie in jurul acestora,  targi, casti rosii, suficient cat sa simt niste emotii pe care nu le-as fi dorit in nici un fel nici pentru mine si nici pentru altii.

In clipa aceea, m-am mirat ca nu ne-am rasturnat cu tramvaiul. Toata lumea s-a adunat la ferestrele de pe partea dreapta a tramvaiului pentru a vedea ce se intampla. Totusi, cateva persoane in varsta ramasesera pe locurile lor de pe partea stanga.  Se facuse liniste. O doamna in varsta care statea pe scaun, dupa ce a vazut ce s-a intamplat si-a pus mana pe inima acuzand dureri.  Altcineva mai aproape de vatman s-a intors cu spatele catre accident si cu barbia in piept  si un suflu greoi a spus celor care nu vedeau bine: sunt doi. Sunt doi oameni care au fost accidentati si li se acorda primul ajutor. Daca se putea masura nivelul de suferinta in tramvai cu un termometru, se ajungea lejer la 40 de grade.  Toti aveam nevoie de o limonada si sosete cu otet. Lucru bun ai putea spune, empatia nu a disparut total.

Dupa trei statii de la locul accidentului am coborat din tramvai. Imaginile accidentului imi ramasesera intiparite pe retina si mi-am amintit ca am vazut camere de filmat si nu una ci mai multe.

M-am intrebat cum Dumnezeu sa se nimereasca televiziunile fix la locul accidentului. Astfel, am realizat ca ar fi putut fi vorba despre o simulare si imediat ce am ajuns in fata calculatorului am cautat informatii suplimentare cu scopul ca voi reusi sa alung starea total neplacuta care ma urmarea inca din tramvai.  Am gasit aceste informatii relatate pe libertatea.ro care ne prezinta aici  inregistrarea video a SIMULARII de la inceput pana la sfarsit.

Urmarind “pas cu pas” aceasta actiune care cu siguranta s-a dorit a fi o reusita pentru unii, s-a dovedit a fi total nepotrivita pentru altii.

Doresc pe aceasta cale sa adresez cateva intrebari si sugestii organizatorilor:

  1. S-a gandit cineva, ce impact a avut aceasta simulare asupra cetatenilor? De ce nu s-a ales un loc de desfasurare a actiunii mai putin populat si semnalizat de catre organizatori astfel incat cetatenii sa isi dea seama cu usurinta ca este vorba despre o simulare?
  2. Masina de politie folosea avertizarea sonora viciindu-ne urechile cu un numar de decibeli impresionant care nu faceau decat sa intensifice starea de panica si sa atraga atentia tuturor chiar si a norocosilor carora nu le-a intrat aceasta scena a accidentului in campul viziual. Las’ ca a avut campul auditiv grija…
  3. Care a fost scopul scenaristului cand a decis ca tanarul din imagine ar fi bine sa se arunce pe masina si apoi sa se rostogoleasca pe jos? Se puteau alege doua manechine inscriptionate cu mentiuneile de rigoare eventual cu o eticheta pe piept.  “Acest manechin este constient” si “Acest manechin nu are puls”. Poate ca cei care vedeau mai bine la distanta se linisteau si realizau ca este chiar o simulare. Dar pe jos zacea intins un tanar. Sa nu mai spun ca de la departare si manechinul iti parea om.
  4. Din ce motiv domnisoarele din imagini au pompat la bietul manechin atat de mult? Am privit filmarea cu atentie si m-a impresionat efortul depus. Am ramas  surprinsa ca manechinul nu a prins viata.
  5. Pentru o viata mai linistita si frumoasa ar fi util daca soferii autovehiculelor pe care sunt instalate dispozitive de avertizare sonora (politie, salvare) le-ar folosi noaptea numai daca este neaparat nevoie . Sunt momente cand strada este libera si totusi acestea trezesc intreg cartierul. Uneori avem senzatia ca functionati pe principiul: Daca nu dorm eu, sa nu doarma nimeni!
  6. Aceasta sugestie este doar pentru ISU: Se poate ca atunci cand faceti verificare la “antiaerienele” Bucurestiului, sa anuntati cumva si cetatenii? Spre exemplu, la TV, la radio, in presa. Exista si o aplicatie a Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU). Prin aceasta aplicatie s-ar putea face si un anunt de acest tip. Daca nu faceti ceva in acest sens, tinerii vor ajunge in situatia de a ignora aceste avertizari sonore chiar si atunci cand “Doamne fereste” ar putea fi reale. Iar despre panica pe care o simt batranii care au trait momentele razboiului cand antiaerienele nu intrau in proba ci sunau pentru ca oamenii sa se adaposteasca, nu vreti sa aflati ce stres inseamna.

Dragii nostri salvatori, va rugam sa ne salvati dar fara sa ne faceti nimic rau inainte, doar asa… ca sa aveti un motiv de a ne sari in ajutor.

 

 
Leave a comment

Posted by on May 23, 2018 in Efectul de Brand

 

Fosta hala Automatica, primaria si obezitatea…

Aseara am fost la teatru. Am vazut “Natura moarta cu nepot obez”. Faina piesa. Am ramas cu gandul ca oamenii sunt in general subapreciati si marginalizati daca sunt altfel decat majoritatea. Unul poate este foarte gras motiv pentru care se umple de porecle si rasete jignitoare la adresa lui, altul poate are o malformatie congenitala (va recomand cu drag filmul Wonder), altul poate este purtator de ochelari motiv pentru care devine pentru cei din jur “aragaz cu 4 ochiuri” sau mai stiu si eu ce. Vom ajunge sa traim momentul in care vom rade unii de altii fiindca toti vom fi “altfel” si cei mai multi dintre noi vom fi obezi.

Exact acum dupa aceasta piesa, imi vine si mie un necaz in minte legat de lipsa de preocupare a primariei privind hala Automatica si pun pe Facebook un post cu poza dezolanta a acesti cladiri ce face parte din patrimoniu si care zace neatinsa si in paragina totala de ani de zile fix in Sectorul 1 si mai precis in parcul Floreasca. Langa Spring Time… Am observat ca reperele ce au ca exemplu o carciuma sau orice altceva unde romanul mananca si bea, este reperul cel mai potrivit. Se pare ca avem incorporat in noi un GPS al foamei.  O prietena draga, imi trimite un link care explica totul.  In parcul Floreasca ar trebui sa ne bucuram de un hipermaket Auchan in perioada urmatoare dar ce sa vezi, nu ma bucur deloc.

 Sa o luam cu inceputul. In cateva cuvinte as spune despre hala Automatica ca a fost construita in 1935 de compania Ford si aici s-au produs automobile de lux pana cand prin lichidarea firmei Ford, s-a infiintat Automatica, unul dintre producatorii de echipamente electrice si automatizare din Romania. In imediata apropiere a fost construit in 1963, patinoarul Floreasca. Patinoarul a disparut dupa revolutie, nu mai stiu in ce an dar sigur nu mai este de mult. Ce atata sport, ce atata activitate, mai bine sa facem o carciuma!!!! Pacat mare pacat. Patinoarul fiind exterminat ma gandeam ca poate poate in locul fabricii Automatica o mana de om gospodar sau investitor sau primarie sau alta institutie va deschide o sala de sport sau va prelungi parcul…. Ce ai putea sa faci mai frumos in parc? In sectorul 3, primaria dorea sa preia o mare parte a zonei verzi din parcul IOR pentru a face o sala maaaare de sport. Oamenii nu au fost de acord. Acea zona verde era singura bucurie a locuitorilor din zona. Acolo iarna ne dadeam cu sania, cu schiurile, iar vara alergam unii dupa copii altii dupa catei, o zona libera si frumoasa. Te bucurai de soare, de lumina, de viata.  In sinea mea stiind ca hala Automatica face parte din patrimoniu si nu au voie sa o darame, m-am gandit ca poate asta vor face. Ei bine, spre surprinderea noastra, sau nu, exact pe locul fostei hale, se va construi un Auchan.  In parc. Dupa ce ca avem atat de putine zone verzi, acum un Auchan este fix betonul care ne lipsea sa ne mai sufocam putin. La 3 minute, pe Barbu Vacarescu exista deja un supermarket Kaufland si Carrefour.  Exact de un Auchan duceam lipsa. Inca un loc in care sa stam sa ne imbuibam.  O sa mancam pana o sa crapam. Asta se va intampla. Am cunostinte care si la paine, in coltul strazii se duc cu masina. Nu ar face 100 m pe jos ferite-ar sfantu.  Chiar zilele trecute la Europa FM, postul meu favorit de radio, se punea intrebarea: “Daca in Bucuresti, ar fi transportul gratuit, ati renunta la folosirea zilnica a masinii prsonale? “ Sigur ca m-a plesnit rasul gandindu-ma la cunoscutii mei dar am continuat sa rad si cand cineva spunea ca “da, as renunta daca m-ar lua din fata casei si m-ar lasa in fata locului de munca”.  Cred ca ar renunta doar daca autobuzul ar arata ca o limuzina si ar merge exact acolo unde il programeaza fiecare.  Nu stiu cum a decurs discutia mai departe pentru ca a trebuit sa plec dar nu cred ca s-ar schimba ceva atata vreme cat nimeni nu va schimba ceva in viata lui dar si a celor din jur,  pentru a trai mai sanatos.  Fiecare dintre noi stim foarte bine ca facem prostii ce tin de vicii. Eu foarte greu m-am indepartat de ideea de a bea Cola.  Mai am cate o scapare dar incerc.  Unii fumeaza pana li se coloreaza unghiile, altii beau alcool, unii mananca tot ce prind si toate acestea pentru ca traim intr-o viteza maxima, suntem o natie de stresati, alergati, fugariti etc.  Mancam prostii si ne umflam pe zi ce trece. Facem cat mai putin sport, de respirat …respiram si noi ce avem prin Bucuresti iar primaria aproba construirea unui hipermarket in parc.  As sugera sa construiasca pentru Bucuresteni , sub fiecare parcare a hipermarketurilor si locuri de veci. Oricum vom muri la un etaj superior, cu un McDonalds in gura si transportul pana jos, sub parcare nu ar necesita un efort urias. Lasand gluma asta morbida la o parte, serios, noi ce facem?  Ce le facem copiilor nostri? Obezitatea infantila reprezinta o mare problema in Romania. Studiile sunt îngrijorătoare: Unu din patru elevi este obez, iar unu din doi – supraponderal si ocupam locul II in topul obezitatii infantile in Europa. Despre pistele de bicicletele nu mai spun nimic. Jale si prapad, atat.

In aceste conditii construim un hipermarket in parc la o distanta de 3 minute de hipermarketul Kaufland si de Carrefour deja existente?

Arena Construct va pune la dispozitie mai multe informatii cu privire la constructiile ce vor incepe in curand pe platforma Automatica.

 

 
Leave a comment

Posted by on February 15, 2018 in Efectul de Brand

 

Once in a lifetime…

Opportunity knocked at my door. Opportunity is not only about money, getting a job or finding an investor. To me, opportunity was this time, the chance to spoil my emotions and  this is what happened.

I am a huge fan of Jeremy Ragsdale. If you don’t know him yet, I will make the introductions. Jeremy is an American voice coach at “Jeremy Ragsdale Voice Studio” located in Annapolis, Maryland. He never tried any musical contest but he definitely loves music. He decided to learn a Latin language and more precisely, Romanian language. He didn’t know anybody in Romania but somehow he felt attracted to it. Not by somebody, not by something…just attracted so, after a few classes of Romanian language he came to visit Romania. Arriving in Bucharest, he found himself lonely in the middle of an unknown place and all he needed to improve his language skills were some friends. Being a music lover, his first thought was to search on Google for a Karaoke club in Bucharest and make some friends with the same interests. The first Google response was “Tunes Pub”, and that, represented the beginning of a new life for Jeremy. He made some friends, all amazed by his voice. They advised Jeremy to try his chance at X Factor. That was not the reason Jeremy came to Romania, but he registered to X Factor and won the contest.  It was the first foreign act to win the X Factor in Romania. This may happen once in a lifetime. Now you know a few things about Jeremy so I can continue my story.

I am a fan X Factor and I could not believe my ears when Jeremy had his first audition. I am the only X Factor’s fun in my family but at that time I was able to scare my son and my husband because while Jeremy was singing I expected them to stop doing whatever they were doing, stop talking, stop walking, stop moving…Maybe they thought: “Crazy mother, crazy wife”…but this is life when your emotions start dancing. From that moment on, they become interested in Jeremy’s acts. My madness amazed them…and Jeremy as well. WHAT A VOICE….

On February 10th, Jeremy had his first solo performance, here in Bucharest (after X Factor), at “Tunes Pub”. My husband and I decided to attend this event and as soon as we entered the pub, I saw Alexandra Crisan. I was so happy. Alexandra was my favorite singer from X Factor contest in 2014. I have never heard anybody singing the way she did (or even closer), “Purple rain” or “Someone like you”. Her voice talks to my soul, face to face…I have no idea how to express the way I feel when Alexandra is singing, in a better way.  I went to Alexandra and I hugged her, like I hug an old friend after a long “no see” time.  She might’ve thought the same: “Crazy mother, crazy wife” :-))

In short time Jeremy started his performance. How was Jeremy’s act??? Awesome, wonderful, magnificent, overwhelming…you already got it. My emotions were running up and down stairs. I had cardio activity, sitting on chair and not even blinking, I laughed, I cried, I pass through all possible emotional stages, just listening to Jeremy’s voice. Ok….I blinked but only when my mascara started to drain on my face. I have no idea what I did with my hands, I wave them above my head and a picture framed on the wall landed on my head. Thank God I did not ruin anything. Jeremy has the ability to take you to another world and it’s not only the voice helping him to do so. It is also Jeremy’s personality. Kind, generous, sincere, sociable, shearing happiness even he is not happy all the time. He has an enormous potential as a singer. This is why I like to call him DIAMONDsdale. A masive diamond. This is his real value. At least this is his value to me and my family. I felt that every sound or word, comes straight from the heart and his heart seems to be as beautiful as his voice. To us, being there at that moment, at Tunes, was nothing but a great opportunity. We are sure that it’s just a matter of time for Jeremy to become worldwide known and not only known but appreciated for what he is. We wish him so. We wish the same to Alexandra. Great voices in a small pub…or how we use to say, strong essences are kept in small bottles.

One of Jeremy’s performance @ Tunes was “I put a spell on you”.  I love this song so on our way home, I put the spell on my husband over and over again. Than, I tried to explain him that “I feel good” and this is the reason I behave this way. I told him he is lucky the weather is nice and is not raining. It could’ve come a purple rain.☺. He said: I think you’re Crazy, just like me, and hugged me. “When a man loves a woman” as my husband does, and he supported her for more than 27 years, one more night of singing on the street, does not mean a thing. “This is a men’s word” but what would it be without a woman or a girl, right?  This is why, he accepted me as I am….a bunch of walking emotions. To offer him some comfort, I went in my room and I started to write this article. I wanted to share with you this wonderful experience.

Something that you can feel once in a lifetime…

 
 

Simt ca se apropie divortul. Avem probleme de comunicare!

Din ce motiv ar fi Enel, partenerul potrivit casei mele?

Privesc in jurul meu, catre marile companii si ma minunez. Privind spre politicieni ma minunez deasemenea. Din pacate, in aceasta situatie, nu sunt uimita de lucrul bine facut ci de cel de proasta calitate. Dupa modelul sa castigam cat mai repede si sa luam cat om mai putea, s-a ales praful de valorile romanilor. Privind la cei din jur cum fura, chiar si o parte dintre oamenii ce obisnuiau sa fie cinstiti incearca dupa acelasi model sa isi castige traiul si ceva mai mult decat atat. Pare ca nimic nu ne mai ajunge. Sa luam ca exemplu compania Enel care deserveşte 2,8 milioane de clienti si al carei slogan este “Partenerul potrivit casei tale”. In calitate de client Enel scriu acest articol prin prisma experientei proprii. Cu mult timp in urma, am primit un telefon, solicitandu-mi-se sa raspund la cateva intrebari legate de serviciile Enel. Aveau codul client, numele, prenumele si fireste ca aveau si telefonul meu. La nici una dintre intrebari nu am putut sa acord o nota mare, un calificativ bun. Ma asteptam ca cineva sa ma sune si sa ma intrebe ce solutii vad eu, sau ce anume am patit pentru a putea corecta chiar ei, angajatii Enel aceasta problema, eventual pentru a recastiga un client care se afla la un pas de a divorta de partenerul ce nu i se parea deloc potrivit. Nu s-a intamplat nimic. Stiau ca nu plec. E destul de complicat sa pleci. Daca te muti dintr-un sistem reglementat spre piata concurentiala si noul furnizor da faliment, atunci vei fi preluat de furnizorul de ultima instanta din zona (FUI_ENEL, E.ON, CEZ si Electrica), dar vei plati un pret mai mare la energie, asa cum afirma EVZ . Un fel de a spune: “Daca nu esti cu noi esti impotriva noastra si daca te intorci …iti asumi”.

Asa ca cei de la ENEL traiesc linistiti chiar daca sunt si chiar daca nu sunt clientii lor multumiti.

Vrei sa suni la Enel? Dureaza o vesnicie pana reusesti sa intri in dialog cu un operator. Asculti mai intai in ce zone au loc interventii, cat dureaza, ce poti sa faci daca…, ce poti sa faci cand…, cui te adresezi daca…., pur si simplu simti ca explodezi. Daca te tin nervii, in 15-20 minute iti raspunde cineva. E posibil sa uiti din ce motiv ai sunat.

Ai reusit sa porti o discutie telefonica cu un operator? Cand reusesti in sfarsit sa auzi o voce ce provine dintr-un personaj viu incepi sa te bucuri dar in cateva minute, iti dai seama ca te bucuri fara motiv. Ai senzatia ca operatorii sunt hraniti si crescuti in baterii, ca gainile. Au o voce robotizata, un ton rece, voce plata parfumata cu iz de “habar nu am, dar iti explic ca sa intelegi si tu”. Dupa ce ai realizat ca nu se schimba nimic, dar absolut nimic doar printr-o discutie telefonica, te apuci sa scrii.

Ai trimis catre Enel o sesizare?  Ii intrebi ceva la obiect (3-4 fraze) si iti raspund 2 pagini cu trimitere la legislatie, cu un vocabular destinat parca utilajelor si nu oamenilor. ANAF raspunde la fel de “prietenos”. Trimiti o intrebare clara si te duc pe la Ploiesti si ramai tot asa…fara raspuns ca si inainte. Nu iti raspund la intrebare pentru ca nu isi asuma un raspuns, le este teama, isi doresc sa se protejeze cu riscul de a te arunca intr-o lume confuza. Mai confuza decat inainte. Pot intelege din acest gen de raspunsuri din partea institutiilor, ca nu le mai pasa de clienti. Ii simt parca zambind pe sub mustata in timp ce dau “sent” la cate un e-mail din care stiu si ei ca destinatarul nu va intelege nimic. Se simt puternici ca membrul PSD, Codrin Stefanescu a carui vorba: “Pentru ca putem!” rezoneaza inca in urechile noastre, ale celor care suntem altfel. Intr-o astfel de situatie, iti mai vine sa mai trimiti o scrisoare in care sa explici din nou cu speranta ca vei primi un raspuns la obiect si sa astepti inca 30 de zile pana iti va raspunde cineva….in caz ca iti va raspunde? Nu iti mai vine. Te resemnezi. Ramai invins. Poti sa pastrezi mult si bine pusca la picior fiindca nu mai ai munitie. S-a furat si asta.

Ai trimis o scrisoare de suport la ENEL? Mi-am reamintit ce citeam in cartile lui Daniel Goleman si am hotarat sa fiu intelegatoare, sa nu am asteptari si sa ajut. Asadar, le-am scris celor de la Enel si le-am oferit o sedinta gratuita de consultanta de marketing. Le-am scris cateva pagini cu greseli ce pot fi indreptate, lucruri simple unele dintre ele.  Mi-am luat din timpul meu liber, sa ajut cu sfaturi constructive pe cei de la Enel. Am scris catre departamentul de marketing care nu a considerat ca ar fi necesar sa imi raspunda, sa multumeasca sau sa reactioneze ca si cum ar fi fost in viata.

Sa vorbim putin si despre Raiffeisen. Au implementat un nou sistem de preluare a apelurilor. Acum iti raspunde un robot pe nume Ana. Ana e cam surda si nu stie prea multe cuvinte. Cu toate acestea incearca. Te intreaba care este motivul pentru care suni pentru a te transfera chiar ea catre persoana potrivita ca si cand tu nu ai fi fost in stare sa selectezi dintr-un meniu.  Problema ei este ca nu prea pricepe ce vrei.  E de preferat sa vorbesti cu ea clar, in propozitii scurte si putin rastit. Altfel te intreaba pana intelege.  Ea e Ana. Atat a putut Raiffeisen.

Cum o fi Doamne sa ai peste 50-60 de ani, sa nu te pricepi la tehnologie, sa nu te numeri printre utilizatorii de smartphone si calculator si sa dai peste Ana sau sa suni la Enel si sa mori cu receptorul in mana, fiindca de..ti-a venit ceasul mai repede decat ti-a raspuns operatorul. Ana te roaga sa repeti de parca ar avea Alzheimer si a uitat ce i-ai spus. De fapt ea nu intelege saraca…Daca nu reusiti sa rezolvati cu Ana, atunci va imbracati frumusel si mergeti la banca!!!!!!!!!!

De ce se intampla acest lucru? Pentru ca departamentele acestor institutii nu comunica intre ele si nici relatiile cu clientii nu reprezinta un punct forte. Ca si in politica, problemele de comunicare conduc la divorturi. Analiza interna a Enel imi pare ca se rezuma doar la cea financiara. Se intampla toate aceste lucruri pentru ca goana dupa bani multi, obtinuti oricum si dobanditi in timp cat mai scurt,  dizolva emotii si distruge valori iar oamenii devin incolori, insipizi, inodori iar lumea din jurul lor, aproape inexistenta.  Asa o sa se nasca Ana Enel, Ana ANAF, etc…iar noi o sa fim cu totii Anapoda.

Ma intreb cu ce se ocupa departamentul de marketing de la ENEL? Au reusit sa formuleze un slogan care nu are nici o legatura cu institutia in sine. Inaintea acestuia, Enel a avut un alt slogan de neuitat: “Enel, pentru zilele tale luminoase”. Initial m-am gandit ca Enel e pentru nopti intunecoase dar sloganul lor m-a dat peste cap complet. Am realizat ca nu am din ce motiv sa ma plang daca se intrerupe curentul noaptea. Enel imi este alaturi, ziua…:-)))

Dragii mei de la Enel, esenta unui brand al unei corporatii este ca aceasta sa stie cine este, de ce se afla aici si ce incearca sa faca iar raspunsurile trebuie sa fie adevarate. Daca se intampla sa cititi acest articol, va recomand “Brand New-Viitorul chip al brandurilor” de Wally Olins si Inteligenta Emotionala – Daniel Goleman. Intr-o carte aflati multe despre brand si in alta despre emotii, despre empatie, despre felul in care gandesc cei din afara Enel dar si cei din interior.  Eu pot spune cu mana pe inima ca nu va simt parteneri asa cum credeti voi ca sunteti si nu va vreau in casa mea, insa recunosc ca nu am luat masuri pentru a schimba ceva. Probabil ca asa cum Ryanair se diferentiaza prin brutalitate, Enel se diferentiaza prin indiferenta si ignoranta. Uneori imi trece supararea pe voi dar alte ori ma apuca din nou. Si pentru ca tot ma adresez direct voua acum, imi puteti spune din ce motiv operati intr-un cont inchis cu un an in urma, emiteti facturi intr-un cont inchis, dar nu va anuntati clientii?

Exista insa si exemple pozitive. Nu la Enel, Raiffeisen sau ANAF ma refer.

  • La Engie am apreciat faptul ca atunci cand optezi pentru a primi factura online, acestia o trimit atasat in e-mail-ul care te atentioneaza ca factura a fost emisa. Enel iti trimite doar codul de bare dar daca doresti factura, trebuie sa intri in cont si sa o descarci.
  • La CrisTim am fost foarte impresionata nu doar de munca lor de cercetare si imbunatatire a calitatii produselor dar si de relatia lor cu clientii si nu ma refer doar in magazine ci si online. In nenumarate ocazii am comunicat cu cei de la CrisTim pe pagina lor de Facebook. Am observat ca raspund tuturor, ca stiu de gluma, ca sunt oameni si au sentimente, ca nu s-au robotizat si acest lucru nu poate decat sa ma bucure.

Exemplele bune pot continua, dar tot in speranta ca putem trai mai bine, intr-o lume mai civilizata, incerci sa corectezi ce nu merge bine.

Voi ce parere aveti despre ENEL? Ati incercati si alti furnizori?

 
Leave a comment

Posted by on February 1, 2018 in Efectul de Brand

 

Cate grade are unghiul dintre minutarul si orarul unui ceas, daca este ora 3:15?

Multi dintre prietenii mei, atat cei de pe Facebook cat si de pe LinkedIn, activeaza in domenii de Marketing si HR. Domeniile mele de interes. Ca atare, am gasit de curand o postare pe Facebook si mai precis pe pagina: “Tipa de la HR” , postare ce m-a tinut ocupata o perioada de timp. Este vorba despre un articol postat de Carmen Draghici (Tipa de la HR).  Fie ca sunteti recrutori sau doar va cautati un loc de munca, gasiti informatii ce va pot fi utile pe aceasta pagina.

In articol, Carmen prezenta un set de intrebari, as spune.. mai ciudate decat celelalte intrebari ciudate pe care le-ar putea pune un recrutor, insa una dintre ele era atat de diferita….imi amintea de testele GMAT (Graduate Management Admission Test). Parea atat de simpla insa nu intotdeauna ce pare simplu, este cu adevarat simplu.

Obisnuiam sa povestesc la randul meu celor care isi cautau un loc de munca la ce intrebari s-ar putea astepta din partea recrutorilor, insa aceasta intrebare nu mi-a iesit in cale pana astazi si nu am putut sa o dau ca exemplu.

Asadar, imagineaza-ti ca te afli la un interviu si primesti urmatoarea intrebare:

Cate grade are unghiul dintre minutarul si orarul unui ceas, daca este ora 3:15?

Va doresc o zi frumoasa!!!!!!!!!! :-)))

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

M-am gandit sa mai scriu totusi cateva randuri…

Cred ca multa vreme imi voi aminti fragmente din cartea “Gandire rapida Gandire lenta” a lui Daniel Kahneman in care acesta explica cat de parsiv poate fi modul de gandire. In situatia actuala, raportandu-ne la personajele din povestea lui (Gandirea rapida si cea lenta) raspunsurile vor veni la rand, prima care se baga in seama fiind ca de obicei gandirea rapida (instinctiva) care va raspunde cu mandrie:

 -Zero grade!!!!!!!!!! Da, zero grade pentru ca la 3:15 limbile de la ceas sunt exact una peste cealalta!!

Gandirea rapida (intuitiva), se va uita apoi in jur asteptand sa primeasca aprecierea sau invidia celor care au fost martorii acestui raspuns extraordinar. Acum vine randul gandirii lente sa se afirme. Dupa ce a acordat mai multa atentie, dar cu deosebit de resimtita lene in glas, a raspuns chiar ea, gandirea lenta in persoana (gandirea rationala):

– 7 grade si 30 minute.(7,5⁰) Calculul se face cu regula de 3 simpla. Un intreg arc de ceas este parcurs de o limba de ceas intr-o ora, respectiv 360⁰ si asa mai departe.

Asa ne trezim de multe ori spunand: “Vai…si stiam!!!” Gandirea rapida ne joaca feste. De multe ori se trezeste vorbind si gandirea rationala este prea lenesa pentru a remedia situatia. Probabil ca putin timp de gandire ar fi de mare ajutor dar sa nu uitam faptul ca astazi sloganul nostru este repede si profitabil. Repede, nu inseamna intotdeauna si profitabil.

Pentru recrutori toate aceste intrebari au un rost. Le pot spune despre candidati cat de creativi sunt, daca au imaginatia bogata sau mai putin bogata, daca sunt iuti in gandire, daca sunt rationali sau se bazeaza mai mult pe instinct, etc. Pentru multi candidati sunt doar intrebari ciudate. “Ciudate”, fiind forma cea mai elevata in exprimarea acestora.

Iata un alt exemplu pe care il puteti adauga in lista de intrebari “sofisticate”.

La un interviu de recrutare la compania Apple, pentru o pozitie de senior Hardware Engineer, un candidat a primit la un moment dat urmatoarea intrebare:

“Imagineaza-ti ca ai de facut o cana. Ce vei lua in considerare cand vei face cana?”

Raspunsurile candidatului, il apropiau sau il indepartau pe acesta de obtinerea locului de munca. Fireste ca nu aveau un rol determinant dar influentau decizia angajatorului.

Un raspuns corect, sau mai bine zis un raspuns pe care recrutorul l-ar fi apreciat era un raspuns care sa rezoneze cu cultura/valorile/viziunea/misiunea… Apple. Este bine cunoscut faptul ca Apple acorda o importanta deosebita design-ului. Produsele lor incep de la design si apoi se construieste si restul. Asadar candidatul a raspuns ca in primul rand s-ar gandi la forma canii, la culori, la modelul de maner, etc. Apoi s-a gandit la rezistenta materialului, la calitatea acestuia, la temperatura la care rezista, la felul in care se simte materialul din care este facuta cana la atingere, la timpul de pastrare a temperaturii si rand pe rand gasea argumente care sa il apropie de ceea ce defineste Apple. Sigur ca aceasta intrebare cu cana, era pusa la finalul uneia dintre cele doua sesiuni de intervievare fiecare de cate 8 ore. Candidatul a primit jobul, dar pentru el a ramas si astazi in memorie aceasta provocare.

De retinut:

Este important ca atunci cand mergeti la un interviu pentru ocuparea unui post, sa aveti in vedere ca o cunoastere aprofundata a companiei la care aplicati va poate aduce numai beneficii. Acesta a fost numai un singur exemplu, dar sunt multe momente in care aceste informatii despre companie va pot determina succesul.

Linkuri utile:

  • Pentru articolul postat de Carmen Draghici (Tipa de la HR), in care gasiti si restul de intrebari “ciudate” va rog sa accesati acest link
  • Pentru explicatia matematica, va sugerez sa incercati urmatorul link
 
Leave a comment

Posted by on January 21, 2018 in Efectul de Brand

 

“Confesiunile unui cafegiu” – Recenzie

Totul a plecat de la o carte ce ascunde o  istorie nescrisa pana acum, o istorie a Bucurestiului de alta data,  incepand din timpul celui de-al doilea razboi mondial si pana in anii 90, ce se regaseste in amanunt descrisa de Gheorghe Florescu in cartea sa, “Confesiunile unui cafegiu”.

Cartea a fost publicata de Humanitas in 2008 dar in mainile mele a ajuns tocmai acum, in 2017, fiindu-mi recomandata de un prieten al autorului dar si al familiei mele, Mugur Cabiaglia.  Multumim Mugur, ne-am delecatat si ne-am plimbat prin Bucuresti asa cum nu am facut-o niciodata pe propriile picioare. Sotul meu si cu mine, ne-am putut imagina cum arata fiecare colt al Bucurestiului  de dinainte de a ne fi nascut si pana in momentul in care amandoi ocupam cate un loc de munca.  Unele locuri ne erau atat de familiare si am putut sa le identificam imediat. Despre altele, abia acum am aflat.  Asadar am citit aceasta carte amandoi si zile in sir ne povesteam unul altuia diverse fragmente care ne reveneau in minte ca niste amintiri de pe care cineva a suflat praful si au prins iarasi viata.

Autorul, Gheorghe Florescu ne-a picat la amandoi cu tronc ca sa zic asa. Eu am fost fascinata de memoria cu care acesta descria atat de amanuntit aspecte din viata sa si a celor din jur,  petrecute cu mai bine de 50 de ani in urma.  Oricum nu faci nimic cu o memorie buna daca nu esti inzestrat si cu talentul de a sti sa te folosesti de ea.  Domnul Florescu are acest talent.  Sotul meu a fost impresionat in mod special de descrierile specifice activitatii de comerciant, de relatiile ce trebuiau sa fie intretinute pentru a-ti pastra postul si viata, de felul in care mergeau lucrurile in diferite perioade de timp. Unele experiente le-am trait si noi, altele multumim lui Dumnezeu, nu.   O carte de exceptie.  Cum eu as avea nevoie de un hard extern fiindca memoria imi joaca uneori feste din cauza unor supraincarcari ale discului central, in unele momente, in timp ce citeam cartea, ma pierdeam in amanunte.  E bine sa ai toate mintile acasa si relaxate, atunci cand te apuci de citit. Iar ale mele sunt mai…”multitasking” asa…In tot cazul, nu este musai sa ii cunosti pe toti. Urmarind experientele personajului principal, este suficient.

Activitatea de baza a domnului Florescu a fost si este strans legata de comercializarea cafelei, fiind un continuator al traditiei armenesti. De aici titlul cartii sale: “Confesiunile unui cafegiu” pe care o recomand la randul meu, cu mare drag, tuturor celor care doresc sa afle cum era viata, cum erau oamenii, cum gandeau, cum traiau, in ce conditii, cum se dasfasura activitatea unui comerciant si de ce anume depindea succesul.

Pasiunea pentru cafea si pentru activitatea de comerciant, dar si dorinta si talentul autorului,  au facut posibil ca dupa o serie de peripetii unele placute iar altele mai putin placute, astazi sa ne putem bucura totusi de traditia armeneasca intalnita in cafeaua pe care o gasim la magazinul domnului  Florescu.

Dupa ce am terminat de citit cartea, am tot continuat sa ne minunam pana ce ne-am hotarat sa ne ducem la acest magazin si sa cumparam “cafea cu amintiri” pentru ca asta simteam noi ca vom cumpara.  Cafea cu iz de trecut si cu bucuria prezentului, o cafea care, asa cum scrie si pe plicul acesteia va ajuta “Sa ganditi bine”.

Fiecare cafea poate fi macinata si pusa intr-un plic care ii pastreaza aroma vie la fel ca si povestea.  Fiecare tip de cafea are o istorie si a fost consumata de diverse personalitati…Citind cartea puteti identifica de exemplu cine erau clientii domnului Florescu. Voi enumera doar cateva nume ce va vor starni curiozitatea si dorinta de a afla mai mult.  Toma Caragiu, Victor Rebengiuc (care a lecturat si inregistrat in format audio aceasta carte pusa in vanzare si de eMag), Alexandru Giugaru, Amza Pellea, etc.

Mai mult decat atat:

-achizitionand aceasta carte, va veti afla in posesia unui  volum ce a fost Nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania si la cele ale Revistei Observator cultural, in anul 2009 obtinand Premiul pentru Memorialistică Șerban Cioculescu al Muzeului Literaturii Romane.

-achizitionand minunatiile expuse la vanzare (cafea cu traditie, ceai, marmelada, etc), intr-un magazin mic cu esente tari, din strada Radu Cristian Nr. 6 (nu departe de statia lui 311 – C.A. Rosetti din Bucuresti),aveti posibilitatea sa gustati acasa, cu familia, cu cei dragi, sau dupa caz …singuri,  produse de calitate si poate aveti si norocul sa intalniti autorul cartii la magazinul sau. Cand le veti gusta, veti putea observa ca sunt invaluite in mister, la fel ca povestea traita de autor in capitolele inca nescrise.

Fara sa-l fi cunoscut vreodata pe domnul Florescu, cand l-am intalnit la magazinul sau, mi-a parut ca intalnesc un prieten de-o viata si probabil ca aceasta relatie speciala am simtit-o ca un rezultat al maestriei cu care a scris aceasta carte. A fost ceea ce eu numesc “Efectul de brand”.

Va doresc sa traiti clipa de admiratie si bucurie pe care am simtit-o noi cand l-am intalnit pe domnul  Florescu, dar si cand am gustat “cafeluta cu amintiri”, pentru ca noi  asa o sa o percepem de fiecare data.

 

Linkuri utile:

Cartea:    “Confesiunile unui cafegiu”

Website:  Delicatese Florescu

Cafea la ibric după rețeta lui Avedis CARABELAIAN: video 

 
Leave a comment

Posted by on September 19, 2017 in Efectul de Brand

 
 
%d bloggers like this: