RSS

Author Archives: Monica Rosu

About Monica Rosu

Dupa ce am lucrat 10 ani in proiectare, un an in animatie (desene animate ca sa nu existe dubii) si doi ani in cosmetica, dupa ce am devenit sotie si mama unui baietel care astazi este student, am plecat in Canada. In prima saptamana am vrut sa revenim in tara dar biletul era foarte scump daca nu il cumparai cu ceva timp in avas si ar fi insemnat sa ne cheltuim o mare parte din banii stransi cu greu acasa fara sa realizam nimic. Am plecat in Canada fara sa cunoastem pe cineva, fara sa avem un loc de munca, cu un copil de 3 ani. A fost greu mai ales ca pe vremea aceea nu exista internet pe la noi ca sa te poti documenta asa cum o facem astazi. Nu am avut alta varianta decat sa ramanem acolo si am ramas 7 ani. Am ramas atat de mult pentru ca ne-a placut. Ne-am acomodat si ne-am simtit mai bine ca oriunde. In tot acest timp fara sa imi dau seama nici un pic, viata mea, valorile, modul in care gandeam s-au modificat substantial astfel incat la revenirea in tara nu imi mai gaseam locul. Au trecut 10 ani de cand am revenit in Romania si inca sunt in cautarea locului pierdut. In speranta ca il voi gasi mai usor am creat acest blog in care intentionez sa adun toti oamenii frumosi la suflet care au ceva bun de spus cu privire la orice isi doresc, dar sa fie bun, oameni care sa gandeasca pozitiv si sa ii inspire si pe altii, sa isi doreasca sa obtina ceva in viata lor fara a fi vreodata cuprinsi de ura sau invidie nonconstructiva. O parte i-am gasit deja si incet incet simt ca imi gasesc locul. De ce m-am intors din Canada??? O intrebare care uneori nici mie nu-mi da pace. Ca sa trec cu mai mult optimism peste intrebare as putea spune ca m-am intors sa vad cum e cand nu ai totul din punct de vedere material. Optimismul reiese din faptul ca oricand pot sa plec doar ca o parte ceva mai mare din sufletul meu este inca aici. Si acum, pentru ca tot venisem in tara, trebuia sa fac ceva. Am lucrat in marketing si cum pe toate in viata le-am facut in alt timp decat la timpul lor, am absolvit facultatea de marketing si un masterat in acelasi domeniu, ambele in Universitatea Romano-Americana. M-am simtit minunat in facultate. Daca as fi nemuritoare as sta multa vreme la facultate (facultate, master, doctorat si apoi de la capat altceva). Dorinta mea de a ajuta oamenii este debordanta. Am contribuit atat in Canada cat si in Romania pentru ca viata persoanelor care sufera de talasemie majora (boala genetica a sangelui, netrasmisibila in alt mod) sa fie mai buna. In acest sens am stabilit prima legatura la nivel international (cu privire la aceasta boala) si anume intre Asociatia Persoanelor cu Talasemie Majora din Romania si Thalasseaemia International Federation din Cipru. Am avut primul website din Romania despre thalasemie (scris in limba romana) care a fost citat si in teze de doctorat. Am publicat in 2012, un articol in Journal Medicine of Life cu scopul de a evidentia importanta introducerii pe lista obligatorie de analize a “electroforezei hemoglobinei, singurul test care poate depista thalasemia. De ce este important? Simplu. Exista doua tipuri de thalasemie, minora si majora. Cu thalasemia minora poti sa traiesti o viata intreaga fara sa stii si tocmai aici este pericolul. Daca te casatoresti cu o persoana care la fel ca si tine nu stie ca are thalasemie minora se poate naste un copil care sa mosteneasca de la ambii parinti aceasta gena si sa aiba talasemie majora. Thalasemia majora este o boala grea. Toata viata trebuie sa faci tratament, transfuzii, etc. Pentru mai multe amanunte intrati pe www.talasemia.ro. Si nu uitati, inainte de casatorie, faceti electroforeza hemoglobinei. Este o simpla analiza din sange. Aceasta dorinta de a ajuta pot spune ca se transforma treptat in dorinta de consiliere atat la nivel de individ cat si la nivel de grup. Acesta este motivul pentru care iIn momentul de fata sustin seminarii de dezvoltare personala. Am atat de multe lucruri de spus, pentru ca am acumulat multa experienta, din diverse domenii de activitate si multa si variata experienta de viata. “Efectul de brand”, seminarul meu de capatai, este seminarul prin care eu simt ca deschid drumuri noi pentru multe persoane indiferent de varsta, sex, categorie sociala sau studii. Fac acest lucru cu tot sufletul si sper ca ceea ce transmit sa fie receptionat in acelasi fel. Restul despre mine….descoperiti pe blog. Va astept cu drag in viata mea si pe blogul meu, pentru a ne bucura impreuna de lumea in care traim si pentru a incerca prin toate metodele posibile sa o facem mai buna.

Sezlong – adica sa sezi in pozitia lungit pe orice parte doresti ca oricum te prabusesti

sezlong

Mi-am luat un sezlong fain. Asa am crezut eu cand l-am cumparat. Cu cativa ani inainte mai cumparasem unu, acelasi model, care s-a comportat impecabil. Il tinusem insa afara prea mult si ruginise, se facuse urat si nu mai prezenta siguranta.

A sosit prima incercare de a sta la plaja pe noul sezlong.  M-am intins cu gratie ca o printesa. La un moment dat s-a auzit PAC  urmat de un trosc.

PAC,  facuse sezlongul. Cu o rusine care imi aprinsese fata, m-am uitat sa vad cum Dumnezeu sa se rupa scaunul sub mine in timp ce stateam cuminte, intinsa la plaja, fara sa ma misc in nici un fel. Nici gandurile mele nu erau agitate ca sa produca vibratii… Inainte de cadere, ma aflam intr-o meditatie profunda aproape de caderea intr-un somn adanc. Se dusese pe pustii toata starea mea de bine.

Torsc, facusem eu care cazusem cu fata spre un perete zgrumturos  de care m-am julit ca si cum as fi dat pe razatoare un morcov. Stateam intr-o parte, inramata in cadrul metalic, ca Monalisa in tabloul pictat cu atata maiestrie de Michelangelo. Ramasesem cu acelasi zimbet tamp pe fata. Cred ca mi se intepenisera muschii zambirii. Pe scurt, imi venea sa rad, dar nu era rasul meu…

Incercand sa remediez situatia in cea mai simpla maniera (sa repar scaunul, nu sa slabesc), am observat ca punctele cheie care suporta toata greutatea celui care sta pe scaun se rezuma la niste piese de plastic. Un plastic asemanator paharului in care imi tin periuta de dinti. Ma simteam deja mai bine. Nu cedase sub mine o piesa de fier ci una de plastic. Meritam o savarina pentru trauma pricinuita.  Imi parea insa rau pentru ca abia cumparasem saracia de sezlong. Cu indemanarea extraordinara ,de care da mereu dovada, sotul meu a reusit sa repare scaunul. Ca un chirurg adevarat, a inlocuit plasticul, cu un surub. Surubul intra insa in alti doi suporti de plastic la fel de prosti ca primul.

Trecuse o saptamana si ma uitam la sezlong cu respect fara sa am dorinta de a ma mai aseza pe el.

Se nimereste insa o zi de weekend, cu soare si sotul meu se intinde putin la soare pe sezlongul fermecat.  Eu m-am asezat alaturi, pe rogojina. Mai bine mananc  o savarina si stau pe rogojina decat sa beau doar apa si sa stau pe sezlong, imi spuneam eu in sinea mea pentru a contribui la cresterea nivelului de optimism ce se afla sub nivelul marii. Ascultam Europa FM si aud PAC ! Nuuu, nu de la radio. De la sezlong. Cedase cealalata piesa de plastic. Nu am apucat sa scoatem un cuvant pentru ca s-a mai auzit un PAC. Era piesa prinsa in surub cu cateva zile in urma.  Surubul era intreg, dar cedase plasticul.  Na…uita asa mai are omul cate o bucurie. S-a rupt, dar nu sub mine.

Prin urmare daca vrei sa iti iei un sezlong, sezi bland.

Acest model de sezlong, poate fi achizitionat doar ca element decorativ pentru gradina. Daca va incalzeste cu ceva, materialul textil este rezistent. E un bleu frumos, si poate fi folosit ca plasa de tantari. (doar in caz ca se aseaza vreun necunoscator pe el si il rupe)

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on July 16, 2018 in Efectul de Brand

 

Cardinalul si corcodusele

61964114

 

Tocmai anuntau ieri la stiri ca un individ din Bistrita, a invelit in sarma ghimpata un cires aflat pe domeniul public pentru a proteja copacul de copii. Tot pentru a-l proteja, i-a taiat si crengile din partea de jos ca sa nu mai ajunga nimeni la cirese. Vecinii au chemat politia fiindca s-au temut pentru siguranta copiilor care in cazul in care ar fi incercat sa se urce dupa cirese s-ar fi putut rani. Individul, deranjat de politie, a spus ca va taia ciresul cu drujba.  Asa s-a gandit el probabil ca va stopa furtul in tara asta. Atata minte a avut. A uitat insa de frumusetea copilariei, de bunatate, de empatie, de tot.  Este cu siguranta detinatorul unui suflet trist dar si al unei chitante pentru amenda de 300 lei pe care a trebuit sa o plateasca pentru fapta sa.

Episodul acesta mi-a amintit de copilaria mea,  de “cardinal” si de lupta pentru corcoduse dusa an de an.

Eram la varsta la care ma bucuram intens de copilarie. Aveam in jur de  5-6 anisori si pe langa acestia aveam si un corcodus in gradina vecinilor cu care imparteam o relatie speciala. Il udam pentru ca iubeam florile de mai ale corcodusului, primul copac care vesteste primavara intr-un mod festiv. Coroana sa imensa acoperea atat curtea alaturata dar si strada. Persoanele care locuiau in imobilul respectiv, nu erau interesate de consumul  de corcoduse. Acestea sfarseau ingalbenite si storcite pe caldaram. Dar noi, copiii eram doar cu ochii pe ele. Tot cu ochii pe ele, era si o doamna in varsta ce locuia la subsol si care s-a autoproclamat “gardianul corcodusului”.  Aceasta,  chiar daca se deplasa cu sprijinul unui baston,  daca ne vedea in sau langa copac, reusea chiar sa alerge.  Nu lasa pe nimeni sa il atinga. Ne interzicea sa ne urcam in corcodus si parea ca o cuprinde microbul turbarii daca ne vedea intinzandu-ne dupa corcoduse. Vremurile erau altele. Acum se plictisesc corcodusele in copac si nu mai are cine sa intinda o mana. Atunci, nu scapau asa usor. Unii isi acreau ciorba, altii le culegeau mai coapte si faceau compot iar noi, noi le mancam in orice stadiu al vietii lor, atunci cand reuseam. Mancatul de corcoduse din acest copac era asemantor unei probe de astazi de la Exatlon. Capcane neasteptate aveau sa ne tina departe de a ne realiza obiectivul propus.  Vecina disperata venea catre noi cat de grabit putea, cu bastonul ridicat. Uneori ne prindea si ne lovea. Purta o bentita rosie care ii tinea parul si o cruciulita la gat. Noi ii spuneam “cardinalul”.  Nici nu stiu cum o chema. Era spaima copiilor. Isi facuse provizie de pietre ca sa arunce in noi si si-a instalat un furtun la un geam al subsolului, unde si locuia, ca sa ne stropeasca atunci cand ne urcam in pom. Tipa la noi chiar daca treceam pe strada in plimbare. “Las’ ca pun eu mana pe voi!!” Era…ura in carne si oase. Daca si-ar fi muscat limba ar fi putut sfarsi otravita de la propriul venin. Nu aduna corcodusele niciodata. Nu facea nici compot nici gem nici altceva. Nu suporta insa sa ne vada ca le mancam noi, copiii.

Pentru ca relatia noastra nu mergea bine deloc deloc si dupa ce doamna cu eleganta a lovit cu piatra un prieten din grupul nostru pentru ca cules de pe jos o corcodusa, nu am putut sta cu mainile in san. Asadar ne-am apucat de construit  fumigene. Am tocat cateva mingii de ping-pong, le-am invelit in poleiala, le-am dat foc si i le-am aruncat cardinalului pe fereastra. Ne gandeam ca s-a transformat in dragon asa o fumaraie iesea din dormitorul ei. A chemat pompierii dar nu au gasit altceva decat fum. Au fost cateva zile bune in care am stat linistiti in corcodus pentru ca dupa fumigene, cardinalul ne-a evitat. Ne-a stricat insa multe zile. Ne-a intepat mingea cu cutitul, striga dupa noi si ne injura de cele mai multe ori in ungureste.  Cred ca intrasem la liceu cand cardinalul s-a prapadit si tot cam de atunci, corcodusii stateau incarcati cu roade an dupa an. Noi crescusem, alti copii nu prea erau in zona, lumea incepuse sa cumpere fructe din piata etc. Intr-o zi proprietarul a taiat corcodusul. Eram foarte necajiti. Parca ne-a rapit o parte din copilarie.

Revenind la domnul care a invelit un cires aflat pe domeniul public in sarma ghimpata, ce sa spun. Oameni fara suflet si fara minte.  Oameni tristi. Copiii ar fi luat ciresi si le-ar fi mancat cu bucurie,  insa el, proctectorul, a taiat crengile copacului si apoi l-a invelit in sarma ghimpata….ce sa mai spunem. Fereasca Dumnezeu!

 
Leave a comment

Posted by on June 4, 2018 in Articole diverse

 

Cand Politia, Studentii la Medicina si ISU te pot baga-n spital…

In data de 22 mai 2018, in jurul pranzului, Societatea Studentilor in Medicina in colaborare cu Politia Rutiera a Capitalei si Inspectoratul Situatiilor de Urgenta, au desfasurat simularea unei actiuni de interventie in situatia unui accident rutier. Simularea a avut  loc la intersectia strazilor Ramnicu Sarat si Camil Ressu, in imediata apropiere a pietei Ramnicu Sarat si a Park Lake Shopping Centre dar si a Parcului IOR, respectiv intr-o zona foarte circulata a capitalei.  Totul se intampla in jurul orei 12:30, moment al zilei in care zona este frecventata in special de persoane varstnice si  mame cu copii unii in carucior, altii de mana.

Ma aflam in tramvai cand am vazut agitatie in intersectie. Masina de politie suiera din toti rarunchii. Oameni intinsi pe strada si agitatie in jurul acestora,  targi, casti rosii, suficient cat sa simt niste emotii pe care nu le-as fi dorit in nici un fel nici pentru mine si nici pentru altii.

In clipa aceea, m-am mirat ca nu ne-am rasturnat cu tramvaiul. Toata lumea s-a adunat la ferestrele de pe partea dreapta a tramvaiului pentru a vedea ce se intampla. Totusi, cateva persoane in varsta ramasesera pe locurile lor de pe partea stanga.  Se facuse liniste. O doamna in varsta care statea pe scaun, dupa ce a vazut ce s-a intamplat si-a pus mana pe inima acuzand dureri.  Altcineva mai aproape de vatman s-a intors cu spatele catre accident si cu barbia in piept  si un suflu greoi a spus celor care nu vedeau bine: sunt doi. Sunt doi oameni care au fost accidentati si li se acorda primul ajutor. Daca se putea masura nivelul de suferinta in tramvai cu un termometru, se ajungea lejer la 40 de grade.  Toti aveam nevoie de o limonada si sosete cu otet. Lucru bun ai putea spune, empatia nu a disparut total.

Dupa trei statii de la locul accidentului am coborat din tramvai. Imaginile accidentului imi ramasesera intiparite pe retina si mi-am amintit ca am vazut camere de filmat si nu una ci mai multe.

M-am intrebat cum Dumnezeu sa se nimereasca televiziunile fix la locul accidentului. Astfel, am realizat ca ar fi putut fi vorba despre o simulare si imediat ce am ajuns in fata calculatorului am cautat informatii suplimentare cu scopul ca voi reusi sa alung starea total neplacuta care ma urmarea inca din tramvai.  Am gasit aceste informatii relatate pe libertatea.ro care ne prezinta aici  inregistrarea video a SIMULARII de la inceput pana la sfarsit.

Urmarind “pas cu pas” aceasta actiune care cu siguranta s-a dorit a fi o reusita pentru unii, s-a dovedit a fi total nepotrivita pentru altii.

Doresc pe aceasta cale sa adresez cateva intrebari si sugestii organizatorilor:

  1. S-a gandit cineva, ce impact a avut aceasta simulare asupra cetatenilor? De ce nu s-a ales un loc de desfasurare a actiunii mai putin populat si semnalizat de catre organizatori astfel incat cetatenii sa isi dea seama cu usurinta ca este vorba despre o simulare?
  2. Masina de politie folosea avertizarea sonora viciindu-ne urechile cu un numar de decibeli impresionant care nu faceau decat sa intensifice starea de panica si sa atraga atentia tuturor chiar si a norocosilor carora nu le-a intrat aceasta scena a accidentului in campul viziual. Las’ ca a avut campul auditiv grija…
  3. Care a fost scopul scenaristului cand a decis ca tanarul din imagine ar fi bine sa se arunce pe masina si apoi sa se rostogoleasca pe jos? Se puteau alege doua manechine inscriptionate cu mentiuneile de rigoare eventual cu o eticheta pe piept.  “Acest manechin este constient” si “Acest manechin nu are puls”. Poate ca cei care vedeau mai bine la distanta se linisteau si realizau ca este chiar o simulare. Dar pe jos zacea intins un tanar. Sa nu mai spun ca de la departare si manechinul iti parea om.
  4. Din ce motiv domnisoarele din imagini au pompat la bietul manechin atat de mult? Am privit filmarea cu atentie si m-a impresionat efortul depus. Am ramas  surprinsa ca manechinul nu a prins viata.
  5. Pentru o viata mai linistita si frumoasa ar fi util daca soferii autovehiculelor pe care sunt instalate dispozitive de avertizare sonora (politie, salvare) le-ar folosi noaptea numai daca este neaparat nevoie . Sunt momente cand strada este libera si totusi acestea trezesc intreg cartierul. Uneori avem senzatia ca functionati pe principiul: Daca nu dorm eu, sa nu doarma nimeni!
  6. Aceasta sugestie este doar pentru ISU: Se poate ca atunci cand faceti verificare la “antiaerienele” Bucurestiului, sa anuntati cumva si cetatenii? Spre exemplu, la TV, la radio, in presa. Exista si o aplicatie a Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU). Prin aceasta aplicatie s-ar putea face si un anunt de acest tip. Daca nu faceti ceva in acest sens, tinerii vor ajunge in situatia de a ignora aceste avertizari sonore chiar si atunci cand “Doamne fereste” ar putea fi reale. Iar despre panica pe care o simt batranii care au trait momentele razboiului cand antiaerienele nu intrau in proba ci sunau pentru ca oamenii sa se adaposteasca, nu vreti sa aflati ce stres inseamna.

Dragii nostri salvatori, va rugam sa ne salvati dar fara sa ne faceti nimic rau inainte, doar asa… ca sa aveti un motiv de a ne sari in ajutor.

 

 
Leave a comment

Posted by on May 23, 2018 in Efectul de Brand

 

Prevederile GDPR se aplică începând cu 25.05.2018

Sursa foto: https://www.t-nation.com/training/heal-that-hunchback

 

Trebuie să recunosc ca în 2018, surprizele se ţin lanţ.

Astăzi, 15,03,2018, PR2Advertising.ro a organizat o conferinţa de calitate, aşa cum fac ei de fiecare dată. Subiectul abordat: GDPR (General Data Protection Regulation).

Pentru cei care ca şi mine, nu s-au aflat în situaţia de a cunoaşte în profunzime tainele acestui regulament, aş începe cu o mică descriere. GDPR, este un regulament prin care, la nivel European se urmăreşte protejarea datelor cu caracter personal. Prevederile GDPR vor fi aplicate începând cu data de 25.05.2018. Pe scurt, de atunci va începe înca o tură de calvar birocratic.

Orice firmă care deţine o bază de date ce conţine nume, prenume şi e-mail, se va afla în incidenţa acestui regulament şi poate fi trasă la răspundere cu privire la modul de colectare a datelor. Clientul (cel adăugat în baza de date), trebuie să îşi dea consimţamântul, ca datele sale să fie păstrate, prelucrate de către firmă, iar firma trebuie să deţină dovezi în acest sens.

Firmele vor avea nevoie de un DPO (Data Protection Officer = responsabil cu protecţia datelor) care ar fi indicat să înceapă procesul de „birocratizare”, alături de un jurist şi de un specialist IT.

Odată cu acest regulament, vom fi cocoşati de birocraţie. Daca ignoram GDPR putem fi cocoşati de ANSPCPC (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal) care ne aşteaptă cu premii. Cu premii pentru ei. Deci cu toţii vom căra o ditamai cocoaşa.

În funcţie de gravitatea abaterii, amenzile sunt între 10 şi 20 milioane Euro, respectiv 2% si 4% din cifra de afaceri anuala globala a companiei vizate.

Aaaa… am o veste buna: Acest regulament, nu se aplică pentru persoane fizice, în cazul în care acestea deţin o agendă cu numere de telefon şi date de contact folosite în scop personal. Asta era vestea buna şi din păcate, alta nu am.

Pentru că nu este un subiect drag mie, vă ofer o sursă valoroasă (ANSPCPC) de unde să aflaţi informaţii exacte.

Aici găsiţi informaţiile necesare.

Vorba unuia dintre speakerii de la eveniment: Doamne Ajută! sau…Doamne Fereşte! …sau ambele

 
Leave a comment

Posted by on March 15, 2018 in Articole diverse

 

Fosta hala Automatica, primaria si obezitatea…

Aseara am fost la teatru. Am vazut “Natura moarta cu nepot obez”. Faina piesa. Am ramas cu gandul ca oamenii sunt in general subapreciati si marginalizati daca sunt altfel decat majoritatea. Unul poate este foarte gras motiv pentru care se umple de porecle si rasete jignitoare la adresa lui, altul poate are o malformatie congenitala (va recomand cu drag filmul Wonder), altul poate este purtator de ochelari motiv pentru care devine pentru cei din jur “aragaz cu 4 ochiuri” sau mai stiu si eu ce. Vom ajunge sa traim momentul in care vom rade unii de altii fiindca toti vom fi “altfel” si cei mai multi dintre noi vom fi obezi.

Exact acum dupa aceasta piesa, imi vine si mie un necaz in minte legat de lipsa de preocupare a primariei privind hala Automatica si pun pe Facebook un post cu poza dezolanta a acesti cladiri ce face parte din patrimoniu si care zace neatinsa si in paragina totala de ani de zile fix in Sectorul 1 si mai precis in parcul Floreasca. Langa Spring Time… Am observat ca reperele ce au ca exemplu o carciuma sau orice altceva unde romanul mananca si bea, este reperul cel mai potrivit. Se pare ca avem incorporat in noi un GPS al foamei.  O prietena draga, imi trimite un link care explica totul.  In parcul Floreasca ar trebui sa ne bucuram de un hipermaket Auchan in perioada urmatoare dar ce sa vezi, nu ma bucur deloc.

 Sa o luam cu inceputul. In cateva cuvinte as spune despre hala Automatica ca a fost construita in 1935 de compania Ford si aici s-au produs automobile de lux pana cand prin lichidarea firmei Ford, s-a infiintat Automatica, unul dintre producatorii de echipamente electrice si automatizare din Romania. In imediata apropiere a fost construit in 1963, patinoarul Floreasca. Patinoarul a disparut dupa revolutie, nu mai stiu in ce an dar sigur nu mai este de mult. Ce atata sport, ce atata activitate, mai bine sa facem o carciuma!!!! Pacat mare pacat. Patinoarul fiind exterminat ma gandeam ca poate poate in locul fabricii Automatica o mana de om gospodar sau investitor sau primarie sau alta institutie va deschide o sala de sport sau va prelungi parcul…. Ce ai putea sa faci mai frumos in parc? In sectorul 3, primaria dorea sa preia o mare parte a zonei verzi din parcul IOR pentru a face o sala maaaare de sport. Oamenii nu au fost de acord. Acea zona verde era singura bucurie a locuitorilor din zona. Acolo iarna ne dadeam cu sania, cu schiurile, iar vara alergam unii dupa copii altii dupa catei, o zona libera si frumoasa. Te bucurai de soare, de lumina, de viata.  In sinea mea stiind ca hala Automatica face parte din patrimoniu si nu au voie sa o darame, m-am gandit ca poate asta vor face. Ei bine, spre surprinderea noastra, sau nu, exact pe locul fostei hale, se va construi un Auchan.  In parc. Dupa ce ca avem atat de putine zone verzi, acum un Auchan este fix betonul care ne lipsea sa ne mai sufocam putin. La 3 minute, pe Barbu Vacarescu exista deja un supermarket Kaufland si Carrefour.  Exact de un Auchan duceam lipsa. Inca un loc in care sa stam sa ne imbuibam.  O sa mancam pana o sa crapam. Asta se va intampla. Am cunostinte care si la paine, in coltul strazii se duc cu masina. Nu ar face 100 m pe jos ferite-ar sfantu.  Chiar zilele trecute la Europa FM, postul meu favorit de radio, se punea intrebarea: “Daca in Bucuresti, ar fi transportul gratuit, ati renunta la folosirea zilnica a masinii prsonale? “ Sigur ca m-a plesnit rasul gandindu-ma la cunoscutii mei dar am continuat sa rad si cand cineva spunea ca “da, as renunta daca m-ar lua din fata casei si m-ar lasa in fata locului de munca”.  Cred ca ar renunta doar daca autobuzul ar arata ca o limuzina si ar merge exact acolo unde il programeaza fiecare.  Nu stiu cum a decurs discutia mai departe pentru ca a trebuit sa plec dar nu cred ca s-ar schimba ceva atata vreme cat nimeni nu va schimba ceva in viata lui dar si a celor din jur,  pentru a trai mai sanatos.  Fiecare dintre noi stim foarte bine ca facem prostii ce tin de vicii. Eu foarte greu m-am indepartat de ideea de a bea Cola.  Mai am cate o scapare dar incerc.  Unii fumeaza pana li se coloreaza unghiile, altii beau alcool, unii mananca tot ce prind si toate acestea pentru ca traim intr-o viteza maxima, suntem o natie de stresati, alergati, fugariti etc.  Mancam prostii si ne umflam pe zi ce trece. Facem cat mai putin sport, de respirat …respiram si noi ce avem prin Bucuresti iar primaria aproba construirea unui hipermarket in parc.  As sugera sa construiasca pentru Bucuresteni , sub fiecare parcare a hipermarketurilor si locuri de veci. Oricum vom muri la un etaj superior, cu un McDonalds in gura si transportul pana jos, sub parcare nu ar necesita un efort urias. Lasand gluma asta morbida la o parte, serios, noi ce facem?  Ce le facem copiilor nostri? Obezitatea infantila reprezinta o mare problema in Romania. Studiile sunt îngrijorătoare: Unu din patru elevi este obez, iar unu din doi – supraponderal si ocupam locul II in topul obezitatii infantile in Europa. Despre pistele de bicicletele nu mai spun nimic. Jale si prapad, atat.

In aceste conditii construim un hipermarket in parc la o distanta de 3 minute de hipermarketul Kaufland si de Carrefour deja existente?

Arena Construct va pune la dispozitie mai multe informatii cu privire la constructiile ce vor incepe in curand pe platforma Automatica.

 

 
Leave a comment

Posted by on February 15, 2018 in Efectul de Brand

 

Once in a lifetime…

Opportunity knocked at my door. Opportunity is not only about money, getting a job or finding an investor. To me, opportunity was this time, the chance to spoil my emotions and  this is what happened.

I am a huge fan of Jeremy Ragsdale. If you don’t know him yet, I will make the introductions. Jeremy is an American voice coach at “Jeremy Ragsdale Voice Studio” located in Annapolis, Maryland. He never tried any musical contest but he definitely loves music. He decided to learn a Latin language and more precisely, Romanian language. He didn’t know anybody in Romania but somehow he felt attracted to it. Not by somebody, not by something…just attracted so, after a few classes of Romanian language he came to visit Romania. Arriving in Bucharest, he found himself lonely in the middle of an unknown place and all he needed to improve his language skills were some friends. Being a music lover, his first thought was to search on Google for a Karaoke club in Bucharest and make some friends with the same interests. The first Google response was “Tunes Pub”, and that, represented the beginning of a new life for Jeremy. He made some friends, all amazed by his voice. They advised Jeremy to try his chance at X Factor. That was not the reason Jeremy came to Romania, but he registered to X Factor and won the contest.  It was the first foreign act to win the X Factor in Romania. This may happen once in a lifetime. Now you know a few things about Jeremy so I can continue my story.

I am a fan X Factor and I could not believe my ears when Jeremy had his first audition. I am the only X Factor’s fun in my family but at that time I was able to scare my son and my husband because while Jeremy was singing I expected them to stop doing whatever they were doing, stop talking, stop walking, stop moving…Maybe they thought: “Crazy mother, crazy wife”…but this is life when your emotions start dancing. From that moment on, they become interested in Jeremy’s acts. My madness amazed them…and Jeremy as well. WHAT A VOICE….

On February 10th, Jeremy had his first solo performance, here in Bucharest (after X Factor), at “Tunes Pub”. My husband and I decided to attend this event and as soon as we entered the pub, I saw Alexandra Crisan. I was so happy. Alexandra was my favorite singer from X Factor contest in 2014. I have never heard anybody singing the way she did (or even closer), “Purple rain” or “Someone like you”. Her voice talks to my soul, face to face…I have no idea how to express the way I feel when Alexandra is singing, in a better way.  I went to Alexandra and I hugged her, like I hug an old friend after a long “no see” time.  She might’ve thought the same: “Crazy mother, crazy wife” :-))

In short time Jeremy started his performance. How was Jeremy’s act??? Awesome, wonderful, magnificent, overwhelming…you already got it. My emotions were running up and down stairs. I had cardio activity, sitting on chair and not even blinking, I laughed, I cried, I pass through all possible emotional stages, just listening to Jeremy’s voice. Ok….I blinked but only when my mascara started to drain on my face. I have no idea what I did with my hands, I wave them above my head and a picture framed on the wall landed on my head. Thank God I did not ruin anything. Jeremy has the ability to take you to another world and it’s not only the voice helping him to do so. It is also Jeremy’s personality. Kind, generous, sincere, sociable, shearing happiness even he is not happy all the time. He has an enormous potential as a singer. This is why I like to call him DIAMONDsdale. A masive diamond. This is his real value. At least this is his value to me and my family. I felt that every sound or word, comes straight from the heart and his heart seems to be as beautiful as his voice. To us, being there at that moment, at Tunes, was nothing but a great opportunity. We are sure that it’s just a matter of time for Jeremy to become worldwide known and not only known but appreciated for what he is. We wish him so. We wish the same to Alexandra. Great voices in a small pub…or how we use to say, strong essences are kept in small bottles.

One of Jeremy’s performance @ Tunes was “I put a spell on you”.  I love this song so on our way home, I put the spell on my husband over and over again. Than, I tried to explain him that “I feel good” and this is the reason I behave this way. I told him he is lucky the weather is nice and is not raining. It could’ve come a purple rain.☺. He said: I think you’re Crazy, just like me, and hugged me. “When a man loves a woman” as my husband does, and he supported her for more than 27 years, one more night of singing on the street, does not mean a thing. “This is a men’s word” but what would it be without a woman or a girl, right?  This is why, he accepted me as I am….a bunch of walking emotions. To offer him some comfort, I went in my room and I started to write this article. I wanted to share with you this wonderful experience.

Something that you can feel once in a lifetime…

 
 

Simt ca se apropie divortul. Avem probleme de comunicare!

Din ce motiv ar fi Enel, partenerul potrivit casei mele?

Privesc in jurul meu, catre marile companii si ma minunez. Privind spre politicieni ma minunez deasemenea. Din pacate, in aceasta situatie, nu sunt uimita de lucrul bine facut ci de cel de proasta calitate. Dupa modelul sa castigam cat mai repede si sa luam cat om mai putea, s-a ales praful de valorile romanilor. Privind la cei din jur cum fura, chiar si o parte dintre oamenii ce obisnuiau sa fie cinstiti incearca dupa acelasi model sa isi castige traiul si ceva mai mult decat atat. Pare ca nimic nu ne mai ajunge. Sa luam ca exemplu compania Enel care deserveşte 2,8 milioane de clienti si al carei slogan este “Partenerul potrivit casei tale”. In calitate de client Enel scriu acest articol prin prisma experientei proprii. Cu mult timp in urma, am primit un telefon, solicitandu-mi-se sa raspund la cateva intrebari legate de serviciile Enel. Aveau codul client, numele, prenumele si fireste ca aveau si telefonul meu. La nici una dintre intrebari nu am putut sa acord o nota mare, un calificativ bun. Ma asteptam ca cineva sa ma sune si sa ma intrebe ce solutii vad eu, sau ce anume am patit pentru a putea corecta chiar ei, angajatii Enel aceasta problema, eventual pentru a recastiga un client care se afla la un pas de a divorta de partenerul ce nu i se parea deloc potrivit. Nu s-a intamplat nimic. Stiau ca nu plec. E destul de complicat sa pleci. Daca te muti dintr-un sistem reglementat spre piata concurentiala si noul furnizor da faliment, atunci vei fi preluat de furnizorul de ultima instanta din zona (FUI_ENEL, E.ON, CEZ si Electrica), dar vei plati un pret mai mare la energie, asa cum afirma EVZ . Un fel de a spune: “Daca nu esti cu noi esti impotriva noastra si daca te intorci …iti asumi”.

Asa ca cei de la ENEL traiesc linistiti chiar daca sunt si chiar daca nu sunt clientii lor multumiti.

Vrei sa suni la Enel? Dureaza o vesnicie pana reusesti sa intri in dialog cu un operator. Asculti mai intai in ce zone au loc interventii, cat dureaza, ce poti sa faci daca…, ce poti sa faci cand…, cui te adresezi daca…., pur si simplu simti ca explodezi. Daca te tin nervii, in 15-20 minute iti raspunde cineva. E posibil sa uiti din ce motiv ai sunat.

Ai reusit sa porti o discutie telefonica cu un operator? Cand reusesti in sfarsit sa auzi o voce ce provine dintr-un personaj viu incepi sa te bucuri dar in cateva minute, iti dai seama ca te bucuri fara motiv. Ai senzatia ca operatorii sunt hraniti si crescuti in baterii, ca gainile. Au o voce robotizata, un ton rece, voce plata parfumata cu iz de “habar nu am, dar iti explic ca sa intelegi si tu”. Dupa ce ai realizat ca nu se schimba nimic, dar absolut nimic doar printr-o discutie telefonica, te apuci sa scrii.

Ai trimis catre Enel o sesizare?  Ii intrebi ceva la obiect (3-4 fraze) si iti raspund 2 pagini cu trimitere la legislatie, cu un vocabular destinat parca utilajelor si nu oamenilor. ANAF raspunde la fel de “prietenos”. Trimiti o intrebare clara si te duc pe la Ploiesti si ramai tot asa…fara raspuns ca si inainte. Nu iti raspund la intrebare pentru ca nu isi asuma un raspuns, le este teama, isi doresc sa se protejeze cu riscul de a te arunca intr-o lume confuza. Mai confuza decat inainte. Pot intelege din acest gen de raspunsuri din partea institutiilor, ca nu le mai pasa de clienti. Ii simt parca zambind pe sub mustata in timp ce dau “sent” la cate un e-mail din care stiu si ei ca destinatarul nu va intelege nimic. Se simt puternici ca membrul PSD, Codrin Stefanescu a carui vorba: “Pentru ca putem!” rezoneaza inca in urechile noastre, ale celor care suntem altfel. Intr-o astfel de situatie, iti mai vine sa mai trimiti o scrisoare in care sa explici din nou cu speranta ca vei primi un raspuns la obiect si sa astepti inca 30 de zile pana iti va raspunde cineva….in caz ca iti va raspunde? Nu iti mai vine. Te resemnezi. Ramai invins. Poti sa pastrezi mult si bine pusca la picior fiindca nu mai ai munitie. S-a furat si asta.

Ai trimis o scrisoare de suport la ENEL? Mi-am reamintit ce citeam in cartile lui Daniel Goleman si am hotarat sa fiu intelegatoare, sa nu am asteptari si sa ajut. Asadar, le-am scris celor de la Enel si le-am oferit o sedinta gratuita de consultanta de marketing. Le-am scris cateva pagini cu greseli ce pot fi indreptate, lucruri simple unele dintre ele.  Mi-am luat din timpul meu liber, sa ajut cu sfaturi constructive pe cei de la Enel. Am scris catre departamentul de marketing care nu a considerat ca ar fi necesar sa imi raspunda, sa multumeasca sau sa reactioneze ca si cum ar fi fost in viata.

Sa vorbim putin si despre Raiffeisen. Au implementat un nou sistem de preluare a apelurilor. Acum iti raspunde un robot pe nume Ana. Ana e cam surda si nu stie prea multe cuvinte. Cu toate acestea incearca. Te intreaba care este motivul pentru care suni pentru a te transfera chiar ea catre persoana potrivita ca si cand tu nu ai fi fost in stare sa selectezi dintr-un meniu.  Problema ei este ca nu prea pricepe ce vrei.  E de preferat sa vorbesti cu ea clar, in propozitii scurte si putin rastit. Altfel te intreaba pana intelege.  Ea e Ana. Atat a putut Raiffeisen.

Cum o fi Doamne sa ai peste 50-60 de ani, sa nu te pricepi la tehnologie, sa nu te numeri printre utilizatorii de smartphone si calculator si sa dai peste Ana sau sa suni la Enel si sa mori cu receptorul in mana, fiindca de..ti-a venit ceasul mai repede decat ti-a raspuns operatorul. Ana te roaga sa repeti de parca ar avea Alzheimer si a uitat ce i-ai spus. De fapt ea nu intelege saraca…Daca nu reusiti sa rezolvati cu Ana, atunci va imbracati frumusel si mergeti la banca!!!!!!!!!!

De ce se intampla acest lucru? Pentru ca departamentele acestor institutii nu comunica intre ele si nici relatiile cu clientii nu reprezinta un punct forte. Ca si in politica, problemele de comunicare conduc la divorturi. Analiza interna a Enel imi pare ca se rezuma doar la cea financiara. Se intampla toate aceste lucruri pentru ca goana dupa bani multi, obtinuti oricum si dobanditi in timp cat mai scurt,  dizolva emotii si distruge valori iar oamenii devin incolori, insipizi, inodori iar lumea din jurul lor, aproape inexistenta.  Asa o sa se nasca Ana Enel, Ana ANAF, etc…iar noi o sa fim cu totii Anapoda.

Ma intreb cu ce se ocupa departamentul de marketing de la ENEL? Au reusit sa formuleze un slogan care nu are nici o legatura cu institutia in sine. Inaintea acestuia, Enel a avut un alt slogan de neuitat: “Enel, pentru zilele tale luminoase”. Initial m-am gandit ca Enel e pentru nopti intunecoase dar sloganul lor m-a dat peste cap complet. Am realizat ca nu am din ce motiv sa ma plang daca se intrerupe curentul noaptea. Enel imi este alaturi, ziua…:-)))

Dragii mei de la Enel, esenta unui brand al unei corporatii este ca aceasta sa stie cine este, de ce se afla aici si ce incearca sa faca iar raspunsurile trebuie sa fie adevarate. Daca se intampla sa cititi acest articol, va recomand “Brand New-Viitorul chip al brandurilor” de Wally Olins si Inteligenta Emotionala – Daniel Goleman. Intr-o carte aflati multe despre brand si in alta despre emotii, despre empatie, despre felul in care gandesc cei din afara Enel dar si cei din interior.  Eu pot spune cu mana pe inima ca nu va simt parteneri asa cum credeti voi ca sunteti si nu va vreau in casa mea, insa recunosc ca nu am luat masuri pentru a schimba ceva. Probabil ca asa cum Ryanair se diferentiaza prin brutalitate, Enel se diferentiaza prin indiferenta si ignoranta. Uneori imi trece supararea pe voi dar alte ori ma apuca din nou. Si pentru ca tot ma adresez direct voua acum, imi puteti spune din ce motiv operati intr-un cont inchis cu un an in urma, emiteti facturi intr-un cont inchis, dar nu va anuntati clientii?

Exista insa si exemple pozitive. Nu la Enel, Raiffeisen sau ANAF ma refer.

  • La Engie am apreciat faptul ca atunci cand optezi pentru a primi factura online, acestia o trimit atasat in e-mail-ul care te atentioneaza ca factura a fost emisa. Enel iti trimite doar codul de bare dar daca doresti factura, trebuie sa intri in cont si sa o descarci.
  • La CrisTim am fost foarte impresionata nu doar de munca lor de cercetare si imbunatatire a calitatii produselor dar si de relatia lor cu clientii si nu ma refer doar in magazine ci si online. In nenumarate ocazii am comunicat cu cei de la CrisTim pe pagina lor de Facebook. Am observat ca raspund tuturor, ca stiu de gluma, ca sunt oameni si au sentimente, ca nu s-au robotizat si acest lucru nu poate decat sa ma bucure.

Exemplele bune pot continua, dar tot in speranta ca putem trai mai bine, intr-o lume mai civilizata, incerci sa corectezi ce nu merge bine.

Voi ce parere aveti despre ENEL? Ati incercati si alti furnizori?

 
Leave a comment

Posted by on February 1, 2018 in Efectul de Brand

 
 
%d bloggers like this: