RSS

Category Archives: Efectul de Brand

“Confesiunile unui cafegiu” – Recenzie

Totul a plecat de la o carte ce ascunde o  istorie nescrisa pana acum, o istorie a Bucurestiului de alta data,  incepand din timpul celui de-al doilea razboi mondial si pana in anii 90, ce se regaseste in amanunt descrisa de Gheorghe Florescu in cartea sa, “Confesiunile unui cafegiu”.

Cartea a fost publicata de Humanitas in 2008 dar in mainile mele a ajuns tocmai acum, in 2017, fiindu-mi recomandata de un prieten al autorului dar si al familiei mele, Mugur Cabiaglia.  Multumim Mugur, ne-am delecatat si ne-am plimbat prin Bucuresti asa cum nu am facut-o niciodata pe propriile picioare. Sotul meu si cu mine, ne-am putut imagina cum arata fiecare colt al Bucurestiului  de dinainte de a ne fi nascut si pana in momentul in care amandoi ocupam cate un loc de munca.  Unele locuri ne erau atat de familiare si am putut sa le identificam imediat. Despre altele, abia acum am aflat.  Asadar am citit aceasta carte amandoi si zile in sir ne povesteam unul altuia diverse fragmente care ne reveneau in minte ca niste amintiri de pe care cineva a suflat praful si au prins iarasi viata.

Autorul, Gheorghe Florescu ne-a picat la amandoi cu tronc ca sa zic asa. Eu am fost fascinata de memoria cu care acesta descria atat de amanuntit aspecte din viata sa si a celor din jur,  petrecute cu mai bine de 50 de ani in urma.  Oricum nu faci nimic cu o memorie buna daca nu esti inzestrat si cu talentul de a sti sa te folosesti de ea.  Domnul Florescu are acest talent.  Sotul meu a fost impresionat in mod special de descrierile specifice activitatii de comerciant, de relatiile ce trebuiau sa fie intretinute pentru a-ti pastra postul si viata, de felul in care mergeau lucrurile in diferite perioade de timp. Unele experiente le-am trait si noi, altele multumim lui Dumnezeu, nu.   O carte de exceptie.  Cum eu as avea nevoie de un hard extern fiindca memoria imi joaca uneori feste din cauza unor supraincarcari ale discului central, in unele momente, in timp ce citeam cartea, ma pierdeam in amanunte.  E bine sa ai toate mintile acasa si relaxate, atunci cand te apuci de citit. Iar ale mele sunt mai…”multitasking” asa…In tot cazul, nu este musai sa ii cunosti pe toti. Urmarind experientele personajului principal, este suficient.

Activitatea de baza a domnului Florescu a fost si este strans legata de comercializarea cafelei, fiind un continuator al traditiei armenesti. De aici titlul cartii sale: “Confesiunile unui cafegiu” pe care o recomand la randul meu, cu mare drag, tuturor celor care doresc sa afle cum era viata, cum erau oamenii, cum gandeau, cum traiau, in ce conditii, cum se dasfasura activitatea unui comerciant si de ce anume depindea succesul.

Pasiunea pentru cafea si pentru activitatea de comerciant, dar si dorinta si talentul autorului,  au facut posibil ca dupa o serie de peripetii unele placute iar altele mai putin placute, astazi sa ne putem bucura totusi de traditia armeneasca intalnita in cafeaua pe care o gasim la magazinul domnului  Florescu.

Dupa ce am terminat de citit cartea, am tot continuat sa ne minunam pana ce ne-am hotarat sa ne ducem la acest magazin si sa cumparam “cafea cu amintiri” pentru ca asta simteam noi ca vom cumpara.  Cafea cu iz de trecut si cu bucuria prezentului, o cafea care, asa cum scrie si pe plicul acesteia va ajuta “Sa ganditi bine”.

Fiecare cafea poate fi macinata si pusa intr-un plic care ii pastreaza aroma vie la fel ca si povestea.  Fiecare tip de cafea are o istorie si a fost consumata de diverse personalitati…Citind cartea puteti identifica de exemplu cine erau clientii domnului Florescu. Voi enumera doar cateva nume ce va vor starni curiozitatea si dorinta de a afla mai mult.  Toma Caragiu, Victor Rebengiuc (care a lecturat si inregistrat in format audio aceasta carte pusa in vanzare si de eMag), Alexandru Giugaru, Amza Pellea, etc.

Mai mult decat atat:

-achizitionand aceasta carte, va veti afla in posesia unui  volum ce a fost Nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania si la cele ale Revistei Observator cultural, in anul 2009 obtinand Premiul pentru Memorialistică Șerban Cioculescu al Muzeului Literaturii Romane.

-achizitionand minunatiile expuse la vanzare (cafea cu traditie, ceai, marmelada, etc), intr-un magazin mic cu esente tari, din strada Radu Cristian Nr. 6 (nu departe de statia lui 311 – C.A. Rosetti din Bucuresti),aveti posibilitatea sa gustati acasa, cu familia, cu cei dragi, sau dupa caz …singuri,  produse de calitate si poate aveti si norocul sa intalniti autorul cartii la magazinul sau. Cand le veti gusta, veti putea observa ca sunt invaluite in mister, la fel ca povestea traita de autor in capitolele inca nescrise.

Fara sa-l fi cunoscut vreodata pe domnul Florescu, cand l-am intalnit la magazinul sau, mi-a parut ca intalnesc un prieten de-o viata si probabil ca aceasta relatie speciala am simtit-o ca un rezultat al maestriei cu care a scris aceasta carte. A fost ceea ce eu numesc “Efectul de brand”.

Va doresc sa traiti clipa de admiratie si bucurie pe care am simtit-o noi cand l-am intalnit pe domnul  Florescu, dar si cand am gustat “cafeluta cu amintiri”, pentru ca noi  asa o sa o percepem de fiecare data.

 

Linkuri utile:

Cartea:    “Confesiunile unui cafegiu”

Website:  Delicatese Florescu

Cafea la ibric după rețeta lui Avedis CARABELAIAN: video 

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on September 19, 2017 in Efectul de Brand

 

Cum ar deveni reciclarea un subiect care sa intereseze brusc pe toata lumea?

Astazi am adunat aici cateva idei despre reciclarea pe care fiecare dintre noi am putea sa o facem.  Stim bine ca noi cu reciclarea suntem praf. Praf, praf, praf. Probabil ca si locuitorii altor tari ar fi la fel daca nu ar avea si de castigat de pe urma acestei actiuni de reciclare. Daca stau sa ma gandesc bine, englezii recicleaza pentru ca sunt doar mai educati in acest sens. Ei nu primesc nimic in schimbul reciclarii, dar nici nu li se ia nimic. In schimb, nemtii au un sistem interesant si care permite reciclarea printr-o fortare indirecta a fiecarui consumator.

Iata cum procedeaza:

Au anumite ambalaje (de plastic, de sticla, borcane…peturi, etc) care au pe ele inscriptionate, codul de reciclare.

Acelea si numai acelea, pot fi reciclate la aparatele pe care la vedeti in filmul de mai jos. Ce este interesant, este ca atunci cand cumperi un produs al carui ambalaj are acest semn, platesti cativa Eurocenti in plus in momentul achizitionarii (25centi). Recuperezi acest plus platit, doar atunci cand reciclezi ambalajele respective. In acest fel nu esti obligat sa reciclezi decat in cazul in care doresti sa iti primesti inapoi banii opriti la casa in momentul achizitionarii. Dar in general lumea vrea sa recicleze. Uneori e coada la dispozitivul de reciclare. Am gasit astazi un moment mai liber si m-am gandit sa fac un filmulet care nu este deloc profesional. Intr-o mana aveam o punga cu ambalaje pentru reciclat cu o mana introduceam sticlele in aparat si cu a treia maina tineam aparatul. Dar e suficient pentru a ne putea forma o idee.

Din acest motiv la gunoaiele de pe peroanele trenurilor, metrourilor, statiilor sau orice alte gunoaie din oras, exista la fiecare cateva minute cate un “inspector” care cauta astfel de ambalaje. Asteptam intr-o zi metroul si m-am speriat binisor cand un barbat, bine imbracat, a sarit spre mine. El sarise de fapt spre gunoiul amplasat undeva pe directia mea pentru ca zarise din departare, o sticla. A luat-o si a bagat-o intr-o geanta de piele. M-am frecat la ochi sa ma trezesc si m-am urcat in metrou pana nu uitam unde voiam sa ajung. Imaginea omului bine imbracat, aranjat, posesor al unei genti de piele de calitate care a luat o sticla goala din gunoi,  nu mi se dadea jos de pe retina.

In timp, am dat mai multa atentie acestui fenomen si am descoperit ca oameni din diverse categorii sociale se apleaca respectuos peste gunoi pentru o verificare. Unii sunt mai atenti sa nu fie observati, altii cauta fara retinere. Aceasta este o metoda care le permite sa isi cumpere alimente sau orice altceva din supermarketuri.

Dupa ce eu am aruncat romaneste la gunoi o gramada de ambalaje, m-am hotarat sa merg si eu la aparatul de reciclat cu cateva sticle de apa si cateva peturi.  Un domn foarte elegant, din punct de vedere al manierelor dar si al vestimentatiei, mi-a aratat cum se folosesc aparatele, fiindca totul este explicat in germana si ma uitam intr-un anume fel, incercand prin deductie, sa aflu cum stau lucrurile.

Am vazut si la noi amplasate aparate pentru reciclare, doar ca nu recicleaza nimeni nimic pentru ca noi ne intrebam prea des:  “Da mie ce-mi iese?”. Se pare ca asa s-a intrebat si neamtul pana ce statul i-a raspuns: Iti ies niste bani din buzunar dar daca reciclezi, ii primesti inapoi. La mai multe magazine alimentare am intalnit astfel de aparate.Probabil ca toate supermarketurile au astfel de dispozitive de reciclare in dotare. La noi exista un aparat asemanator la Mega Image. Doar ca nu am vazut pe cineva vreodata folosindu-l. Utilizand-ul poti recicla dar nu primesti nimic inapoi pentru ca nici nu ti se retine ceva atunci cand cumperi. Cinstit, dar nu este atragator pentru toata lumea.

Cred ca folosirea acestei idei poate reprezenta in timp o contributie substantiala la dezvoltarea economica a Romaniei dar si la educarea si sanatatea populatiei.

 

 
Leave a comment

Posted by on August 10, 2017 in Efectul de Brand

 

Din München spre Castelul Neuschwanstein – Jurnal de calatorie

La 4 am, intr-o zi de sambata, a sunat alarma de la telefon. Aveam aproape o ora la dispozitie sa ne “asamblam” pentru drumul ce planuisem sa-l facem catre castelul Neuschwainstein.  La 5 am am iesit pe usa si in scurt timp am executat manevra de accesare a unui metrou care ne ducea direct catre gara centrala din Munchen (Hauptbahnof). Trenul nu era tras la linia mentionata pe bilet. Pe panoul electronic am reusit sa deducem ca e tras pe linia de alaturi. Noroc ca trenurile au un numar al lor si aceasta este varianta ajutatoare numarul 1 pentru cei care nu stapanesc bine limba germana.  Daca numarul de pe bilet este afisat pe tren, esti salvat.  Mereu m-am intrebat  insa daca nu este posibil ca inainte de plecare sa schimbe numarul de pe tren ce este afisat tot electronic, cu un altul si tu daca stai in tren ca popandaul nu il vezi. Daca stai afara pe peron sa pandesti numarul, e posibil sa nu mai gasesti locuri.  De aceea exista si varianta ajutatoare nr. 2. Te duci si intrebi pe un angajat al garii. Stai la panda pana apare in plimbare pentru ca la ora aceea in gara centrala din Munchen nu exista un birou de informatii deschis. Aproape tot este inchis. Nu tu papa, nu tu ziare, nu tu nimic. Dar e bine. E bine daca ajungi in trenul care trebuie. E ca un joc de-a  baba oarba inainte de a fi fost inventata si legatura cu baticul in jurul ochilor. Aici vedeai. Vedeai clar, doar ca nu stiai daca e adevarat sau nu…:-)))  Asa l-am putut vedea pe un tanar care alerga cu viteza catre noi. Peronul era larg (cam 3m) dar el a ales sa alerge cu o viteza nebuna fix printre noi doi.  Am ramas ca perdelele de la spalatoria de masini. Invartindu-ne. Cand m-am oprit din invarteala m-am uitat dupa el sa vad daca nu cumva decoleaza…. De ce trebuia sa o ia printre noi?? Nu am aflat. Fugea de parca urma sa castige medalia de aur sau o vacanta in Hawaii. Au si ei “aurolacii” lor. Acesta era unul dintre ei In cele din urma, ne-am urcat in tren si am plecat.

Drumul cu trenul a fost foarte placut. Mi-as fi dorit sa pot sa dorm dar dupa o ora trebuia sa schimbam trenul cu un altul.  La ora la care am vrut noi sa plecam (cu gandul ca prindem mai liber la castel) nu exista un tren direct Munchen – Füssen.  Trenurile insa, au mers ceas. Dupa ce am ajuns in gara Buchloe ( gara de legatura) trenul celalalt ne astepta si in 7 minute paraseam gara catre o noua destinatie – Füssen. Inca o ora de mers. Am vazut campii frumoase, iepurasi, soimi, vaci, cai, doua caprioare, porumb si grau cat vezi cu ochii… Incet incet muntii se conturau din ce in ce mai bine. Era o zi cu soare iar aplicatia radar pentru vreme, din telefon,  ne spunea ca pana la ora 2 pm ne putem bucura de acesta zi insorita, pentru ca dupa aceea venea ploaia. Afara era placut, in jur de 23’C. O vreme minunata pentru o calatorie si pentru imortalizat in fotografii cele mai frumoase momente ale zilei si amintiri din viata noastra.

Am ajuns cu trenul in Füssen. De aici se trece prin gara si cum ieseai, spre dreapta, gaseai statiile autobuzelor catre diverse destinatii. Pentru a ajunge la casa de bilete, de unde iti cumperi biletul pentru castel(e), trebuie sa iei autobuzul 73. Am asteptat 5 minute si autobuzul a aparut. In biletul nostru de tren era inclus si costul calatoriei cu autobuzul, asa ca am intrat rapid, elegant si am ocupat doua locuri. Daca accesul in autobuz nu e inclus in biletul de tren, platesti la sofer cand urci. (pana in 2 euro/pers).  Nu cred ca mergi mai mult de 10 minute si gata, ai ajuns la casa de bilete.Pe jos insa este muuuult de mers. Nu merita efortul pentru ca nu e nimic extraorinar de vazut pe drum si iti consumi resursele degeaba. Asa ca fara doar si poate recomand sa mergeti cu un autobuz.

Casa de bilete nu este langa castel asa cum poate v-ati inchipuit, ci este plasata in orasul Hohenschwangau. De aici iti poti cumpara bilete pentru a vizita castelul Neuschwainstein, Hohenschwangau si Muzeul regilor bavarezi.  Noi aveam in gand sa vedem castelul Newschwainstein si apoi sa urcam cu telecabina pe munte…dar nu intotdeauna iti iese totul ca in planuri. La casa de bilete, ce sa vezi, o coada de coada. Am ajuns la casa de bilete pe la 8:15 am si am stat o ora la coada sa cumparam bilete. Se facuse 9:15. Am ales sa facem turul beneficiind de un audioguide caz in care ghidul (cel pe 2 picioare), tace din gura si doar te plimba din incapere in incapere. Tu primesti un receptor si asculti descrierea fiecarui loc din castel in limba pe care o doresti (sunt disponibile doar limbile de larga circulatie).  De la bilete am primit o programare pentru ora 10:04. Am fost instiintati ca trebuie sa fim acolo fix la ora aceea pentru ca altfel pierdem biletul si nu mai putem intra. Asa…pe nepusa masa mi-a venit in cap sa intreb daca la autobuz o fi o coada la fel de mare ca la casa de bilete (cu gandul ca voi afla un raspuns care sa ma linisteasca de genul: “ ooo nu va faceti griji, autobuzele vin din 5 in 5  minute, e imposibil sa nu ajungeti la ora la care aveti programare daca mergeti acum direct la bus”). Din pacate raspunsul a fost: “Nu am de unde sa stiu…Daca e coada mare o luati pe jos ca altfel nu mai ajungeti.”  Ca orice om normal, dupa 2 ore de tren si o ora de coada, inainte de a porni catre castel, l-am rugat pe Genie (duhul din lampa fermecata) sa imi indeplineasca o dorinta. Sa ma duca la WC.  In drum spre WC am zarit statia de autobus. Goala pusca. (despre statie vorbeam).  Pfiu ce noroc, am zis eu. Mergem repede pana la toaleta si apoi prindem busul. La toaleta 50 centi intrarea. Moa…cu bacnote. M-am cautat de marunt pana ce am dat cu greu de 1 euro pe care l-am schimbat in 2 de 50. Era un aparat la intrare care iti schimba bancotele in monezi de 50 de centi …ca sa nu te vaiti ca nu ai cum sa dai 50 de centi :-))))  Intrarea…ca la metrou…cu bare ….Impingeai de una si a doua iti tragea una peste fund…Un fel de “bine ai venit”. Cand am ajuns inapoi in statie, dupa 2-3 minute, am observat cu stupoare ca fusesera descarcate proaspat 2 sau 3 autocare cu chinezi. Chinezi cat vezi cu ochii. Ca si cum ai imprastia o punga de orez si fiecare bob era un chinez.  Nu mi-a venit sa cred. Asta nu prevazusem in studiul meu de risk management. M-am dus cu disperare sa caut informatii despre autobuze. Am gasit un panou  destul de departe de statie cand aproape imi pierdusem speranta si am aflat ca acestea vin din 20 in 20 min. Incercam sa imi inchipui cate autobuze avem de asteptat si cum se duce de rapa vizita noastra la castel. Vanzatoarea ne spusese clar ca daca nu ajungem la timp nu mai putem intra. Varianta alternativa era sa o luam pe jos pe un drum de munte (asa la 25’ inclinatie, poate mai bine, de fapt nu mai bine ci mai rau pentru noi..adica spre 30’) ce dura 45 minute.  Ca urmare a experientei mele de coborare pe picioare de la Omu unde panoul arata 3 ore si ceva si eu am facut 6, am realizat ca in general pe indicatoare sunt mentionate perioadele de timp pentru un traseu parcurs de  alpinisti sau capre de munte. Nu de Bucuresteni asa ca am inmultit timpul cu 2 si m-am ingrozit. 45 min X 2=90 minute.  Aceasta varianta a doua venea sa imi confirme acelasi lucru ca si prima cu mesajul :” La castel vei intra in viata urmatoare”.  Asa ca ne-am pus rucsacele in spate si am inceput sa alergam spre varful muntelui pe care si-a gasit Ludwig al II-lea sa faca acest castel. Cred ca multi l-au injurat…. In fine.

Spre mirarea noastra am ajuns la intrarea in castel cu 5 minute inainte de a se face accesul pentru grupul nostru. Facusem pana in varf 15-20 min. Am realizat astfel ca cele 45 minute mentioate de ei, se refera la oamenii care merg normal.  Oamenii normali care merg normal, nu sportivi de performanta si nu capre de munte. In fine. Curgeau apele pe noi ca  Niagara. Ne-am tamponat cu toate servetelele uscate si pana sa intram, am revenit la t0. In grupul nostru erau cam 15 chinezi, o familie de italieni si noi.  Nici nu ma asteptam sa fie altfel. Ma aflam in Germania. O Germanie in care limba oficiala devenise chineza.

La intrarea in castel, ca si la WC sau metroul de la noi, am intalnit sistemul cu bare.  Un panou electronic afisa numarul turului ce urmeaza sa intre. Turul, respectiv numarul acestuia era trecut pe bilet. Biletul se introducea cu codul de bare catre aparat si dupa ce treceai bara din spate iti ura “bun venit”.  Daca ajungeai mai tarziu si turul de pe panou nu corespundea cu turul tiparit pe bilet, adio si n-am cuvinte. Daca aveai taria si dorinta sa iti cumperi alt bilet nu era destul acest lucru, mai trebuia sa cobori si faci traseul pe jos sau sa astepti un autobuz care sa te duca in oras la casa de bilete.  Mare pacat. Eu as fi pus casa de bilete la intrarea in fiecare castel. Dar daca ma apuc sa spun ce faceam eu…mai bine incep o carte asa ca propun sa trecem mai departe.

In castel…totul a inceput cu urcatul a 3 etaje. Nu vreti sa stiti ce era in mintea mea. Dupa ce am alergat la deal ca o mocanita care scoate aburi, acum incepeam turul cu urcatul a trei etaje. Tineam buzele stranse sa nu cumva sa iasa aburul pe afara. Am urcat pe o scarita mica intr-o spirala destul de stransa. Sus am ajuns intr-un hol unde ne intampina o statuie mica de bronz a regelui Ludwig al II-lea. El a ridicat aceasta minunatie de castel (mai precis muncitorii :-)))))) ) S-a  implicat personal in constructia acestui castel care a inceput in anul 1869, fiind cel care a ales destinatia si tematica pentru fiecare camera. Constructia a fost finalizata si mobilata in anul 1872. Mai multe despre castel puteti afla in limba romana de aici.

Primul lucru care m-a fascinat dupa ce am intrat in castel, a fost un candelabru imens cu lumanari aflat in camera tronului. Cred ca era facut din bronz. Pe perete am recunoscut o ditamai pictura cu Sf. Gheorghe. Becali si Ludwig erau/sunt ocotiti de acelasi sfant. In plus, amandoi au/au avut cate un castel. Alte asemanari nu am mai gasit…dar poate nu am cautat eu bine. In mod cert Ludwig nu a avut nici o legatura cu oile. :-)))) Pe toti peretii, in toate camerele castelului gaseai lebede, fie pictate, fie incrustate pe diverse obiecte, sau portelanuri asezate frumos pe mobilierul vechi. Lui Ludwig i se mai spunea si “regele lebeda” . Va sugerez pentru a gasi cat mai multe raspunsuri la curiozitatile ce apar in timpul vizitei la castel, intrebari cu care ramaneti daca alegeti audio turul, sa cititi macar pe scurt, in Wikipedia,  despre viata lui Ludwig.

Revenind la candelabre, acestea aveau forma unor coroane de diferite dimensiuni.  Ma intrebam cate lumanari folosea Ludwig intr-o zi? Iubitor de cultura, sustinator al lui Wagner, Ludwig a construit la Neuschwainstein o sala de muzica. Era pasionat de creatiile lui Wagner si ceruse ca acestea sa ii fie prezentate in aceasta sala pe care o folosea pentru sine.  Astfel erau aprinse 600 de lumanari doar pentru el.  Probabil ca acest lucru s-a intamplat pentru ca nu a apucat bine sa se termine constructia si amenajarea castelului ca Ludwig a decedat.

Dormitorul lui este o opera de arta. Sculptura in lemn facea ca acest loc sa para atat de special.  Nu ai voie sa faci poze in castel decat in cazul in care platesti, iar eu asteptam sa primesc banii inapoi pentru alergatura pe care am tras-o…. si nu din vina mea.  Asa ca am cautat poze pe net pentru a va arata si voua ce puteti vedea acolo Toate pozele sunt mici…dar macar va puteti face o idee.

Castelul difera mult daca ar fi sa il compar cu Pelesul.  Personalitati diferite, aleg stiluri de viata diferite. Pelesul a fost construit putin mai tarziu (1873-1914) si parerea mea personala este ca Pelesul este mai luxos dar acest lucru nu este un minus pentru Neuschwainstein  care are alta poveste, in alta perioada, cu alte personaje.

Dupa ce am vizitat castelul ne-am indreptat catre Marienbrücke (podul Mariei) care imparte cu fiecare calator o priveliste de vis. Pe o parte a podului se vede castelul marginit de munte si pe alta parte o cascada de o frumusete ce nu poate fi explicata in cuvinte. In departare se zarea un varf de munte pe care statea vertical un nor lung, suficient de bine configurat ca sa te faca sa crezi ca ar fi vorba despre un vulcan in eruptie. O frumusete.

De aici, de la Marienbrücke, se poate lua autobuzul pana jos la casa de bilete. Noi am preferat insa sa coboram prin padure. Am coborat asa …cam 40 de minute pe alt drum si nu pe cel pe care am urcat. Picioarele mele faceau ca lopetile de la mixer.  Unde sa mai mergi cu telecabina? Cu care picioare? Suflet de 18 ani si picioare…de cati ani am…Asta e. Asa ca am luat-o la pas catre un lac minunat aflat la 5 minute de casa de bilete si care se numeste Alpsee.  O bucatica mica de plaja iti ofera putina bucurie intr-o zi calda si te lasa sa te racoresti in apa limpede si colorata in verde ca piatra de jad.  De la lac am urcat la un alt castel – Hohenschwangau, pe care nu l-am mai vizitat si in interior pentru simplul motiv ca nu mai aveam foale. Trebuia sa ma ocup de alimentare pentru ca fizicul meu intrase in greva generala si voia mancare si ceva de baut, o inghetata, o atentie, un masaj si un somn bun. Eram sus la castel si nu puteam sa beneficiez de nici una dintre cerinte.  Asadar, a fost asa…ca o vizita de lucru…dar sunt sigura ca merita vazut. La muzeu nu am mai ajuns pentru ca deja se facea maine iar glume cu vizita la muzeu nu ar fi fost exact pe gustul meu dupa ce am calarit muntii pe jos ca Fefeleaga pe Bator si bateriile mele erau complet descarcate. Asa ca ne-am hotarat sa mancam si sa plecam spre casa. Imi ramasese un Joule si jumatate ca sa pot sa mestec si sa tin ochii intredeschisi.

Ajunsi in gara, ne-am dus la informatii, dar era inchis. O doamna din gara, ne-a sugerat sa sarim la gatul conductorului care trage primul tren pe peron si sa ii cerem informatii. Urmatorul tren era din Füssen spre Augsburg si nu stiam exact daca ajunge in orasul nostru de legatura sau nu.  Trenul asta, Fantomas pe numele lui dat de noi, parea ca a venit fara conductor. Ori l-am pierdut din cauza oboselii, ori nu a fost. Asa ca ne-am urcat in tren.  Uitasem sa va spun ca in afara de Munchen unde mai gasesti net pe strada din cand in cand…rar…in afara orasului poti sa dai cu tunul ca wi-fi nu gasesti.  Mai mult decat atat in gara ramasesem fara semnal la telefon. Adica nici telefon nu puteam sa dau…In aceasta situatie, ce mai conta in ce tren ne urcam ..:-))). Dupa circa 10 minute de mers cu trenul, am primit un SMS de la Orange care ura bun venit in Germania. Revenise semnalul, si Orange are si el lacunele lui. Uitase ca mi-a mai spus asta odata. Dar nu m-am suparat. Daca nu imi trimite SMS-uri la 3am totul este ok.

Dupa ce trenul a mers ceva vreme, am descoperit ca trenul ajungea intr-un oras ce se numea Kaufbeuren in care puteam prinde o legatura catre Munchen. In 5 minute dupa ce trenul in care ne aflam ajungea in gara Kaufbeuren, pleca de la alta linie trenul catre Munchen. Doar ca neprevazutul a facut ca Fantomas sa fie obosit si el si a condus trenul  ca pe un trabant. Catinel si parca simteam cand schimba vitezele (rar). Asa de catinel a mers ca a ajuns in gara dupa ce plecase trenul de Munchen. Eram intr-o gara a unui sat. Urmatorul tren catre Munchen venea peste o ora. Asa ca ne-am dus sa bem o cafea. Partea proasta era ca totul era inchis. Tot. O gara pustie, fara picior de “CFR”-ist din ala care da din steag, fara “ciocanar” la roti, fara o duduie care sa spuna ceva oamenilor prin difuzor. Mort. Totul mort . Pe peronul acestui orasel se aflau jumatate dintre calatorii trenului in care am fost si noi si care au pierdut si ei legatura spre Munchen.

In cele din urma am ajuns acasa si m-am asezat sa va scriu.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa…cum a fost ea.

Daca mergeti la castelele din zona,  acum sunteti macar pregatiti emotional. In rest, totul este de vis. Imagini de vis, cai de poveste, senzatii de nedescris si amintiri de neuitat. Un loc de nota 10.

Calatorie placuta si sa auzim numai de bine!

 
Leave a comment

Posted by on August 7, 2017 in Efectul de Brand

 

…plus afte-n gura!

A aparut cu putin timp in urma un clip  comandat de compania farmaceutica Sodimed pentru produsul Aphtaplus. Inainte de a continua acest articol este obligatoriu sa vizionati clipul. (click pe clip)

Asa…acum, pentru ca vorbim aceeasi limba, iata parerea mea:

Numele produsului m-a dus initial cu gandul  la faptul ca acesta are capacitatea de a face dintr-o afta, cel putin doua.  Afta +++++ Dar acesta a fost impactul initial. Apoi totul s-a clarificat.

Am vizionat clipul si am inteles exact cum stau lucrurile. Pe scurt aceasta este povestea clipului:

A fost odata ca nicioadata un taran tanar care avea  “afte-n gura”.

Din pricina durerilor, tanarul a mestesugit un cantec.  L-am ascultat de 4 ori. Mi s-a parut foarte interesant. Am constatat ca aftele afecteaza nu numai local producand durere si inflamatie dar si la nivel cerebral se pot intregistra transformari.

1. Acest lucru reiese din constructia poetica “Afte-n gura plai cu flori sunteti spaima gurilor”.

2. Daca va uitati la imaginea de mai sus, incercati sa cititi ce scrie cu rosu : “Plus afte-n gura”. Suna ca un bonus…ca o oferta… Cumperi o cutie, primesti in “plus si afte-n gura”.

3. Apoi clipul il prezinta pe tanarul “aftos” in doua ipostaze contrastante:

  • Conform textului din cantec, acesta este suparat din cuza durerilor provocate de afta si din cauza faptului ca a slabit.
  • Conform imaginii cantaretului, acesta afiseaza o privire vioaie si miscari pline de eneregie ale corpului care sunt total necorespunzatoare starii (din text).

4. Sa oferim circumstante atenuante, spune Daniel Goleman. Este posibil ca adevaratul taran cu afte sa fi fost la pat si acesta sa fie un taran surogat. A interpretat si el cum a putut. Nu-i nimic. Suntem obisnuiti cu nechezolul.  Mergem mai departe daca ne mai tin puterile.

5. Sa spunem ca am fi trecut mai usor peste toate daca finalul cantecului nu ne-o arata pe “domnisoara farmacista”, o fata draguta, finuta, subtirica,  care cu o voce masculina ii face o urare de bine tanarului asa ca de la farmacist la consumator: “Sa n-ai afte-n gura!”

Aceasta urare a devenit si sloganul campaniei pentru acest produs.

Este posibil sa apara si felicitari pentru Craciun, Paste sau zile de nastere cu aceasta urare fermecatoare!

Pentru a multumi toate gusturile pot aparea felicitari si cu textul: “Hemoroeasy face bine”,

Cine doreste sa completeze lista urarilor este binevenit.

Acum, sa nu fiu rautacioasa, trebuie sa recunosc ca au fost si lucruri bune legate de acest clip. Mi-a placut melodia.

Sa auzim numai de bine!

Sau….

Sa n-ai afte-n gura! :-))

 
Leave a comment

Posted by on July 10, 2017 in Efectul de Brand

 

Megatrasnai – trei fire de usturoi fac o capatana

Astazi, am fost la cumparaturi la Mega. Initial m-am oprit la rosii. Rosiile ca si mine nu mai intelegeau nimic. Nu le spusese nimeni cum sa se alinieze, cum sa faca diferenta intre ele si sa se aseze fiecare rosie in dreptul pretului atribuit. Toate rosiile pareau la fel.

Langa mine era o angajata de la raionul de paine si am rugat-o pe dansa sa imi spuna ce intelege.  A venit, s-a uitat la rosii,  a dus mana la barbie in semn de gandire profunda, dupa care a spus:

– Eu cred…cred ca astea sunt in dreapta si astea n stanga.

– Pai sunt la fel!

– Da dar parca astea sunt mai bortoase.

– Dar daca noi nu stim aici, cu pretul si produsul in fata, la casa cum o sa stie sa incaseze suma corecta??

– Pai ii spuneti dumneavoastra cat costa.

– Eu vreau sa coste 4.99 lei. Atat ii spun la casa.

– Asa sa ii spuneti.

Am ramas asa…”blonda la raft”. Femeia a plecat si eu am continuat cumparaturile. Mi-am  indreptat apoi privirea catre usturoiul verde.

Erau 3 capatani stranse intr-o legatura. Pretul era 2.99 lei capatana. Mi s-a parut total exagerat si  o gasesc langa mine pe responsabila raionului de legume pe care nu am ezitat sa o intreb:

-Spuneti-mi va rog, usturoiul asta este 3 lei capatana sau legatura?

-CAPATANA, nu vedeti ca scrie?

-Adica aceasta legatura costa 9 lei? (erau 3 capatani)

-Nu doamna, aceasta (si ia o legatura in mana) este o CA-PA-TA-NA. Trei fire fac o capatana, mi-a explicat ea ca la prosti.

Deranjata sau mirata, de tonul pe care responsabilul raionului de legume ce juca rolul omului de stiinta l-a folosit cand mi-a raspuns, o doamna in varsta, peste 80 de ani, care auzise toata discutia, nu a rezistat si a pus o intrebare capcana:

– Aveti si catei de usturoi la bucata?

Responsabila i-a raspuns ca nu are  ca si cand ar fi putut sa aiba dar acum nu erau in stoc.

Era a nu stiu cata oara cand radeam in gand la magazinul acesta de comentariile pe care fie le incep eu fie le aud la altii.

Pe principiul un usturoi doua usturoaie am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa, am incalecat pe o capsuna si ma jur ca nu-i minciuna.

 

 

 
Leave a comment

Posted by on June 27, 2017 in Efectul de Brand

 

Piticul din turnul lui Tepes

Ce avem noi aici?? Un clip publicitar pentru KFC, filmat de nemti (deci pentru KFC Germania), in Romania. Locul ales pentru filmari este Turnul Chindiei, cel mai important loc din Targoviste, un monument istoric, locul in care Tepes facea legi pentru Tara Romaneasca. Tepes si KFC se stie ca au o legatura dar nu banuiam ca este atat de stransa incat nemtii vor sa o incerce. Daca mananci prea mult KFC te imbolnavesti si o sa iti dai seama ca ai luat teapa. Aceasta este singura legatura.

Un pitic dezbracat, exact asa cum l-a lasat mama natura, statea in varful turnului intre doua domnisoare. Piticul se arunca de pe turn in bratele multimii care scanda de jos idreptandu-se in zbor, catre o galeata rosie.Am cateva intrebari… poate are cineva si raspunsuri:

  1. De ce pitic?? Sunt portii mici la KFC??
  2. De ce pitic gol???
  3. Cele doua domnisoare, martori ai “dezbracaciunii piticesti”, ce rol au? S-au oferit voluntar?
  4. De ce s-a aruncat piticul?
  5. De ce s-a aruncat piticul intr-o galeata? Putea sa incerce o teapa, ca sa se accentueze legatura cu Tepes…
  6. Dar de ce nu le-a invitat pe domnisoare la masa in cazul in care s-a aruncat de bucurie ca e pretul foarte mic?
  7. De ce in Romania?
  8. Ce am inteles eu din reclama? Nimic….

Doamne ce de batai de cap mi-a dat aceasta reclama.

Mandria noastra de turn a devenit locul de lansare al unui pitic nud. Cine ar fi crezut?

Acest clip a scandalizat tot orasul Targoviste.

Cum sa repari un asemenea prejudiciu? Primaria Targoviste se pare ca va cere daune la Tribunal si primarul asteapta sa primeasca scuze pentru jignirea adusa romanilor, prin realizarea unui astfel de clip, in acest loc cu incarcatura istorica. Nu stiu daca s-a ajuns la tribunal si nici nu stiu daca s-au oferit/primit scuze dar pot spune ca in momentul de fata, clipul a fost retras de pe pagina KFC din Germania.

Lasandu-i putin pe nemti, cred ca romanii responsabili cu administrarea acestui monument istoric, ar fi trebuit sa afle ce se filmeaza si daca filmarea nu aduce prejudicii orasului Targoviste si romanilor in general. Daca inchiriezi cuiva un astfel deloc, nu il lasi sa faca ce vrea. Zic si eu…

Pe de alta parte,eu stiu ca nemtii au si ei turnurile lor. Spre exemplu, turnul de mai jos apartine firmei “Das Dick”. Oare ce le-a lipsit sa foloseasca un turn nemtesc pentru o reclama nemteasca? Daca piticului ii era frica sa sara pentru ca turnul era prea inalt puteau sa spuna ca e un produs KFC, cu carnea pregatita la abur.

 

 

 

 
Leave a comment

Posted by on June 23, 2017 in Efectul de Brand

 

Empatia, emotiile si efectul lor in afaceri in anul 2017

Un singur cuvant influenteaza tot ceea ce se intampla in jurul nostru, pe noi insine, actiunile noastre si fireste rezultatele. Este vorba despre un cuvant ale carui inflexiuni ne pot schimba radical viata dar pe care unii dintre noi l-am lasat uitarii.  Acest cuvant nu se refera doar la viata unei organizatii, sau a unei persoane, ci la viata tuturor si se numeste EMOTIE.

Pentru a identifica emotiile si a raspunde acestora intr-o maniera potrivita, este nevoie insa de EMPATIE.

Din dorinta de a realiza venituri cat mai mari emotiile au fost lasate in urma de ratiune iar empatia aproape ca a disparut. Astfel se pierd angajati, se pierd talente, se destrama familii, se falimenteaza afaceri, etc.

Patrick Dixon, unul dintre cei mai apreciati viitorologi din lume, a sustinut in mai 2017 in Rusia, o coferinta cu tema “Travel into the future”, in cadrul careia punea accentul pe faptul ca lucrurile mici pot avea influente mari si emotiile intelese pe deplin pot conduce la cresterea cifrei de afaceri.

CAZUL I

Un exemplu in care vedeta este lipsa de empatie este prezentat intr-un articol pubicat de Washington Post , ce relateaza un incident petrecut in  data de 10 aprilie 2017, la bordul unei aeronave ce apartinea companiei United Airlines.

Problema aparuta a fost aceea ca angajatii United, au realizat ca au vandut prea multe bilete, dupa ce imbarcarea a fost deja facuta, iar pasagerii ocupasera locurile.  Patru dintre locurile pe care le vandusera erau destinate angajatilor companiei dar erau acum ocupate de pasageri.

Unul dintre pasageri relata ca imediat dupa imbarcare, relatia de prietenie dintre linia aeriana si pasageri  s-a rupt, cand United a facut urmatorul anunt:

“ Patru angajati ai companiei United Airlines trebuie sa calatoreasca in aceasta seara la Louisville. Acest zbor nu va avea loc pana ce 4 pasageri nu vor accepta in mod voluntar sa paraseasca aeronava”

United a oferit pasagerilor voluntari suma de $400 si cazare gratuita la hotel.  Nimeni nu a dorit sa beneficieze insa de aceasta oferta.  Apoi si-a imbunatatit oferta si a oferit  $800. Nici acum nu s-au gasit voluntari care sa accepte oferta si atunci managerul a anuntat ca United va face o selectie aleatorie a celor patru pasageri, cu ajutorul computerului.

Modul in care a fost transmisa aceasta informatie din care scuzele si rugamintile lipseau cu desavarsire, nu a cazut bine pasagerilor, motiv pentru care acestia au refuzat sa accepte oferta propusa de United. In acel moment United a ales sa decida in locul lor.

Primii trei pasageri care au parasit nava au fost foarte nemultumiti de situatia creata iar ultimul pasager ales de computer, a refuzat sa plece.  Era vorba despre un medic ce avea consultatii in ziua urmatoare la cabinetul sau. Asadar, pentru ca acesta s-a impotrivit, angajatii United nu au mai stat pe ganduri si au chemat politia.

In conformitate cu filmarile si declaratiile pasagerilor, medicul a fost scos cu forta. A fost ridicat de pe locul sau si pana sa ajunga pe culoarul aeronavei parea ca lesinase fiindca trupul sau era moale si nu mai opunea rezistenta. Probabil ca a fost lovit involuntar cand a fost tras afara de pe locul sau , sau voluntar pentru ca nu dorea sa paraseasca aeronava. Apoi a fost tarat de maini pe culoar si scos afara. Pasagerii tipau ingroziti. Nu puteau sa creada ca asa ceva este posibil.

Pentru ca aceasta greseala le-a apartinut integral, spune Patrick Dixon, linia aeriana ar fi trebuit sa ofere un pret din ce in ce mai mare de rascumparare a greselii pana ce unul dintre pasageri ar fi fost dispus sa plece de buna voie. In acest fel s-ar fi rezolvat totul repede si imaginea companiei ar fi avut mult mai putin de suferit. Chiar daca se ofereau $3000 pentru pasagerii care trebuiau sa paraseasca aeronava, compania pierdea mai putin decat a pierdut facand o economie mica dar distrugand brandul la care au muncit ani multi pentru a-l construi. United a ales insa, sa apeleze la politie si au scos pasagerul din avion aproape inconstient , in conditiile in care acesta platise bilet pentru cursa respectiva si nu gresise cu nimic nimanui.

Reprezentii United au refuzat sa raspunda intrebarilor cu privire la acest incident. Pasagerii au ramas socati de imaginile pe care le-au vazut, de lipsa de profesionalism,  lipsa de maniere si de empatie.

Purtatorul de cuvant al liniei United a cerut ulterior scuze doar pentru faptul ca au fost vandute mai multe bilete decat era permis mentionand ca politia a intervenit pentru a conduce catre terminal un pasager care a refuzat sa paraseasca voluntar aeronava.

Dupa toate aceste scene greu de imaginat, membri echipajului United au luat loc pe scaunele pasagerilor evacuati si s-au pregatit pentru zbor.

Aceste informatii despre compania United Airlines fac inconjurul lumii. Lipsa de empatie a angajatilor companiei United Airlines  se va reflecta  in cifra de afaceri a companiei pentru o perioada lunga de timp.

Increderea clientilor, in cazul de fata al pasagerilor, in linia aeriana aleasa era foarte importanta si aceasta incredere s-a diminuat considerabil nu numai in randul pasagerilor din avionul respectiv dar in randul tuturor pasagerilor ce obisnuiau sau isi propuneau pentru prima data, sa calatoreasca cu United Airlines. Nimeni nu si-ar dori sa se afle intr-o situatie asemanatoare si sa fie evacuat ca un infractor in conditiile in care a platit pentru calatorie un bilet asemenea celor care au ramas in continuare pe scaune si si-au continuat zborul.  Probabil ca daca reprezentantii United si-ar fi cerut scuze si  s-ar fi folosit o explicatie putin mai detaliata iar pasagerii ar fi fost rugati sa accepte aceasta greseala a liniei United, atunci lucrurile ar fi stat altfel. Pentru rezolvarea problemelor de orice tip intre oameni,  comunicarea joaca si va juca un rol deosebit de important  iar empatia sustine capacitatea de a solutiona eficient orice problema.

CAZUL II

Tot in aprilie 2017, United demonstreaza inca o data ca functioneaza numai dupa reguli stricte, rigide ghidate dupa un management lacunar iar angajatii sai nu cunosc termeni precum emotie sau empatie.

Nicole Harper , povesteste ca a avut nevoie disperata sa ajunga la grupul sanitar in avionul ce zbura de la Houston, Texas catre Kansas – Missouri, dar cand s-a ridicat sa mearga spre toaleta un stewart i-a cerut sa se intoarca la locul ei. A incercat in mod repetat sa explice echipajului ca are probleme cu vezica urinara si ca e absolut urgent sa ajunga la toaleta. Vazand ca nu primeste acordul echipajului, femeia a cerut doua pahare. Pentru ca nu a mai putut sa se abtina, a fost nevoita sa foloseasca paharele in timp ce statea pe scaun iar apoi a fost escortata de membri echipajului sa le arunce la toaleta. Umilinta indurata de Nicole a fost fara margini mai ales ca nu a primit nici un pic de intelegere din partea echipajului, scuze pentru disconfortul creat ci din contra s-au purtat cu ea ca si cum ar fi incalcat niste reguli sfinte.  In urma acestei intamplari United Airlines a venit cu urmatorul comunicat: “Siguranta pasagerilor este intotdeauna o prioritate. Raportul echipajului indica faptul ca doamna Harper a incercat sa foloseasca grupul sanitar dupa inceperea procedurii de aterizare si a fost instruita sa ramana la locul sau cu centura pusa conform regulilor impuse de FAA. Situatia descrisa de doamna Harper si de echipaj, este neplacuta pentru toata lumea. Am contactat-o pe doamna Harper si deasemenea pe partenerul de zbor Mesa Airlines pentru a intelege ce s-a intamplat”

CAZUL III

Tot in luna aprilie 2017, Washington Post, prezinta un articol despre un caz asemanator de data aceasta despre Delta Airlines, cand un pasager a fost obligat sa paraseasca nava pentru ca a folosit toaleta in timp ce avionul se pregatea de decolare.  Pasagerul a fost poftit afara din avion fara explicatii suplimentare.  I s-a spus ca vor discuta si i se vor explica toate detaliile debarcarii,  dupa ce acesta coboara din avion. Pasagerul dorea sa afle din ce motiv este invitat sa paraseasca nava pentru ca din punctul lui de vedere nu facuse nimic. Motivul primit dupa ce a coborat, a fost acela ca a folosit toaleta cand avionul se pregatea sa decoleze. O comunicare defectuasa bazata numai pe reguli conduce la tensiuni si la diminuarea imaginii brandului. O imagine deteriorata conduce in mod evident la scaderea vanzarilor. Asa cum am mai spus, o comunicare defectoasa din care empatia lipseste cu desavarsire conduce la momente neprevazute.

CAZUL IV

Stiati ca in hotelurile de 5 stele (nu stiu daca in toate) nu exista la dispozitia clientului un fier de calcat? La B&B sau la moteluri, exista. Daca ai ceva de calcat iti calca ei. Problema este ca pentru a-ti calca o camasa, chemi pe cineva sa o ridice, acesta se duce cu camasa la locul X unde se calca rufele si apoi ii ia ceva timp sa revina. Daca ai o intalnire de afaceri s-ar putea sa fii nevoit sa intarzii pentru ca nu ti-a ajuns camasa de la calcat. Acest lucru deranjeaza pe multi dintre clienti dar “regulamentul “ trebuie respectat, nu? “Fierul de calcat nu se gaseste in camere din motive de siguranta” a raspuns unul dintre managerii –relatii clienti ai unui hotel de cinci stele. Nu se stie daca se referea la siguranta mobilierului sau a clientilor…dar indiferent ca ai un client ce a venit pentru o intanire de afaceri sau care se afla in vacanta cu familia, un fier de calcat, la un hotel de 5 stele, nu te gandesti ca ar putea sa nu existe. Daca acesta este cerut in mod insistent de catre, fierul tot nu va fi primit. Trimiti hainele la calcat, stai gol si astepti. O experienta ca aceasta s-ar putea sa te faca sa cauti alt hotel la urmatoarea deplasare fie ea in scop turistic sau de afaceri.

Patrick Dixon, concluzioneaza spunand ca viitorul nu va fi condus cu ajutorul  tehnologiei, ci prin intermediul emotiilor generate  si conectate cu fiecare client in mod individual.

 
Leave a comment

Posted by on June 21, 2017 in Efectul de Brand

 
 
%d bloggers like this: