RSS

Ce te faci cand dai de oameni lipsiti de empatie?

Ce mult mi-as dori ca oamenii sa fie toti fericiti….

Ar fi lumea mult mai buna. Ar fi si animalele mai fericite. Sigur o sa apara, persoane care sunt mai mult inclinate spre ratiune decat emotie si care sa spuna: “mai lasati-ma dom’ne cu fericirea asta”. Dragii mei, fiecare este liber sa fie exact asa cum pofteste. Eu imi doresc sa traiesc ca pana acum, fericita asa ca alegerea mea nu poate fi pusa in discutie.  Fiecare avem in viata momente care sunt la polul opus al fericirii dar trecem mai usor peste ele atunci cand stim ca putem sa alegem sa vedem partea buna a lucrurilor in locul partii rele. Sa ne pacalim mintea si sa o facem sa se simta prost pentru ca uneori isi bate joc de noi. Sunt sigura ca daca nu la drumul mare, macar ascunsa intr-un colt, o parte buna intotdeauna exista si umbland dupa ea, te linistesti, devii mai calm, mai bland, mai bun, si apoi fericit.

Sa trec direct la subiect.

Asa cum unii dintre voi stiti deja, am intalnit ieri un arici care mi s-a parut mie ca nu se simtea bine. Astazi, m-am dus sa-l caut. Nu a trebuit sa il caut mult pentru ca exact din zona in care ma intalnisem ieri cu ariciul rasunau latraturile unor catei Husky. Doi caini mari, frumosi, bine facuti, tabarasera pe bietul arici. Stapanii lor, doi tineri, cu varsta cuprinsa intre 25-30 ani, se uitau si nu faceau nimic. Pana am ajuns eu din varful unui deal, in dreptul cainilor, a durat mai bine de 5 minute.  5 minute in care bietul arici a fost terorizat. Cel putin 5 minute.

La inceput le-am spus baietilor ca imi e mila de arici. Lor nu le era. Mi-au spus ca ariciul e obisnuit . Sigur ca obisnuiti ar fi fost si ei cu incendiile daca le-ar fi luat casa foc zilnic dar m-am oprit din a face astfel de comentarii.  Le-am spus insa ca si cainii pot sa se raneasca . Nu i-a interesat nicicum. Am ramas asadar langa ei si ma uitam cand la unu cand la celalalt. Cand au vazut ca nu ma misc, si-au luat cainii si au plecat. Aricel tremura saracutul din toti tepii lui. Nu a vrut nici cu mine sa vorbeasca. Dragul de el…. El avea o inima spre deosebire de cei doi tineri a caror inima inghetase de mult.  Poate au crescut intr-o familie nefericita, poate au avut necazuri prin care au trecut singuri fara nici un suport, poate viata i-a trecut prin experiente care ingheata inimi, nu stiu, dar cred ca numai doi oameni nefericiti pot reactiona astfel. Ma rog pentru ei si pentru bietii lor caini, care in situatia de fata nu aveau nici o vina. Sper ca macar pentru ei sa aiba stapanii lor putina inima prin care sa mai circule sangele. Si ei au nevoie de iubire. Si lor le place sa fie fericiti. Adevarul este ca tuturor ne place atunci cand suntem fericiti.

Cele mai cumplite afectiuni ale oamenilor sunt indiferenta si ura. Dar sa nu uitam ca afectiunea inseamna si simpatie, prietenie, dragoste fata de cineva.  Acum, depinde de care parte a baricadei se afla fiecare.  Sa ne fereasca Dumnezeu  de indiferenta si ura semenilor si sa ne scoata in cale oameni fericiti alaturi de care noi, astia mai poeti, mai sentimentali, putem sa traim cu bucurie.

Si ca sa privim partea buna a lucrurilor, aricel nu a patit nimic. Avea cativa tepi lipsa dar poate erau asa si inainte…S-a speriat tare rau dar era in viata. Maine ma duc la el sa vad ce face si va tin si pe voi, cei care doriti sa aflati, la curent.

 

 

 

 

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on August 4, 2017 in Articole diverse

 

Zugspitze (2962m) – jurnal de calatorie

Era un sfarsit de saptamana ce parea sa aduca peste weekend o vreme buna dupa ce o perioada lunga de timp plouase aproape in fiecare zi. Planuisem cu sotul meu inca de mult, sa ajungem candva pe cel mai inalt varf din Alpi, de pe teritorul Germaniei si anume Zugspitze  a carui inaltime este de 2962m.  Povestirile celor care au fost dar si imaginile de pe internet nu faceau decat sa ne inteteasca dorinta de a ajunge acolo. Experientele s-au tinut lant mai ales ca ne aflam intr-o tara straina in care totul este in limba germana. Rar gasesti ceva in engleza.

Ne-am cumparat biletele de tren si a doua zi, gata echipati,  am pornit la drum.  Am luat metroul pana la gara centrala, Hauptbahnof (Munchen) si de acolo urma sa luam trenul. Pe bilet erau trecute doua gari prima era Hauptbahnof  trenul fiind mentionat la ora 7:01 de la linia 2 si a doua gara, Pasing, trenul fiind mentionat la 7:11 de la linia 4.  Mergem la prima gara, cautam linia 2 si observam ca aceasta lipseste cu desavarsire. Cum germana nu e limba mea materna, nu am observat ca era trecut si un S in dreptul primei gari. Acest S (ce venea de la S-bahn sau tren suburban), schimba toata schema. Insemna ca de la gara centrala ar fi trebuit sa iau un tren suburban care sa ne duca la gara Pasing de unde urma sa luam trenul regional (un personal). Acel mic S ne putea strica toata veselia. Noroc ca am fost prevazatori si am plecat devreme de acasa astfel incat timpul ne-a ajuns pentru a ajunge la locul potrivit si implicit pentru panicarea si “despanicarea” mea.

Am ajuns la Pasing si am luat trenul regional catre Garmisch-Partenkirchen. Trenul arata foarte cochet. Impartite de un culoar gaseai cate 2 scaune pe dreapta si 2 pe stanga dispuse in fel de fel de moduri. Unele erau fata in fata cu altele si cu o masuta intre ele. Pe masuta gaseai imprimata o harta cu traseul pe care il urma trenul. Mi s-a parut o idee foarte buna. Stiai ce statie urmeaza fara sa te chinui prea mult. Pentru cei care alegeau sa stea pe scaune care nu erau dispuse fata in fata si care nu erau inzestrate cu masuta ca aceasta, exista la capatul vagonului un monitor pe care puteau fi observate statiile care erau de altfel anuntate si prin statie. Aveau scaune si de-a lungul vagonului unul langa altul (ca la noi la metrou), pliabile insa, pentru a crea loc in cazul in care circula persoane cu carucioare, sau biciclete. Foarte bine organizat totul. Trenul avea si aer conditionat, iar din punctul meu de vedere a fost de nota 10. A venit la timp, a plecat la timp, a ajuns la timp iar conditiile de calatorie foarte bune.  Calatoria a durat aproximativ o ora si jumatate.

De la  Garmisch-Partenkirchen  am luat un tren ca o mocanita pana la Grainau. Acesta circula pe linii inguste si intre linii dispunea si de o sina zimtata (in care intra o roata dintata) care sa ii permita sa urce si sa coboare in siguranta.  Am mers cu mocanita asta cam 15-20 min dupa care am luat de la Grainau o alta mocanita care ne-a dus pana la  ghetar (2600m).

Cu aceasta din urma am mers aproape o ora la o inclinatie de 25’. Primele 30 de minute au fost parcurse de mocanita prin padure urmand ca apoi aceasta sa traverseze un tunel lung sapat in munte in aproximativ 30 minute. Mie mi s-a parut grozav. Mi-a amintit de drumul in salina de la Slanic. Mocanita arata intr-un anume fel. Geamurile se puteau trage cam 20 cm in jos ca pe vremuri la CFR. Cabina conductorului era simpla, nu te ducea cu gandul la prea multa stiinta desi  privind la sincronizarea mocanitelor pe tot acest traseu mi-am dat seama ca butoanele alea simple care par de colectie, au povestea lor din care tehnologia de varf nu lipseste.

In total din tren in tren am facut din gara centrala din Munchen si pana aici la ghetar, 3 ore.

Ajunsi la ghetar, ne-am bucurat de zapada ca atunci cand se depune bine zapada inainte de Craciun, nu mai circula nici o masina si totul este alb si linistit. La Bucuresti venisem de la 35’C si acum ajunsesem la  4’C. Nu mai conta daca ne este frig, cald, sete, foame,etc.  Ajunsi acolo sus, cu picioarele pe pamant dar totusi atat de aproape de Dumnezeu, imaginea ne-a amutit pe amandoi.  Am fost atat de fermecati de acest loc incat cuvintele nu mai aveau nici un rost. Cat vedeai cu ochii norii inveleau muntii iar tu te situai undeva sub aceasta patura. Pe alocuri mai scoteai si capul din patura si priveai norii de sus, de deasupra lor.  Cerul senin, norii pufosi, pe jos zapada si noi in adidasi ca doi Bucuresteni vesnic indragostiti si cu capul in nori.

De la ghetar am luat telecabina si ne-am urcat pe Zugspitze pana in varf (2962m). Diferenta de temperatura intre ghetar si varful muntelui se simtea considerabil. Ne-am mai luat cate un pulover, ne-am scos batiste, ne-am pus glugi, chestii din astea. Culmea este ca dupa 10 minute de plimbare pe varf am simtit o foame apasatoare si ne-am bucurat de un faimos carnat nemtesc cu mustar. Dupa ce am mancat bine, am gasit si un restaurant frumos de unde am luat cafele si ceai. Mancau acolo oamenii o ciudatenie interesanta…Cred ca mi-ar fi placut sa o incerc. Intr-o farfurie de ciorba era o ditamai galusca si peste ea zeama. Nu stiam daca o fi ciorba, mancare sau desert. Am aflat pana la urma ca era vorba despre un fel de papanas cu crema de vanilie peste. Nu stiu cum e la gust pentru ca la noi nu mai era loc sa intre ceva peste carnatul acela si nu ne doream sa ne fie rau cand ne putea fi bine, vorba marelui rege. Ne-am tot invartit pe varful acesta. Am constatat ca la acea inaltime se afla in lucru statia noului traseu pentru talecabina. O a doua ruta. Vizitatorilor li se ofera astfel  posibilitatea rara de a asista la o capodoperă tehnica in devenire. Muncitorii (unguri, dupa vorba) lucrau suspendati iar jos, sub ei, nu se zarea cu claritate partea de jos a muntelui, atat de departe era. Cred ca oamenii astia sunt niste eroi.  Ce curajos trebuie sa fii si probabil si foarte credincios pentru a lucra la aceasta inaltime. Numai Dumnezeu si cablurile alea te ajuta sa nu devii un parapantist fara parapanta.Pe aceasta constructie, erau din loc in loc, montate panouri informative cu descrierea varfurilor muntoase. A trecut ceva vreme pana am realizat ca daca priveai panoul din fata, acesta completa exact imaginea (lantul muntos) din fata ta descriind exact varfurile pe care le observi ridicand ochii din panou. Din nou mi s-a parut o idee exceptionala. (Prima a fost cea cu harta imprimata pe masuta din tren….in caz ca ati uitat)

Acest varf pe care ne aflam era in intregime stancos, fara vegetatie pe el. Nu puteai circula la propriu pe munte dar te puteai bucura de priveliste de pe platforma construita in varful acestuia. Ne-am tot invartit pana ce ne-am dat seama ca am ajuns pe partea austriaca. Zugspitze se afla chiar la granita Germaniei cu Austria. Cu putin efort daca luam telecabina pe partea aceea ne puteam trezi in alta tara. Ar fi fost foarte distractiv. Vii neamt si pleci austriac. Am insa convingerea ca cineva la urcarea in telecabina ar fi realizat ca biletele noastre sunt pentru cealalta parte…si ar fi avut grija sa ne trimita acasa. In fine, nici nu mai conta. Totul era atat de frumos incat orice altceva ne era total indiferent.

Am luat apoi telecabina inapoi pana la ghetar.

Deja vremea se incalzise,zapada de pe jos incepuse sa se mai topeasca putin pe ici pe colo. Daca stateai la soare ardea atat de tare incat tricoul era mai mult decat suficient. Nimeni insa nu statea in costum de plaja desi vremea permitea acest lucru. Cred ca pe aici se face plaja doar in parcuri si la strand. Pe munte nu. Am fost si la un munticel mai mic pe nume Wallberg (1722m) si acolo imi amintesc ca nimeni nu se dezbraca nici macar de tricou iar in ziua aceea soarele ardea bine de tot. Foloseau crema de plaja pentru fata si pentru maini. Probabil ca asa se obisnuieste…sa nu te dezbraci pe munte. Ce ne-a surprins foarte tare este faptul ca inspre pranz cand deja incepuse sa se aglomereze la ghetar, oamenii erau insotiti de caini. Nu am vazut atatia caini in tot orasul cati am vazut sus pe platou si nu ma refer la caini “ciobanesti” ci la fel de fel de mosmondei din aia mici. Mi-a placut ca oamenii isi scot prietenii la plimbare oriunde dar numarul lor mi s-a parut foarte mare. Sa spunem ca peste imaginatia mea.

Comparativ cu cota 2000 de la noi, prin prisma experientelor mele de pana acum,  as spune ca vorbim despre frumuseti ce nu pot fi asemanate. Flora si fauna de la noi se pare ca nu prea exista in Alpi. Muschiul acela de la cota, moale, pufos, presarat cu floricele mici roz si albe…nu l-am descoperit in Alpi. Nu au nici greieri sau lacuste. Am citit pe net ca nu au nici ursi, lupi sau poate ar fi mai simplu sa spun ce animale poti intalni daca pornesti  la drum prin Alpi. Poti sa vezi vulpi, marmote, capre, cerbi, mufloni, caprioare si pasari, dar numai in cazul in care faci ceva trasee in partea impadurita la o altitudine mai mica, sau mai precis daca aloci mai mult timp. Altfel te limitezi doar la pasari.  Atat cat am apucat eu sa observ, mi s-a parut ca versantii au un unghi care nu prea permit accesul oamenilor sau animalelor deopotriva.  Orice drum este bine delimitat uneori cu sarma, montata pe marginea drumului de catre cei responsabili. sau alte ori de copacii crescuti pe un teren atat de inclinat incat nici daca vrei nu poti sa mergi spre dreapta sau spre stanga ca ajungi la poalele muntelui. Iata un motiv pentru care in zona impadurita nu exista varianta de a fura nimeni lemnul…E greu de carat :-)))   Este insa o zona foarte buna pentru alpinisti si pentru parapantisti, cei din urma alegand insa sa zboare de la inaltimi de 2000m. Nu am vazut sa sara cineva de la 2962m dar cine stie…Poate ca sar si de aici.

Ne-au mai trebuit 3 ore sa ajungem inapoi acasa si apoi inca cateva zile in care ne minunam din 10 in 10 minute de frumusetea Alpilor.  Printre imagini cu versanti intiparite in memorie, cu nori, cu tot “zen-ul” la pachet, imi revine in minte si papanasul ala…oare cum era??

 

Informatii suplimentare

  • Costul acestei excursii se ridica la aproximativ 100E/persoana si include (transport -tren-mocanite-telecabina dus intors si ceva de mancare, o cafea, un ceai o atentie).
  • Pagina oficiala cu informatii suplimentare despre Zugspitze o puteti gasi aici.
  • Biletul de tren din gara centrala-Munchen poate fi cumparat cu optiunea inclusa pentru mocanite si telecabina. Puteti sa va stabiliti traseul daca alegeti sa mergeti cu trenul folosind pagina oficiala Deutsche Bahn 
  • Biletul de tren este de preferat sa il cumparati din gara pentru ca va puteti sfatui si respectiv afla informatii de mare valoare de la vanzatori.  Gara centrala din Munchen se numeste Hauptbahnohof
  • De la Hauptbahnhof se merge cu un tren suburban(S-bahn) pe care nu il gasiti la o anumita linie langa celelalte trenuri. Pentru a lua un tren S-bahn catre Pasing (un fel de Gara Basarab…sa zicem de unde pleaca trenul spre Garish – Paternkirchen-Zugspitze) se coboara din gara centrala intr-un pasaj urmarind cu mare atentie semnul S. Ajunsi pe peronul de jos cautati trenurile care sunt listate si care merg spre Pasing. Pe peronul lui S-bahn exista un panou unde gasiti si rutele fiecarui tren in parte.
  • Cand calatoriti spre Munchen este foarte util sa descarcati in telefon rutele mijloacelor de transport pe care le gasiti aici
  • Pentru a avea acces la toate mijloacele de transport (S-bahn, U (metrou), autobus, tramvai) puteti cumpara un abonament ISAR-card despre care gasiti informatii aici. Cu un abonament ISAR card pentru o saptamana puteti calatori in oras pe toate liniile in functie de numarul de inele pe care le-ati ales. Munchenul nu e impartit in sectoare ci in inele…Despre ele aflati aici

Sper ca informatiile postate sa va fie de folos pentru a ajunge in siguranta si pentru a va bucura ochii si sufletul de frumusetea dezvaluita de Alpi din varful Zugspitze.

Calatorie placuta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
Leave a comment

Posted by on August 1, 2017 in Articole diverse

 

Nu lasa telefonul sa-ti ia mintile ca te mananca sobolanu’

Astazi la pranz, se facea ca circulam cu metroul. Stateam cuminte pe scaun si ma uitam ca 90% dintre calatori, toti dependenti de telefon, la e-mailurile primite. Cum stateam eu cu privirea in jos, de sub scaun, chiar de langa mine, sare un sobolan. Am sarit ca arsa de pe scaun fiindca nu ma asteptam sa vad sobolani in metrou.  Iubesc mult animalele si in mod normal nu cred ca as reactiona asa…dar am fost foarte foarte surprinsa. Mai surprinsa am fost cand am vazut ca sobolanul meu nu era singur. M-am calmat dar toata lumea mustacea (in afara de cei care s-au dus sa rada in hohote in alte vagoane).  Puteam sa jur ca a fost sobolan daca domnisoara de langa mine nu nu suferea de sindromul picioarelor nelinistite si dadea drumul si celui de-al  doilea sobolan. Avea frate niste papuci din aia cu blana gri…sobolan curat. Mergi si tu ca omul linistit prin oras sa-ti faci treburile si moda asta poate sa te omoare cu zile. Dupa ploaia care a urmat…vine randul meu sa rad..Imi pare rau ca nu am urmarit-o pe domnisoara “shobby holder” sa vad cum aratau sobolanii ei dupa dus. :-)))))) Cu siguranta as fi batut-o usor pe umar si i-as fi spus: Bravo, ai stil!!

 
Leave a comment

Posted by on July 25, 2017 in Articole diverse

 

…plus afte-n gura!

A aparut cu putin timp in urma un clip  comandat de compania farmaceutica Sodimed pentru produsul Aphtaplus. Inainte de a continua acest articol este obligatoriu sa vizionati clipul. (click pe clip)

Asa…acum, pentru ca vorbim aceeasi limba, iata parerea mea:

Numele produsului m-a dus initial cu gandul  la faptul ca acesta are capacitatea de a face dintr-o afta, cel putin doua.  Afta +++++ Dar acesta a fost impactul initial. Apoi totul s-a clarificat.

Am vizionat clipul si am inteles exact cum stau lucrurile. Pe scurt aceasta este povestea clipului:

A fost odata ca nicioadata un taran tanar care avea  “afte-n gura”.

Din pricina durerilor, tanarul a mestesugit un cantec.  L-am ascultat de 4 ori. Mi s-a parut foarte interesant. Am constatat ca aftele afecteaza nu numai local producand durere si inflamatie dar si la nivel cerebral se pot intregistra transformari.

1. Acest lucru reiese din constructia poetica “Afte-n gura plai cu flori sunteti spaima gurilor”.

2. Daca va uitati la imaginea de mai sus, incercati sa cititi ce scrie cu rosu : “Plus afte-n gura”. Suna ca un bonus…ca o oferta… Cumperi o cutie, primesti in “plus si afte-n gura”.

3. Apoi clipul il prezinta pe tanarul “aftos” in doua ipostaze contrastante:

  • Conform textului din cantec, acesta este suparat din cuza durerilor provocate de afta si din cauza faptului ca a slabit.
  • Conform imaginii cantaretului, acesta afiseaza o privire vioaie si miscari pline de eneregie ale corpului care sunt total necorespunzatoare starii (din text).

4. Sa oferim circumstante atenuante, spune Daniel Goleman. Este posibil ca adevaratul taran cu afte sa fi fost la pat si acesta sa fie un taran surogat. A interpretat si el cum a putut. Nu-i nimic. Suntem obisnuiti cu nechezolul.  Mergem mai departe daca ne mai tin puterile.

5. Sa spunem ca am fi trecut mai usor peste toate daca finalul cantecului nu ne-o arata pe “domnisoara farmacista”, o fata draguta, finuta, subtirica,  care cu o voce masculina ii face o urare de bine tanarului asa ca de la farmacist la consumator: “Sa n-ai afte-n gura!”

Aceasta urare a devenit si sloganul campaniei pentru acest produs.

Este posibil sa apara si felicitari pentru Craciun, Paste sau zile de nastere cu aceasta urare fermecatoare!

Pentru a multumi toate gusturile pot aparea felicitari si cu textul: “Hemoroeasy face bine”,

Cine doreste sa completeze lista urarilor este binevenit.

Acum, sa nu fiu rautacioasa, trebuie sa recunosc ca au fost si lucruri bune legate de acest clip. Mi-a placut melodia.

Sa auzim numai de bine!

Sau….

Sa n-ai afte-n gura! :-))

 
Leave a comment

Posted by on July 10, 2017 in Efectul de Brand

 

Smartphone zombies

Incearca sa te gandesti ca ai plecat in vacanta in alta tara si ti-ai uitat telefonul mobil acasa.

Simplul fapt ca ti-ai uitat mobilul acasa, poate sa produca fiori chiar daca te-ai dus sa cumperi paine, peste drum. Oare nomofobia  este epidemica in Romania??? Cuvantul “Nomophobia”(frica generata de lipsa telefonului) provine de la “no mobile phobia”)

Fara indoiala suntem dependenti de tehnologie, de nou si toate acestea spunem noi, ne ajuta sa economisim timp. Poti sa faci piata online, poti sa vorbesti cu prietenii online, poti sa afli aproape orice informatie doresti in timp real indiferent unde te afli, atata vreme cat ai o conexiune la internet si un smartphone. Si atunci, cum ni se pare tuturor ca parca timpul s-a scurtat, ca nu mai apuci sa faci ce iti propui, ca nu mai reusesti sa te intalnesti cu prietenii atat de des cum o faceai inainte de aparitia caculatoarelor, internetului si telefoniei mobile?

Atat eu cat si prietenii mei dar si cunoscutii ne plangem ca nu avem timp. Toti avem cate un smartphone in care ne pierdem cu gandul si inima in fiecare zi. Stabilim intalniri ale noastre la care nu ajungem pentru ca alte prioritati ne consuma din timpul dedicat relaxarii. Pastram insa legatura online.  Ca sa spun asa, “sfanta treime” nu mai face fata. In cazul de fata, sfanta treime se refera la cele 8 ore de munca, 8 ore de relaxare, 8 ore de somn adica cele 24 de ore pe care le putem folosi intr-o zi. Utilizarea formulei 8-8-8 contribuie la pastrarea unui echilibru, dar acum serios, a mai ramas cineva “echilibrat” in orasele din Romania?

Am senzatia ca ceva a patruns in vietile noastre nu numai in viata mea,  ca un virus si are capacitatea de a micsora timpul. Un virus care si-a batut joc de cele mai bune cursuri de management al timpului si chiar de cursurile de autocunoastere, de dezvoltare personala.  Sa vedem ce antivirus ar putea face fata unei asemenea provocari. Iata cateva informatii statistice, care ne prezinta efectele smartphone-ului si ale tehnologiei in general in viata noastra si apoi vom putea decide fiecare dintre noi,  ce masuri putem lua pentru a ne recapata echilibrul si pentru a ramane conectati in acelasi timp la nou, la evolutie fara deveni insa absurzi si indepartati de noi insine.

  • Din 2012 pana la finalul anului 2016, numarul romanilor care folosesc un smartphone a crescut de 4 ori.
  • 50% dintre romani au doar un smartphone, 10% au doua iar 2% au trei.
  • 70% dintre romani detin smartphne, notepad, tableta, smartTV sau computer
  • 90% din timpul petrecut pe telefonul mobil este dedicat aplicatiilor
  • 24% dintre persoanele care locuiesc in mediul urban au achizionat ceasuri smart
  • 21% dintre romani, au camere de supraveghere a locuintei sau camerei copilului conectate la internet
  • 20% dintre romani, detin e-readere
  • 15% dintre romani, detin console de jocuri
  • Cetatenii americani se uita la smartphone de 46 de ori/ zi iar tinerii cu varsta cuprinsa intre 18-24 ani de 74 de ori/zi
  • 9% dintre utilizatorii de smartphone din USA admit ca isi verifica telefonul si in timpul actului sexual
  • 12% dintre utilizatorii de smartphone din USA admit ca verifica telefonul si cand sunt la dus
  • 1 din 3 adulti admit ca se uita la telefon in mijlocul noptii
  • Utilizatorii dependenti de smartphone, pot dezvolta tulburari anxioase si depresie.

In Olanda, in orasul Bodegraven dar si in Germania in orasul Augsburg, numarul de “smartphone zombies”(persoane care merg peste tot cu ochii in telefon) este atat de mare incat a fost demarat un proiect in scopul cercetarii. Pentru ca acestia nu acorda atentie suficienta traficului, au avut loc o serie de accidente si pentru a fi evitate, in dreptul trecerii de pietoni, in asfalt, s-a inserat o banda luminoasa care se aprinde simultan cu semaforul in cele 2 culori. Asociatia pentru siguranta cetatenilor din Danemarca nu este de acord cu aceasta initiativa, considerand ca incurajeaza utilizatorii de telefoane smart sa traiasca “deconectati” de realitate.

Daca faci o paralela intre modul in care au copilarit cei care acum au peste 40 de ani si copii lor, o sa realizezi ca totul s-a schimbat fara doar si poate.  In mod firesc tinerii au si o alta conceptie despre ceea ce in inconjoara. Gandesc si actioneaza altfel decat cei mai in varsta, pentru ca au crescut gandind altfel.

Indiferent de varsta, pentru a detecta nivelul de adictie fata de smartphone poti incerca urmatorul test.

Ce a facut tehnologia (smartphone, calculatoare, internet, aplicatii, etc), omului?

Horia R. Patapievici raspunde la aceasta intrebare astfel:

Tehnologia l-a facut pe om sa isi exteriorizeze tot ceea ce simte si gandeste. Cand inainte de aparitia telefoanelor smart, aveai o intrebare pentru tine insuti, cadeai pe ganduri. Cautai raspunsul in tine insuti. Acum….cauti pe internet.

Cum nici eu nu ma pot lipsi de telefon nici o secunda si conform testului de mai sus ma numar printre nomofobi, ma intreb dupa ce am citit articolele din bibliografie, daca telefonul meu merita tot timpul pe care i-l acord. Daca renunt la a folosi atat de mult telefonul si viata mea isi va recapata echilibrul in sensul ca voi dormi mai mult, ma voi simti mai bine, voi avea rezultate mai bune in activitatile mele, cum imi voi mai revedea prietenii, cum voi accesa stirile care ma intereseaza? In acelasi timp, arunc o privire in metroul Bucurestean si observ ca circuitele intre oameni sunt total deconectate. Nu se mai intersecteaza priviri, nu se mai tin oameni de mana, nu se mai observa nimic in jur in afara de telefonul personal. Din loc in loc, foarte rar, cineva mai citeste o carte.

Deci unde suntem si incotro ne indreptam?

 

Bibliografie:

 

 
Leave a comment

Posted by on July 6, 2017 in Articole diverse

 

Din Sahara la Polul Nord cu oprire la Casa de pensii si ANAF

Caldura din zilele trecute m-a suparat rau. Prefer vremea mai rece decat pe cea “hot hot hot” si din acest motiv mi-am programat o multime de treburi cu umblatura si alergaturi prin oras, pentru astazi, cand la meteo au anuntat ploaie. M-am imbracat subtirel ca sa iasa caldura din mine, sa ma racoresc. Nu am crezut ca de la dusurile repetate cu  apa rece din zilele trecute si bauturi cu gheata, o sa trec la  dus fierbinte si ceai. Am ajuns astazi acasa inghetata bine si uda din cap pana in picioare. Am avut umbrela dar ploua si de jos in sus…si din laterale …la un moment dat ma intrebam daca mai are rost sa tin umbrela. La picioare nu mai vorbesc..Udaaaaaaaaaaaa. Puteam intra lejer la un salon, pentru o pedichiura fiindca saream cu succes peste perioada de inmuiere…treceam direct la forfecuta. Ok, recunosc, mi-am dorit sa ploua dar Doamne cred ca nu m-ai auzit bine…mai limitat…Mai limitat, zic!!!!!!

Ma rog….nu asta e interesant. Interesant este ca am mers cu tramvaiul dupa multa vreme. Probabil ca dupa prea multa vreme. Am mers pe bucatica Dristor-Casa de Pensii si a fost o aventura. M-am simtit ca o aspirina intr-o sticla de cola si asta pentru ca bausem o cola inainte de a ma urca in tramvai.Tramvaiul  s-a dovedit a fi un montagnes russes  veritabil, sarea de pe sine in sus, apoi dreapta stanga, apoi invers si de la capat. A lipsit un pic sa ne dam si peste cap. Probabil ca varianta “upgrade” va avea si aceasta facilitate.  A zgaltait in mine toata cola. Ma tineam bine de bara ca sa nu ma lipeasca de vre-un geam sau usa. M-am uitat la vatman si aveai senzatia ca sta pe o pernita de ace si sare dupa cum il inteapa acele… Era acompaniat in miscari de toti pasagerii. Ce sincron…

Cum sa iti fie frica sa mergi cu avionul? Pai daca treci testul tramvaiului pe ruta asta, garantez ca nu ai nici o problema in avion nici macar atunci cand sunt turbulente.

M-am dat jos din tramvai si voiam sa o pornesc spre Casa de Pensii unde aveam treaba. Este evident ca pe sosea, in dreptul statiei in care coborasem, era o groapa plina ochi cu apa. Pana sa fac o saritura, asa…ca de la trambulina …de pe trotuarul statiei spre strada, peste o ditamai balta, a venit o masina care a scos toata apa din groapa si a asezat-o gratios pe mine. Nu mai conta o apa in plus in minus. Eram ca la masina de spalat “cu mai multe programe de spalare”. Am ajuns la Casa de Pensii sa ma storc …cand de obicei ies de acolo stoarsa :-)))

Dupa asa un tratament de hidratare, am avut nevoie la toaleta. La casa de pensii toaleta este de neinchipuit. Ai senzatia ca aceste case de pensii traiesc din pensie..nu aveau nici hartie igienica, nici sapun si nici zavor la usa iar usa se afla destul de departe de “tron”. Era facuta pentru oameni hotarati. Ori stai pe buda, ori te tii de usa sa nu intre cineva, ori …cate doi. Mirosul din incapere era absolut insuportabil. Para-se ca unii au preferat sa se tina de usa… Rusinica pentru Casa de Pensii!!!!. Si la Gara de Nord gasesti o toaleta rezonabila. In cazul in care Casa de Pensii nu are o solutie pentru a umili cat mai mult oamenii in varsta, atunci pot oferi eu un model reprezentat in imaginile de mai sus. Toaletele se vor monta afara in vazul lumii, astfel nu se va mai simti atat de tare mirosul publicului in institutie (Va ramane doar mirosul personalului.) In acelsi timp, iata un avantaj pentru casa de pensii: Pensionarii nu vor mai face nici o plangere/sesizare in urma umilintei suportate. Pentru realizarea obiectivului propus,  Casa de Pensii va trimite persoanelor varstnice, odata cu cuponul de pensie, si un manual cu tinuta obligatorie pentru a li se permite accesul in institutie. Fiecare persoana va purta sub forma unei palarii moderne, un suport cu un sul de hartie igienica pe cap, pe care o va putea folosi pentru a sufla nasul, sterge lacrimile atunci cand citesc pensia pe cupon, sau alte parti ale corpului. Servetelele umede sunt obligatorii si se pot achizitiona de peste drum de la XEROX.  In acest fel nu mai este nevoie de o investitie uriasa necesara pentru toaleta publica din institutie (hartie, sapun si un zavorel la usa). In caz de urgenta daca sulul se termina, se poate  folosi cuponul de pensie.

In aceeasi zi ploioasa, pentru ca mai uda de atat nu puteam sa fiu, m-am dus si la ANAF unde as fi dorit sa discut cu  inspectorul X. Ajunsa acolo, l-am intrebat pe bodyguard (care preia multe dintre sarcinile care nu-i revin) cum pot ajunge la inspector. Acesta mi-a sugerat sa intreb de inspector la casierie…poate stiu colegele. Am aflat ca inspectorul X este in concediu. Acest inspector X ma sunase dar am mai avut cateva numere “fara proprietar” in telefon si nu stiam care este al sau, asa ca am cerut numarul de telefon al inspectorului, pentru a stabili o intalnire cu acesta. Nimeni, dar nimeni nu m-a putut ajuta. Au mers toti pe varianta “Nu stiu d-astea”. Le-am cerut numarul de fix de la sucursala respectiva. Mi-au spus sa-l caut pe net mentionand ca oricum nu voi putea vorbi cu inspectorul X. Mi s-a sugerat ca singura varianta este sa merg acolo cand acesta revine.

-Pai si cand revine?

-Nu stim. Saptamana viitoare.

-Cand saptamana viitoare? Nu pot sa revin asa…din cand in cand doar pentru ca nu primesc un numar de telefon sa pot face in mod civilizat o programare..

-Veniti miercuri.

-Miercuri cand sa vin? Dimineata sau dupa amiaza?

-Cred ca dimineata.

Sincer m-am uitat cu mila….si am plecat. La inceput m-am necajit dar apoi mi-a fost doar mila. Numai o mana de oameni pe care ii ploua direct in gat pot sa gestioneze astfel o problema de doi lei. Si la cum plouase de dimineata…

Spre casa am luat metroul. Am nimerit intr-un tren in care aerul conditionat functiona parca mai mult decat de obicei. Simteam ca mi se aseaza bruma pe firele pe par.

Am ajuns acasa si am facut un dus fierbinte. Acum, cand scriu,  beau un ceai la fel de fierbinte si astept zile mai caldute…:-))) Caldute Doamne!!!!  Ma aude cineva de acolo de sus??…nu fripte dar nici cu inundatii…daca se poate.

 

 
Leave a comment

Posted by on July 3, 2017 in Articole diverse

 

Megatrasnai – trei fire de usturoi fac o capatana

Astazi, am fost la cumparaturi la Mega. Initial m-am oprit la rosii. Rosiile ca si mine nu mai intelegeau nimic. Nu le spusese nimeni cum sa se alinieze, cum sa faca diferenta intre ele si sa se aseze fiecare rosie in dreptul pretului atribuit. Toate rosiile pareau la fel.

Langa mine era o angajata de la raionul de paine si am rugat-o pe dansa sa imi spuna ce intelege.  A venit, s-a uitat la rosii,  a dus mana la barbie in semn de gandire profunda, dupa care a spus:

– Eu cred…cred ca astea sunt in dreapta si astea n stanga.

– Pai sunt la fel!

– Da dar parca astea sunt mai bortoase.

– Dar daca noi nu stim aici, cu pretul si produsul in fata, la casa cum o sa stie sa incaseze suma corecta??

– Pai ii spuneti dumneavoastra cat costa.

– Eu vreau sa coste 4.99 lei. Atat ii spun la casa.

– Asa sa ii spuneti.

Am ramas asa…”blonda la raft”. Femeia a plecat si eu am continuat cumparaturile. Mi-am  indreptat apoi privirea catre usturoiul verde.

Erau 3 capatani stranse intr-o legatura. Pretul era 2.99 lei capatana. Mi s-a parut total exagerat si  o gasesc langa mine pe responsabila raionului de legume pe care nu am ezitat sa o intreb:

-Spuneti-mi va rog, usturoiul asta este 3 lei capatana sau legatura?

-CAPATANA, nu vedeti ca scrie?

-Adica aceasta legatura costa 9 lei? (erau 3 capatani)

-Nu doamna, aceasta (si ia o legatura in mana) este o CA-PA-TA-NA. Trei fire fac o capatana, mi-a explicat ea ca la prosti.

Deranjata sau mirata, de tonul pe care responsabilul raionului de legume ce juca rolul omului de stiinta l-a folosit cand mi-a raspuns, o doamna in varsta, peste 80 de ani, care auzise toata discutia, nu a rezistat si a pus o intrebare capcana:

– Aveti si catei de usturoi la bucata?

Responsabila i-a raspuns ca nu are  ca si cand ar fi putut sa aiba dar acum nu erau in stoc.

Era a nu stiu cata oara cand radeam in gand la magazinul acesta de comentariile pe care fie le incep eu fie le aud la altii.

Pe principiul un usturoi doua usturoaie am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa, am incalecat pe o capsuna si ma jur ca nu-i minciuna.

 

 

 
Leave a comment

Posted by on June 27, 2017 in Efectul de Brand

 
 
%d bloggers like this: